Actualitate

Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei: Seminar în Ucraina despre migraţia ursului brun

Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei a participat alături de alţi 25 reprezentanţi ai unor instituţii din Bistriţa-Năsăud şi Maramureş la seminarul intitulat ”Consultarea factorilor de interes pentru definirea coridoarelor ecologice în migraţia ursului brun între România şi Ucraina”, care s-a desfăşurat în perioada 1-3 noiembrie în localitatea Rahkiv din Ucraina.

La seminar au luat parte reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului, ITRSV, WWF Maramureş şi Ucraina, ocoalelor silvice, direcţiilor silvice, ONG-urilor, institutelor de cercetare, universităţilor, Administraţiei Parcului Natural Munţii Maramureşului, Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Carpathian din Ucraina.

Întâlnirea a avut loc în cadrul proiectului ”Graniţe deschise pentru urşi în Carpaţii româneşti şi ucrainieni” finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-Slovacia-România-Ucraina şi cofinanţat de Uniunea Europeană, sub implementarea filialei Maramureş a WWF-ului.

Evenimentul a urmărit diseminarea rezultatelor obţinute în urma monitorizării urşilor cu colare GPS, promovarea bunelor practici de management durabil al habitatelor utilizate de urşi, informarea şi conştientizarea factorilor de interes cu privire la importanţa habitatelor nefragmentate pentru urşi şi influenţa factorilor care ameninţă prezenţa ursului, a precizat într-un comunicat biologul Claudiu Iuşan (Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei).

Parc-Muntii-Rodnei-610x405Parcul Naţional Munţii Rodnei se întinde pe 47.177 hectare din care 80% pe teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud şi 20% pe teritoriul judeţului Maramureş. Pe teritoriul parcului, există două rezervaţii ştiinţifice. Este vorba de Pietrosu Mare şi Piatra Rea, două zone cu protecţie strictă, Lala – Bila şi Corongiş, zone de protecţie integrală (Rezervaţia mixtă „Peştera şi Izbucul Izvorul Albastru al Izei”, Rezervaţia speologică „Peştera Cobasel”, Rezervaţia mixtă „Izvoarele Mihăiesei”, Rezervaţia naturală Izvorul Bătrâna, Rezervaţia Valea Cormaia, Rezervaţia botanică „Poiana cu Narcise din Masivul Saca”), zone de conservare durabilă, zone de dezvoltare durabilă, respectiv zone ecologice, cele mai de interes fiind Complexul Carstic Tăuşoare, Poiana cu Bulbuci sau Preluca Măgurii.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS