(FOTO) La Hotel Diana din Bistrița a avut loc conferința de încheiere a ”Săptămânii meseriilor”, șir de evenimente organizat de Camera de Comerț și Industrie...
Actualitate
”Probleme cu memoria, dom’ primar? În data de 23 aprilie 2018 a fost depusă la APM “Notificarea” în vederea obținerii avizului de mediu...
La data de 3 mai, în cadrul cercetărilor efectuate în mai multe dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de furt, polițiștii Biroului de Investigații...
La Centrul Cultural Dacia a avut loc un seminar înscris în politica de susţinere a antreprenoriatului local inițiat de viceprimarul Gelu Muthi, președintele...
”Clubul Monarhiştilor Bistriţeni este alături de membrii familiei Cornea astăzi la trecerea la cele veşnice a luptătoarei anticomuniste, anticeauşiste şi...
“Uite că pot trăi şi fără cuşcă!”, ne-a scris un cititor Timp Online care a suprins o veveriţă alergând prin Parcul Municipal în căutarea hranei...
În săptămâna 7 – 11 mai, Direcția de Servicii Publice va realiza reparații prin frezare și așternere de mixtură asfaltică pe partea carosabilă a trei...
În data de 15 mai a.c. se închid “obloanele” la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, iar fermierii care nu şi-au depus la timp...
Angajaţii din sistemul de învăţământ vor primi, luna aceasta, voucherele de vacanţă. Banii au sosit, iar sumele vor fi distribuite imediat după ce vor fi...
De Ziua Mondială a Libertăţii Presei, care se sărbătoreşte în 3 mai, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud a dat publicităţii rezultatele etapei...
Primăria Bistrița împreună cu SC Supercom SA organizează, în cursul lunii mai, o campanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și...
După minivacanţa de 1 Mai, care a început vineri şi s-a încheiat marţi, o zi mai târziu, în faţa Policlinicii Bistriţa, fiind şi început de lună, s-au format...
Liberalii și ”verzii” au organizat o conferință de presă comună, la sediul PNL, pentru a arăta în acest fel că sunt uniți în demersul de salvare a copacilor...
Avocatul Diana Morar, consilier municipal PNL, i-a adresat o întrebare publică şi directă preşedintelui organizaţiei municipale PSD Bistrița, viceprimarul...
”Primăria Bistrița vrea să transforme un habitat cu o încărcătură istorică, arhitecturală, sentimentală de ce nu. De ce avem deosebit de multe semne de...







