Actualitate Economie

Vacanţă de noiembrie! Vârstnicii din judeţ aleg staţiuni cu ape termale, cât mai apropiate de casă

Toamna lungă şi frumoasă le-a stârnit pensionarilor din judeţ pofta de plecat în staţiuni. O sută de persoane îşi pregătesc bagajele zilele acestea ca să plece la Băile Felix, Geoagiu Băi, Băile Herculane, 1 Mai sau Vatra Dornei. Pentru 18 zile de masă, cazare şi tratament, unii plătesc doar 150 de lei, jumătate din pensie.

În cea de-a 13-a serie, pleacă în staţiuni circa o sută de pensionari din judeţul nostru. Majoritatea au ales Băile Felix, Băile Herculane, Covasna, Căciulata, Geoagiu Băi, Sovata, Vatra Dornei şi câţiva Amara, Techirghiol, Mangalia sau Ocna Şugatag.

„Eu plec la Tăşnad. Acum am prins bilet şi acum merg. După 30 de ani de muncă, am pensie de 350 de lei. Plătesc jumătate din pensie ca să merg în staţiune. Am ales Tăşnad fiindcă am probleme cu reumatismul. Am mai fost şi suntem foarte bine trataţi. Când eram tânără, nu mergeam că am avut copii şi nu ne-am permis, dar acum, la pensie, ne mai ducem aşa, câte un pic. Mâncarea e foarte bună, tratamentul e bun şi se comportă frumos cu noi. E un şef acolo care vine tot timpul şi ne întreabă dacă ne simţim bine. Mie mi-a căzut foarte bine să vină şi să mă întrebe cum mă simt, mi s-a părut frumos din partea lui. Sunt rare cazurile. Noi plecăm în 12 noiembrie şi venim în decembrie. Am mai fost şi altă dată să plecăm vara şi să venim iarna”, ne-a spus Silvia Feti din Bistriţa care va pleca în staţiune împreună cu soţul ei.

„Vreau să plec în staţiune la Geoagiu Băi. Vara nu am putut că am avut de lucru în agricultură, am cosit, am căpălit. Când jucam fotbal, în tinereţe, am mai fost acolo într-un cantonament, în urmă cu 40 de ani. Mă duc acum că mi-a recomandat medicul. Am mai fost şi în alţi ani. De profesie sunt veterinar. În tinereţe am jucat fotbal în Divizia C. Am avut oferte să renunţ la meserie, dar nu am vrut să renunţ fiindcă sportul e ceva de scurtă durată. Mi-a făcut însă bine”, ne-a spus Maftei Moldovan din Bârla.

„Eu merg la Buziaş unde m-a trimis medicul de familie Chiuzan din Josenii Bârgăului. Nu mă deranjează să merg acum, în noiembrie, fiindcă am avut de lucru până acum în agricultură, la grădină. Am vrut să merg în octombrie, dar nu au fost locuri la Buziaş. Merg acum, fiindcă sunt locuri şi mă bucur că am găsit”, a declarat altă femeie.

Directorul adjunct al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Bistriţa-Năsăud, Teodor Chiciudean, ne-a spus că, anul acesta trei mii de vârstnici au plecat în staţiuni cu bilete prin CJP. „Oamenii pleacă în staţiuni cu ape termale: Băile Herculane, Băile 1 Mai, Băile Felix, alţii în staţiuni unde îşi pot face tratament păentrua fecţiuni cardiovasculare, acolo unde staţiunile funcţionează. Sunt şi solicitări speciale pentru luna noiembrie pentru că unii oameni abia acum şi-au terminat lucrările la câmp. Mai avem o serie cu intrarea în 29 noiembrie şi apoi încheiem anul”, a spus Chiciudean.

Pentru un bilet de 18 zile la odihnă şi tratament, pensionarii plătesc 50% din valoarea lunară a unei pensii.

Cristiana Sabău

bilete pensionari 4 bilete pensionari 2 bilete pensionari 3 Teodor Chiciudean

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS