Primăria Bistrița a inițiat procedura de consultare publică cu privire la proiectul de buget al orașului pe anul 2022, acesta urmând să fie supus aprobării...
Actualitate
Profesorii care fac parte din Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația ”Spiru Haret” vor intra în grevă de avertisment cu încetarea lucrului...
”Aștept toleranța zero a domnului președinte Iohannis față de plagiat, deși ne-a demonstrat în ultima vreme că noțiunea de “dublul standard” este...
Primăria Bistrița, prin Direcția Economică Venituri, pune la dispoziția contribuabililor care nu dețin certificat verde și nici nu pot face plăți online, un...
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, după şedinţa coaliţiei, că s-a ajuns la un acord, astfel încât să existe o plafonare a preţurilor la energie electrică şi...
Începând din această lună, un medic chirurg ortoped pediatru, cadru universitar al Universității de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, se alătură echipei...
Consiliul Local Bistrița aprobă într-o ședință extraordinară folosirea excedentului bugetar rezultat la finalul anului 2021, mai exact suma de 33.721.000...
COVID-19 / Până marți 18 ianuarie, la nivel național au fost confirmate în total 1.928.306 cazuri de Covid-19, 1.784.107 pacienți fiind declarați vindecați. Au...
O veste bună pentru iubitorii sporturilor de iarnă: Primăria Bistrița anunță deschiderea pârtiei mici de pe Dealul Cocoș din Complexul Wonderland –...
Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud a transmis luni seară un comunicat cu privire la starea drumurilor din județ, în condițiile avertizărilor cod portocaliu...
În acest sfârșit de săptămână, jandarmii bistrițeni au desfășurat mai multe acțiuni punctuale, atât independent, cât și în colaborare cu Poliția, în cadrul...
Un echipaj de pompieri și un echipaj de prim ajutor SMURD au intervenit între localitățile Chiuza și Săsarm, unde un autoturism s-a răsturnat, informează ISU...
Abandonul deșeurilor în natură este una dintre cele mai grave și periculoase încălcălcări ale legislației de mediu în vigoare. Pentru a combate aceste...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat, la nivel național, amenzi în valoare de 450.000 de lei unui număr de 27 de companii...
Sindicaliștii din învățământ se pregătesc de grevă. Printre revendicări, salarii mai mari și sporuri
Sindicaliștii din învățământ anunță că, miercuri, 19 ianuarie 2022, vor organiza o grevă de avertisment cu încetarea lucrului între orele 11.00 și 13.00 în...







