Politică

ACL BN: ”PSD recidivează în ilegalităţi. Face campanie înaintea startului oficial. Am sesizat BEJ”

ACL Bistriţa-Năsăud: ”PSD Bistriţa-Năsăud încalcă grosolan legea prin demararea campaniei electorale pentru turului al doilea de scrutin încă de luni, 3 noiembrie, chiar dacă oficial, debutul acesteia a fost fixat de legiuitor abia vineri, 7 noiembrie 2014. ACL a sesizat şi va sesiza din nou Biroul Electoral Judeţean”.

PSD recidivează în ilegalităţi: face campanie în Bistriţa-Năsăud înaintea startului oficial 

PSD Bistriţa-Năsăud încalcă grosolan legea prin demararea campaniei electorale pentru turului al doilea de scrutin încă de luni, 3 noiembrie, chiar dacă oficial, debutul acesteia a fost fixat de legiuitor abia vineri, 7 noiembrie 2014.

ACL Bistriţa-Năsăud a sesizat Biroul Electoral Judeţean după ce a primit informaţii că luni, 3 noiembrie şi marţi, 4 noiembrie PSD a organizat spectacole electorale în localităţile Corvineşti, Sînmihaiu de Câmpie şi Nepos. Deşi BEJ a admis plângerea ACL şi a cerut PSD să se abţină de la orice manifestări electorale până în 7 noiembrie 2014 când debutează campania electorală, susţinătorii lui Victor Ponta au ignorat această decizie şi au recidivat.

Astfel, miercuri, 5 noiembrie, în jurul orelor 16,00 reprezentanţii ACL Bistriţa-Năsăud, printre care co-preşedintele Stelian Dolha au surprins, fotografiat şi filmat o maşină de campanie a PSD Bistriţa-Năsăud, pavoazată cu însemnele electorale ale candidatului Victor Ponta, care făcea propagandă în comuna Şieuţ şi cheamă locuitorii la un alt spectacol electoral, programat în aceeaşi seară.

În faţa acestei situaţii Alianţa Creştin Liberală va sesiza din nou Biroul Electoral Judeţean şi va solicita sancţionarea imediată a PSD Bistriţa-Năsăud pentru încălcarea dispoziţiilor Biroului Electoral Judeţean şi încălcarea repetată a legii.

 Biroul de presă ACL Bistriţa-Năsăud

1 psd acl campanie sesizare 2 psd acl campanie sesizare 3 psd acl campanie sesizare 4 psd acl campanie sesizare

(Comunicat de presă. Foto: ACL)

26 comentarii

  • campanie…omul mergea cu masina de personala care o foloseste si in campanie la prietena si voi v-ati trezit sa-l luati la intrebara… SENZATIONAL… Sti Stelica cum e… nu toata lumea face ce ai facut tu in ziua votului…

  • pozele pot fi facute in campanie de ce nu pui dovezi clare ca is facute in 4 ….. hai ca numa atat stiti sa acuzati pe nedrept ….. ghinion ca nu va crede nime :))

  • Faptul ca vezi un afiș cu ponta sau o geaca roșie nu înseamnă ca se face campanie. Din nou ACL face campanie print atacul celorlalți competitori. Caci daca e sa fim corecți, ar fi trebuit sa dispară toate banierele si afișele după primul tur.

    • Uita-te pa pagina de facebook a PNL si vei vedea un filmulet in care se anunta spectacolul. Daca nici asta nu ii spectacol de campanie ce ii?Si cat despre partea cu campanie negativa,nu stiu zau cine duce o campanie mai josnica decat cea a PSD.

    • Draga Tic,ma bucur c-ai scris ponta cu „p mic”.Asta-i si sentimentul nostru:om mic la caracter.

  • este si film dragutule si toti oamenii din com.Sieut iti confirma ca s-a facut azi campanie peste tot acolo.cu geci rosii cu bennere cu muzica si mesaje clare de campanie

  • Unii PSD-isti sunt si idioti. Pe cuvant. Cum poti sa zici ca pozele au fost facute in campanie cand spectacolul din Sieut este astazi. Doamne, mare e gradina ta da multi securisti cauta intrari auxiliare!!

  • Cine dracu’ îl bagă-n seamă pe mascăriciul asta cu nume de mârțoagă!Atâta mai poate şi el…umblă de nebun prin comunele județului…

    • Ia o pauza liberal rosu ce esti. Ametitul vostru de tariceanu a iesit pe locul patru in judet cu toti primarii furati. Vai de popoul vostru. Noroc cu dolha ca trage pentru liberali ca altfel praful se alegea de pnl pe aici.

  • nenea Dolha niste poze cu casa dumneavoastra din Bistrita aia in constructie facuta din spaga luata de la Holz Industry nu puneti sau cu mercedesul lui Dobra obtinut tot in acelasi mod ce ziceti?

  • Am fost la Sieut la spectacol azi. Masina care a trecut prin comuna nu facea campanie, baiatul are prietena in Sieu au facut o poza si arunca din nou cu . .. si in timpul spectacolului nu sa vb deloc de voturi si despre vreun candidat doar realizari si discutii cu oamenii din comuna, un fel de adunare generala.

  • Din nou prostii marca ACL, Dolha a facut birou parlamentar in comuna Sieut, am avut nevoie de audienta dar nu a venit decat la inaugurare, rusine.
    Vreti sa castigati cu minciuni? Nu sa facut campanie in Sieut.

  • unde e campania? nu se spune nicaieri voteaza pe „x” sau pe „y” vrajeala basista a deontologului de Bistrita „mascariciul”!

  • Cand lumea se plictiseste, isi cauta de lucru… Domnule Stelica Dolha, mai bine luati putin manualul de istoria romanilor..Poate va mai luminati la minte, desi cred ca e prea tarziu….

  • Ce mizerii si psd-isti astia.Au facut campanie la noi in Rustior azi si acuma nu recunosc.MIzerabili.Si era si consiliera de la judet Ulecan cu ei.

  • Ponta fura tot ce prinde. A furat doctoratul prin plagiat grosolan, a mintit ca a facut masterat la Catania, etc. Nu-i sanatos daca nu fura ceva. Si pentru ca sufera de mitanie si cleptomanie, acum fura startul in campania electorala pentru turul doi. Sloganul lui Ponta de „presedintele care uneste” ar trebui schimbat in „presedintele care șmanglește” .

    • Mai grav decat furtul startului in campania pentru turul doi ramane fraudarea votului romanilor din diaspora, prin proasta organizare care a impiedicat in mod premeditat exercitarea unui drept elementar al omului. Iata un fragment dintr-un articol intitulat „Dragă statule român, astăzi mi-ai furat votul”:

      „Dragă statule român,

      Sunt eu, cel care a plecat – căpşunarul, instalatorul, expertul de la Bruxelles, medicul din Londra, studentul din Paris, inginerul din Germania. Am plecat pentru că nu mai putem trăi în ţara mea frumoasă, dar urâţită de bătaia ta de joc, golită de marele jaf naţional, până nu a mai rămas nimic de care să mă ţin, un pământ în care să am rădăcini. Am muncit pe brânci aici, unde sunt acum. Nu mi-a fost uşor, ştii doar cum ne vorbesc oamenii pe aici.

      Îmi tot spui, de câţiva ani, că m-ai vrea înapoi. Sunt tânăr, am învăţat, vreau să muncesc, am văzut şi alte culturi – ţi-aş fi de folos, am putea creşte împreună. Astăzi, m-am trezit cu un gând: vreau să îţi mai dau o şansă.

      Am venit la coadă, am stat acolo liniştit. Nici nu pot să spun că mi-a displăcut. Mi-a amintit de casă. Era o coadă românească, am vorbit între noi, ne-am amintit cum e. Dar, vezi tu, pe urmă m-ai uitat acolo şi, oră după oră, mi-a dispărut bucuria şi m-am agăţat îndârjit de votul meu. Îl merit. Cât încă sunt cetăţeanul tău, e al meu. Mi l-ai furat tu în alte dăţi, dar acum ţin şi cu dinţii de el.”

      Vezi: http://www.gandul.info/…/draga-statule-roman-astazi-mi-ai-furat-votul

  • latraii s-au trezit de dimineata! cred ca au avut cosmaruri azi noapte vis a vis de faptul ca iohannis are 6 case si un singur caine de companie care si ala e buldog:)!

  • Rosilor v ati luato, asa ca in zadar mai vorbiti. Respectati decizia poporului care in ARDEAL va pus la punct.Sa speram ca se va trezi si restul tari.

  • Oricum n-o sa le ajute la nimic spectacolele astea pe bani grei. Cum nu le ajuta gainariile astea cu furatul startului. Gainari au fost pesedeii astia de cand ma stiu , gainari au ramas

  • Eu cred ca ati furat. Intai ati furat primarii. Dupa aia ati furat voturile.
    Dar stiti ce e mai trist in toata povestea asta? Ca nu exista anticorpi.
    Ce-au facut serviciile? Oamenii astia au vorbit intre ei la telefon.
    Ce-a facut politia locala? Oamenii astia care s-au plimbat dintr-un sat intr-altul au venit cu masini pe care ei nu le stiau. N-au avut nici o curiozitate?
    Ce-a facut primarul? Stiu, stiu, a trecut la PSD. Dar ce inseamna asta? Inseamna ca abandonezi orice urma de onestitate? Inseamna ca in numele intereselor de partid, iti vinzi tara?
    Probabil ca da. Oricum tara e bleaga si se lasa, ca, vaca, dusa in targ si data cui promite mai mult proprietarului.

  • abjectii ca de obicei de la cei care se milogeau odata sa iasa deputati pe colegiul 4….ati batut palma cu pdl-ul! sa va fie rusine.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS