Actualitate

Adolescent salvat de la moarte de un pompier aflat în timpul liber la ștrand

ACTUALIZARE Un adolescent de 16 ani din Leșu care era cât pe ce să își piardă viața în această după-amiază în bazinul din Ștrandul Codrișor a fost salvat de un pompier aflat acolo în timpul liber.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în jurul orei 16.00, tânărul în vârstă de 16 ani a fost scos inconștient din bazin de către salvamarul ștrandului.

Un pompier militar de la Detașamentul Bistrița, aflat la ștrand în timpul liber, a început manevrele de resuscitare și, din fericire, după șase serii și două ventilații, organismul tânărului a răspuns protocolului de resuscitare. 

El a fost pus în poziție de siguranță până la sosirea echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD. Echipajul medical l-a stabilizat și transportat la spital pentru investigații medicale suplimentare. ”Din ultimele date pe care le avem, tânărul este momentan în afara oricărui pericol și ar putea fi externat zilele viitoare”, a anunțat ISU Bistrița-Năsăud.

După șase serii de compresii și două de ventilație, organismul a răspuns și ușor, ușor și-a recăpătat conștiența. Apoi l-am pus în poziție de siguranță până ce a ajuns terapia intensivă”, spune Ionuț Moldovan, pompierul bistrițean care a fost omul potrivit la momentul potrivit pentru un tânăr de 16 ani din localitatea Leșu. Tânărul a fost observat de prieteni sub apă și a fost scos rapid de salvamar. Ionuț a început cu calm și stăpânire de sine să facă ce știe mai bine: să-i ajute pe cei aflați în situații limită, să salveze vieți. Alături de salvamar și alți tineri de acolo, care au ajutat fiecare cum au putut, s-au mobilizat și rezultatul este unul fericit pentru toată lumea: tânărul a fost stabilizat și transportat la spital conștient, de unde are șanse foarte mari să fie externat în cursul zilelor viitoare! Felicitări, Ionuț! Felicitări tuturor celor care au avut prezență de spirit astăzi!”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

https://www.facebook.com/isubistrita/posts/2740238022865049

Joi dimineață, Spitalul Județean de Urgență Bistrița a informat:

”Minorul în vârstă de 16 ani din localitatea Leșu, adus ieri după-amiază la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița, după ce a fost salvat de la înec dintr-un bazin cu apă de pe raza municipiului Bistrița, este conștient, echilibrat, stabil hemodinamic și respirator și în cursul acestei dimineți a fost transferat de la Secția Anestezie-Terapie Intensivă la Secția Pediatrie pentru supraveghere și tratament de specialitate. I se administrează oxigen având în vedere hipoxia pe care a suferit-o și, momentan, starea sa de sănătate nu ridică probleme”.

10 comentarii

  • Felicitări prietenas!! Sunt mândru de tine ca te am de prieten și fost coleg de facultate!! Dumnezeu îți va răsplăti fapta!

  • P… mea de idioti!!! Pentru asta sunt platiti pompierii, doctorii, asistentele… etc…etc..
    De ce trebuie laude spexiale si decoratii????

  • Sunteti toti niste idioti.. banuiesc ca sunteti in timpul liber… ca la serviciu dormiti..
    Faceti-va treaba pentru care va luati salariul si lasati grandomania!!!! Fa-o anonim… ca donatorii de sange!!!!

  • ZOROOO….dupa cum bine stii ca doar esti super „inteligent”, literele mari se folosesc atunci când strigi la cineva, cunosti melodia LASANEEEEEEE? daca nu, întreabă google!!!! Pt azi ai 4, poti sa iei loc, ai raspuns gresit!

  • Lasa-neeeee… gresit nu aspund niciodata! Zi-mi ce am zis rau?
    Critic preamarirea unor oameni care asta au de facut? Asta e fisa postului??? Mi se pare aberanta “bagarea” asta in seama!
    Vine omu fara bac si zice ca el crede in tricolor si in neamul stramosesc? Pentru ce mergeti la lucru? ? ? Intreb… vad ca raspund agaricii si capusele…

  • Toti comentati si-l luati pe ZORO un om contrariat de anumite aspecte civice! Eu nu-l cunosc ! Dar….si as spune doar atat! A atins doar o mica parte ale problemelor care exista in acest strand!…Ma abtin sa mai continuu,! Mergeti si constatati,printre multe alte nereguli,(lipsa de bun simt …..si las mai multe paranteze pe care le puteti constata si comenta cei care va bagati in seama) celor care frecventeaza acest spatiu public! Frlicitari tuturor care au salvat o viata!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.