Actualitate

Administratorul Restaurantului Ardeal, precizări în cazul toxinfecțiilor alimentare

Neregulile constatate în organizarea și funcționarea Restaurantului Ardeal au fost remediate, spune administratorul unității de alimentație, Adrian Sbârci, care regretă întâmplarea și consideră că au fost și alte cauze ce au dus la toxiinfecția suferită de o serie de persoane.

Redăm integral comunicatul semnat de administratorul Adrian Sbârci:

”Restaurant Ardeal din municipiul Bistrița precizează următoarele:

În primul rând menționăm că în dată de 11 iulie 2023 unitatea noastră a fost supusă unui control de specialitate din partea instituțiilor abilitate, respectiv Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranță Alimentelor Bistrița-Năsăud, Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, care au intervenit în urma unor sesizări din presă locală referitoare la îmbolnăvirea unor persoane din localitatea Dumitrița care au servit alimente preparate în unitatea noastră.

Autoritățile sus menționate au constatat unele deficiențe dispunând întreruperea activității până la remedierea celor constatate. Neregulile constatate în organizarea și funcționarea Restaurantului Ardeal au fost remediate cu promptitudine de către personalul unitățîi.

În cei peste 10 ani de activitate am oferit servicii de alimentație publică și nu am avut niciodată sesizări sau refuzuri în legătură cu calitatea preparatelor culinare, precum și aspecte legate de diagnosticați cu toxiinfecție alimentară.

Întâmplarea cu persoanele care au declarat că au suferit toxiinfecție alimentară o regretăm, dar considerăm că au fost și alte cauze care au generat îmbolnăvirea persoanelor respective.

Promptitudinea organelor de control și intervenția mass media este un motiv de mai mare exigență cu noi înșine pentru activitatea viitoare.

Mulțumim tuturor celor care ne-au apreciat calitatea serviciilor și îi asigurăm pe toți clienții noștri că îi vom respecta și nu ne vom permite în nicio formă să le afectăm sănătatea prin preparatele pe care le oferim.

Dorim să fim o unitate de referință în sectorul de alimentație publică oferind preparate culinare diversificate pe gustul fiecăruia și la prețuri rezonabile”.

6 comentarii

  • Poate ca ar trebui sa-i copiem pe alții si sa folosim sistemul “Smiley”😋😐☹️
    La intrarea in unitatea de alimentație publica , pe ușă este afișat rezultatul DSP
    😊 (nicio remarca)
    😐 (câteva nereguli minore care vor fi remediate)
    ☹️ (nereguli si amendă)

    Este afișat rezultatul actual si ultimele 3 controale. Adică ar putea arată asa!
    In format A4, pe ușa se la intrare!
    😊 12.07.2023
    😊 2022
    😐 2021
    ☹️ 2020

    17
  • Eu personal, am mâncat de foarte multe ori acolo şi nu am păţit nimic. Nu vreau să le ţin partea celor de la Ardealul, dar cred că , sunt restaurante în judeţ, cu mult mai multe probleme decât acolo!!

    16
    17
    • Degeaba ai mancat „profesore???” ani de zile acolo si ai scapat teafar, daca smecheri astia de la ardealul au comis-o si au reusit sa inbolnaveasca grav in aceeasi zi zeci de consumatori din zone diferite a judetului” asta nu e o intamplare este neamprostie si indiferenta crasa ptr ceea ce distribui!

      22
      9
    • Domnule profesor ar trebui sa va fie rușine.
      Normal că ați mâncat bine, doar ați mâncat gratis ! Nu ?
      Dvs.l-ati sprijinit sa ducă mâncare la copii la școli ? Ați gustat acea mâncare ? Semăna mai degrabă cu laturile date la porci !
      Dar fiindcă sunteți un vasnic activist de partid va înțeleg .
      Interesant cum de ajungeți să mâncați foarte des la un restaurant aflat dincolo de drumul de centura .
      D’aia n-are ursul coadă…

      13
      3
  • Ar trebui evitat de toată lumea acest restaurant ! Sub nici o forma nu as mai avea curajul sa mănânc la Ardeal !

    15
    13
  • Pe lângă calitatea îndoielnică a mâncării mașinile cu care este transportată aceasta în județ sunt mizerabile – ruginite, murdare. Halal.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.