Actualitate Recomandări

Noi achiziţii pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa: aparatură şi tineri specialişti (FOTO)

Tumorile hepatice și traumatismele splenice vor putea fi operate la Spitalul Judeţean de Urgență Bistrița în urma unei investiții de 27.000 de euro în achiziția unui generator de radiofrecvență. Aparatul va fi utilizat de dr. Radu Elisei, un medic de perspectivă, specializat în această tehnologie, anunţă preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, pe Facebook.

Dr. Radu Elisei este medic specialist în specialitatea chirurgie generală. El s-a alăturat echipei medicale din Bistriţa în luna august 2018. Este absolvent al facultății de Medicină și al rezidențiatului în centrul universitar din Cluj-Napoca, doctorand, în anul doi de doctorat. Are competențe în chirurgie laparoscopică – tehnici avansate, chirurgie oncologică și ecografie generală, a urmat cursuri de specializare în chirurgie oncologică efectuate la Dubrovnik 2013, Budapesta 2015, Cracovia 2017, și este membru EAES (European Association for Endoscopic Surgery), a precizat şi managerul spitalului, Gabriel Lazany.

Potrivit acestuia, din 15 noiembrie încă un nou medic specialist își desfășoară activitatea în Spitalul Județean de Urgență Bistrița, secția Medicină internă. Este vorba de dr. Ioana-Mariana Marchiş.

Absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, promoția 2007, este medic specialist în două specialități: medicină internă începând cu anul 2012, și gastroenterologie începând cu anul 2016.

Are competențe atestate în ecografie vasculară și în ultrasonografie generală.

Sursa foto: Facebook Radu Moldovan şi Gabriel Lazany

5 comentarii

  • O, ce veste minunată pentru ipohondri. Înainte de a vă entuziasma prea tare, vedeți ce face aparatul. El încălzește printr-un electrod tesutul dincolo de temperatura la care el moare. Metoda se folosește la bolnavii in metastază, inoperabili. Pe site scrie că ar mai putea ajuta la ceva, mă îndoiesc, dar asta e părerea mea. Doctorul bifează că a făcut tot ce se putea, banul contribuabilului s-a scurs, toată lumea e fericită. Nu-i așa că e bine în socialism?

    • Păi da, radiofrecventa. Principiul e ca la cuptorul cu microunde. Se emite un fascicol de microunde care încălzesc tesutul local. Adică în loc să bage pacientul în cuptorul cu microunde, bagă electrodul cu microunde în pacient. Electrodul ramane rece si se incalzeste doar tesutul de la microunde. Oricum rezultatul e tot cam la fel. Sunt curios pe câți o să vindece cu metoda asta.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.