Actualitate Economie

Cea mai mare pensie din judeţ e de 3.000 de euro. Majoritatea bătrânilor trăiesc însă cu 350 de lei lunar

Cea mai mare pensie din judeţ e de 12.500 de lei, respectiv 125 de milioane de lei vechi, şi e încasată de un fost judecător. Alţi cinci foşti magistraţi - judecători şi procurori - au şi ei pensii de peste 10.000 de lei lunar, în timp ce o treime dintre pensionarii judeţului se zbat la limita sărăciei lucii.

Pensii de 3000 de euro! Atât primesc foştii magistraţi din partea statului român. În Bistriţa-Năsăud sunt între 5 şi 10 persoane care încasează lunar echivalentul salariului unui director de companie, respectiv de zece ori mai mulţi bani decât ia, de regulă, un salariat oarecare în condiţiile în care taxele pe muncă sunt foarte mari, iar angajatorii nu-şi permit să dea lefuri mai mari.

Şeful Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud, Ioan Fechete, ne-a spus că cea mai mare pensie încasată în judeţul nostru este de 12.500 de lei. „E vorba de un fost judecător. Mai avem şi alte persoane care iau peste 10.000 de lei lunar. Aş zice să sunt sub zece în total. Majoritatea pensionariilor au pensii mici. O treime dintre ei primesc 350 de lei. Unii, după 40 de ani de muncă, au dreptul doar la o sută de lei pensie, dar diferenţa o pune statul. Nu sunt pensii mai mici de 350 de lei”, a spus Ioan Fechete.

Guvernul Boc a fost primul care a căutat să pună ordine în sistemul naţional de pensii, promovând o legislaţie care caută să unifice criteriile de acordare şi de calcul ale pensiilor pentru toti salariaţii. Un sistem care să se bazeze pe principiul contributivităţii şi care să netezească discrepanţele strivitoare dintre diferitele categorii de beneficiari. A reuşit doar partial, deoarece, aşa cum scrie presa centrală, din cauza presiunilor generalului Gabriel Oprea, indispensabil atunci pentru existenţa majorităţii guvernamentale, cadrele militare au beneficiat de „indulcirea” prevederilor legii în ceea ce-i priveşte pe domniile lor. Astfel că per total, în medie, pensiile lor au crescut, nu au scăzut la nivelul celorlalte pensii din sistemul naţional.

Magistraţii, la rândul lor, s-au auto-exceptat de la prevederile legii pe considerentul că ei reprezintă o putere constituţională şi deci  nu pot fi înglobaţi în categoria largă a oamenilor „obişnuiţi”.

7 comentarii

  • 350 de lei pe care io dat Boc – fara aia majoritatea batranilor „traiau” in continuare cu 5-10 lei cat aveau inainte de BOC. Asa ca, hai Useleu, mai mariti preturile si impozitele, ca sa ajunga bietii oameni sa isi nu isi poata lua nici pita cu banii din pensie!

  • In loc de alte comentarii, mai bine sa-l lasam pe Nenea Iancu, cu poezia „Prea sarac”. Si de data asta, Caragiale e mai actual ca oricand:
    Am zis iubitei mele: „Vino
    La camp, s-auzi un pitpalac”.
    Ea: „Da, imi place pitpalacul…
    Dar nu merg: tu… esti prea sarac”.
    Plimbandu-ma-n singuratate,
    O oda gloriei eu fac:
    Dar gloria se departeaza
    „De ce fugi?” zic. – „Esti prea sarac!”
    Ma duc atunci la masa verde,
    Sa-ncerc norocul – poate fac
    O lovitura… Dar norocul
    „Pleaca, imi zice; esti sarac!”
    Ma duc acasa melancolic.
    Stau trist, visand intr-un ceardac,
    Si pitigoiul din gradina
    Imi fluiera: „Esti prea sarac!”
    Ma duc la editor c-o carte.
    E iarna, frig – voi sa ma-mbrac;
    Dar editorul ma respinge:
    „Nu te-editez; esti prea sarac!”
    Atunci, voii de disperare
    Sa ma atarn de un copac,
    Dar craca fuse prea subtire,
    Mi-a zis trosnind: „Esti prea sarac!”
    A! saracie! Monstru palid,
    Cand oare am sa-ti viu de hac?
    Si saracia imi ranjeste
    Sardonica: „Esti prea sarac!”
    Imi place catre primavara
    Sa mananc ochiuri cu spanac.
    – Si nici spanac, nici ochiuri simple
    Nu pot sa gust… sunt prea sarac!
    In post simtesc, pe la Teatru,
    Dureri de inima. Ce fac?
    Nu pot sa intru und-se iese,
    Rosind imi zic: „Sunt prea sarac!”
    Atunci – o constipatiune:
    Ah! doftore, ce sa ma fac?
    „Siminichie”.
    „Nu se poate.
    „De ce?”
    „De ce? Sunt prea sarac”.
    Ma duc la revolutiune
    Si caut leac, si poc! si pac!
    „Ce cati aci?” striga banditii.
    „Sunt dizident!”
    „Esti prea sarac!”
    Am vrut sa-mi fac si eu pomana
    C-un cersetor, c-un biet ciuntac,
    Dar el, razand, mi-a zis: „Te lauzi!
    S-o vaz, n-o crez… Esti prea sarac!”
    Adesea o revolta-mi vine
    Ca nu sunt nici turc, nici turlac,
    As vrea sa stric, sa sparg la geamuri,
    Dar ma opresc… Sunt prea sarac.
    Nu! Orsice sa fac, vaz bine
    Ca pentru mine-i tot un drac!
    In mediul social de astazi
    Sunt prea parlit, sunt prea sarac.
    Oriincotro d-acu m-oi duce,
    Nu pot cu soarta sa ma-mpac;
    Mi-e vesinica dusmana – vesinic
    Imi spune: „Piei! Esti prea sarac!”
    Sarac! Da! Nu e loc in lume
    Pentru-un sarac! dar… ce sa fac?
    Sa mor!… Dar un revolver costa…
    Chiar pentru moarte, prea sarac…
    Dar mor in fine si groparul
    Imi ia cadavrul si, posac.
    Sopteste intre dinti in sila:
    „Dupa ce-i greu… e si sarac!”
    Am renviat apoi, si iarasi
    Ca mai-nainte strofe fac…
    1 Ametit de bautura, cherchelit; zapacit, nauc.
    Un critic fara mila-mi spune:
    „Ai inceput iar prea sarac!”
    Si nu stiu cum sa aflu-acuma
    L-aceste strofe un capac…
    As vrea o inspiratiune,
    Nu pot sfarsi… sunt prea sarac!
    Alerg atunce pentru rima
    La Dictionarul lui Cihac…
    Vai! Nici acolo nu se afla,
    Si bietul Cihac e sarac!
    De ce nu vrei tu, soarta sumbra,
    Zambind, sa nu mai fiu sarac?
    Cum as dormi acum la umbra
    Cu burta-n sus intr-un hamac!

  • Da….daca e normal ca cei 1+5 magistrati sa ia astfel de pensii, dupa o viata in cea mai mare parte in slujba ,,socialismului victorios si inaltelor idealuri comuniste”, atunci sa o ia mai departe sanatosi si sa le fie de bine! Iar noi, NE MERITAM SOARTA !

    • Cred că, la ce ai scris dvs., se mai adaugă haosul proprietăţii de după revoluţie când, cu concursul unor magistraţi, fiecare şi-a luat ce-a vrut din ţara asta

  • Spuneti ca „Guvernul Boc a fost primul care a căutat să pună ordine în sistemul naţional de pensii, promovând o legislaţie care caută să unifice criteriile de acordare şi de calcul ale pensiilor pentru toti salariaţii”.
    Ar fi fost un merit al Guvernului Boc daca ordinea ar fi fost in sus si nu in jos.
    Dar tairea tuturor pensiilor cu 15% si aducerea pensiilor de serviciu la nivelul celor obisnuite si taiate nu poate fi decat o actiune a unui guvern care-si uraste poporul.
    Accept, la extrem, si taierea pensiilor speciale dar macar concomitent cu cresterea celor obisnuite. Dar sa tai cu 15% la toti e o crima! Iar de crima poti fi condamat daca o faci ori daca ai avut intentia sa o faci.

    • In momentul in care guvernul BOC a facut pensia minima de 350 de lei pt. toti amaratii care luau intre 1 si 10 lei pensie, nu a introdus 30 de noi impozite pe spatele IMM-urilor ca sa acopere acele pensii. Acum, USELEU, ca sa poata acoperi macar rata inflatiei (generata tot de incompetenta lor) cresc toate taxele si mai baga peste ele taxe duble. In ianuarie/februarie o sa vedeti oameni care mor de foame si de frig!

  • Daca era dupa Ponta, preferabil era sa fie toate pensiile sub 350 lei, ca sa ii poata cumpara la fiecare vot cu cate o punga de orez, asa cum au facut pana acum. Si un pui cu salmonela..

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS