Actualitate Recomandări

Achim Irimescu la Bistrița: ”Fermieri bogați, țară bogată”. Ce vești le-a dat ministrul agricultorilor

”Expoziția de ovine de la Bistrița aproape a ajuns la majorat, dar la ce oi am văzut aici cred că este peste majorat cu mulți ani. Subiectul subvențiilor este unul sensibil. Au fost probleme, am reușit să trecem peste ele, am făcut eforturi și cred că mâine o să ajungă banii până la 441 de milioane de euro avansuri. Este cel mai mare avans pe care l-am dat vreodată la Ministerul Agriculturii ca decizie, 125-127 euro pe hectar. Eu sper să ajungem până la sfârșitul lui noiembrie cu aproape un miliard de euro avansuri. Dacă facem socoteala de când sunt ministru, am plătit 3,3 miliarde de euro pe toate schemele și toate subvențiile europene și naționale, o sumă record. Cred că este un record absolut și greu va mai fi atins în anii viitori”, a declarat ministrul Agriculturii Achim Irimescu, prezent la expoziția de ovine organizată în Complexul heidenfeld din Viișoara.

El le-a dat vești bune crescătorilor de ovine: ”Am trasat deja sarcină colegilor în APIA ca de la 1 decembrie să începem plățile regulate, plățile normale, pentru că acum dăm avansuri. Aderarea la UE înseamnă și bani foarte mulți, până la aderare bugetul Ministerului Agriculturii era undeva la 300 de milioane de euro, acum am depășit 3,3 miliarde, practic de 11 ori au crescut subvențiile către agricultură și sunt convins că acești bani se văd în ceva. Dacă ne uităm la ce oi frumoase avem aici, este evident că și sectorul a beneficiat de acest sprijin, nu pe cât mi-aș fi dorit. De la anul crește subvenția pentru ovine substanțial. Anul acesta a fost sprijinul de 4,5 euro pe cap de oaie, de la anul va fi 13 euro pe cap de oaie, la care se adaugă și ajutorul național de tranziție, circa 25 de lei pe cap de oaie. Pentru oile de prăsilă, în loc de 13 euro vor fi 17 euro. Așa cum am notificat deja Comisia Europeană, de la anul plățile cresc gradual, astfel încât în 2019-2020 se vor plăti 24 de euro pe cap de oaie iar pe oile de prăsilă 27 de euro. În urma consultărilor cu federațiile oierilor, am reușit să găsim o soluție foarte bună, iar pentru zona de deal și de munte am scăzut numărul oilor eligibile la 60 iar per total la 100 de capete. Am stabilit și un ajutor de minimis pentru berbeci, care a fost inițial 2.500 pe cap de berbec, solicitarea a fost mai mare decât cea prognozată și sperăm să găsim banii necesari, 10 milioane d elei în plus de la buget. Crescătorii de animale trebuie să înțeleagă că acest sprijin trebuie să se vadă în creșterea calității animalelor”.

Achim Irimescu a menționat că se deschide piața turcă pentru carnea de oaie. ”Mai sunt multe lucruri de făcut în ceea ce privește piața, au fost perioade în care kg de carne de miel era 12 lei și a ajuns aproape la jumătate, lucru care nu poate să mulțumească producătorii noștri. Producătorul trebuie să-și vândă produsele la un preț remunerabil, să-și recupereze investiția iar subvenția să îl ajute să se dezvolte. Deci agricultorul român nu trebuie să stea în subvenție, ea trebuie să îl ajute să se dezvolte. La marii producători se văd utilaje performante, deci subvenția a ajutat. Din păcate, oaia a fost cel mai puțin susținută, trebuie să recunoaștem. S-a adus argumentul că vaci sunt sub 2 milioane iar oi avem 14 milioane. România este a treia în ceea ce privește numărul de oi în UE și este extrem de important să ieșim nu numai pe piețele arabe, ci și pe piața europeană. Încet-încet, odată cu achiziția de animale de rasă, sper să trecem și la achiziția de animale de carne, care plac europenilor. UE are un deficit foarte mare de carne de oaie, de oi de rasă de carne și se aduc carcase de oi din Noua Zeelandă și Australia cu avionul, în timp ce România se adresează numai țărilor arabe. Sper ca în cel mai scurt timp să deschidem și piața turcă, am deschis-o la carnea de vită și la bovine, sunt o mulțime de oameni de afaceri din Turcia care au început să caute animale pentru a duce în Trucia, unde prețul este dublu și la bovină și la ovină. Pot să vă dau vestea bună, serviciile noastre veterinare au agreat cu serviciile veterinare turce certificatul de export pentru ovine. Turcia e aproape, costurile sunt mai mici și în mod cert profitul va fi mai mare pentru producătorii noștri”, a adăugat ministrul Agriculturii.

”Ca idee generală, să ne străduim să dăm cât mai multe subvenții de la buget și din bani europeni, dar piața să ofere prețuri cât mai bune și pe măsură ce deschidem piețele străine și presiunea d epe preț se ridică, ajunge acolo unde aduce profit producătorilor noștri. Ni s-a explicat că ar trebui să fie măcar 10 lei pe kg ca fermierul să-și recupereze investiția. Este extrem de important să găsim acele oportunități de piață și să facem această activitate milenară profitabilă. Domnul Câmpian remarca faptul că toate cântecele și poeziile noastre se referă la crescătorii de oi, nu la cei de vaci. Nu vreau să aduc animozități între cele două sectoare, dar așa este, pleacă oile la munte nu pleacă vacile la munte. Sper să vedem cât mai mulți crescători de ovine, cât mai mulți fermieri bogați în România, fermieri bogați înseamnă țară bogată. Sper ca profitul să rămână în cea mai mare parte la producători”, a concluzionat Achim Irimescu.

4 comentarii

  • Tampitul asta de tehnocrat a aterizat acum din spatiu sau este in campanie electorala?Ar trebui dus la psihiatru,impreuna cu tot guvernul,fiindca are halucinatii.

  • Irimescu e unul dintre cei mai tari ministrii pe care i-a a avut Agricultura. Si nici n-a venit sa-i linga in dos pe liberali. Aia s-au bagat in seama, nu invers. De fapt doar cu Dolha s-a intretinut, la restul le-a dat ,,ignor,,.Iar celalalt, Botanoiu care e secretar de stat la Agricultura si a fost si el e pe listele PSD…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS