Actualitate

Accident la ieșirea din Bistrița. O femeie, transportată la spital

Detașamentul de Pompieri Bistrița a intervenit la un accident rutier produs pe Calea Dejului din municipiu. Au fost alocate un echipaj de pompieri pentru măsuri de apărare împotriva incendiilor și un echipaj de prim ajutor SMURD.

Din cele patru persoane găsite la locul accidentului, una a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind asistată de echipajul de paramedici, informează ISU Bistrița-Năsăud.

La UPU-SMURD Bistrița a fost transportată o femeie în vârstă de 39 de ani, cu leziuni ușoare, fără alte mărci traumatice vizibile, pentru investigații medicale amănunțite.

”Pe numărul unic de urgență a fost semnalat producerea unui accident de circulație, la ieșire din mun. Bistrița, în față la Clinica Sanovil. Două ambulanțe B2 ale SAJ BN care erau în trecere au oprit și au acordat asistență medicală de urgență, ajutând echipajul de prim ajutor SMURD alocat misiunii. În accident au fost implicate două autovehicule, rezultând patru victime. Din fericire, nicio persoană nu a fost lezată grav”, a transmis Serviciul de Ambulanță Județean.

Inspectoratul de Poliție a precizat: ”Un autoturism condus de o femeie de 39 de ani din Teaca a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 42 de ani din Herina. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS