Sport

Adio, Liga I! Gloria nu a primit licenţa

Comisia de Apel a Sistemului Naţional de licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a respins dosarul clubului Gloria Bistriţa privind acordarea licenţei pentru ediţia 2014-2015 a Ligii I, informează Mediafax, care citează surse din FRF. Astfel, deşi joacă în play-off, unde ocupă acum locul 4, echipa bistriţeană nu are dreptul să evolueze din vară pe prima scenă a fotbalului românesc chiar dacă ar termina pe loc de promovare.

Cealaltă grupare din Seria 2 al cărei dosar fusese respins de prima instanţă a Sistemului Naţional de licenţiere, CS Universitatea Craiova, a primit licenţa din partea Comisiei de Apel.

În acest moment, primele două poziţii în clasamentul play-off-ului sunt ocupate de ASA Târgu Mureş şi CS Universitatea Craiova, ambele primind licenţă pentru Liga I. În data de 23 mai se va judeca la Comisia de Disciplină a FRF dosarul ce are la bază sesizarea FRF cu privire la constatarea îndeplinirii condiţiilor de promovare a CS Universitatea Craiova.

Gloria Bistriţa poate face recurs la decizia de sâmbătă a Comisiei de Apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, ultima cale de atac.

Verdictul FRF va fi anunţat oficial luni dimineaţă de directorul de Licenţiere al Federaţiei Române de Fotbal, Viorel Duru.

Echipa bistriţeană se află, cu patru etape înainte de finalul play-off-ului, pe locul 4. Următorul meci este programat sâmbătă 24 mai, la Bistriţa, de la ora 11.00, cu CS Universitatea Craiova.

Reamintim că la finalul sezonului 2010/2011, deşi a evitat retrogradarea, clasându-se pe locul 14 în Liga I, Gloria nu a primit licenţa pentru sezonul următor al primei divizii, neîndeplinind criteriile financiare prevăzute în manualul de licenţiere. Apelul depus la Tribunalul Arbitral al Sportului de la Lausanne a fost respins, iar Gloria a revenit după 21 de ani în liga secundă.

1 comentariu

  • asa si trebuia sa se intimple. cu un infractor dovedit si inchis, cu alte multe nereguli care s-au facut acolo, si mai ales cu banii dati de primarie anual (din banii nostrii)………era si normal sa fie asa. oricum nu mai avea nici o sansa la locul 2, doar asa daca faceau pace cu Craiova acasa(ceea ce era imposibil din partea oaspetilor) . daca era liber seful ……orice era posibil. dar asa , pa si pusy ……..va cautati echipe baieti. oricum neplatiti si si cu datorii era si o prostie sa continuati. sa vedem ce se va intimpla cu stabarimea de acolo(ca sint multi de tot) sefi* sefuti ,secretaresi contabile(nici nu stiu ce contabilizau). sa vedem ce va fi. oricum terenul cu tot ce este acolo este al nostru al bistritenilor. sper sa fie deschis si redat noua , iar primaria cu cei 2milioane aruncati anul asta sa faca ceva ptr. copii talentati , nu ptr. tot felul de prostii. sa fie ceva organizat si elegant si echitabil ptr. toti. iar cu cel ce admin. pina acum aceasta soc. falimentara va fi o problema. mare. nu spun mai multe ca intelegeti voi.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS