Actualitate

Adrian Titieni, weekend plin la Bistrița

La două săptămâni după ce a fost prezentat oficial drept candidat din partea PNL la Primărie, prof. univ. dr. Adrian Titieni, care între timp și-a încetat mandatul de rector al UNATC și a primit undă verde din partea Biroului Politic Național PNL, revine la Bistrița, unde va participa la mai multe evenimente.

El va fi prezent sâmbătă ”la un eveniment social”, mai exact o nuntă, apoi ”la câteva întâlniri”, duminică probabil la o biserică și apoi ”din nou la un eveniment de socializare de data aceasta” (n.r. – petrecere organizată de PNL cu ocazia Zilei Femeii), a declarat senatorul Dorin Dobra.

”Au trecut două săptămâni de când anunțam negocierile cu un personaj de nivel național, care a fost confimat și au urmat anumite dezbateri interne în partid, firești de altfel. Am apelat la evaluări obiective cu privire la modul în care numele Adrian Titieni e primit în spațiul public. Cei din PNL Bistrița sunt entuziasmați de luările de opinie decente în diferite medii referitoare la propunerea noastră. Ne-am făcut datoria civică și sentimentală față de Bistrița cu Adrian Titieni. Așteptăm reacția pe măsură a contracandidaților. Câți mai sunt dispuși să deschidă oferta, să deschidă lista de consilieri? Noi, la un asemenea candidat, vom avea o listă de consilieri pe măsură. Odată cu anunțarea numelui Adrian Titieni, în sediul PNL au început să vină oameni. O idee bună aduce oameni la un loc, lăsați-ne să ne bucurăm de acest fapt”, a adăugat parlamentarul liberal.

13 comentarii

  • Asa o sa-l vedeti mereu. In weekend pe acest voiajor. Cat despre vorbaria senatorului Dobra ( glasul pacatosului adevar graieste) ca „în sediul PNL au început să vină oameni” da, este interesant, intrucat de ceva vreme pe acolo am vazut o majoritate constituita doar din bipede. Continuati domnule senator ca tare frumos graiti. Intelectualiceste vorbind, desigur.

  • Actorelul de telenovele proaste cum spunea cineva si-a facut timp sa voiajeze inspre Bistrita unde biroul permanent al PNL l-a impus democratic evident ca si catindat cum bine spunea Caragiale cu 8 voturi pentru si 11 impotriva! Al dracului si democratia asta pana unde poate sa mearga!

  • Prin burgul nost’ drag sa aflat că Alin Sasarman este candidatul ALDE la primăria municipiului.Nu stiu dacă Alin o sa-l bată pe Cretu (deși sper din tot sufletul),dar pun pariu că va avea mai multe voturi decât Titieni.Câteva argumente:
    -Tânăr,ambițios,cunoscut ca om dea nost’
    -Penticostali nu voteza nici actori,nici comunisti.
    -Lumea sa săturat de figuri crete ca de pere padurete.
    PĂREREA MEA!

    • UP !
      Bine zici, nea Ioane.
      Ce ma mira e faptul ca de 2 ore s-o pus postul si numai 4 commenturi, din care 3 contra.. Hmm, scade „notorietatea” actorului …. Tot ase o sa fie si voturile lui, putine…

    • Mare dreptate ai nea Ioane! Am spus și repet singurul care ar fi putut câștiga primăria și sa-l învingă pe Crețu este Alin Seserman!

    • Nea Ioane, nea Ioane, tare mai sufli-n microfoane… Cum să-l bata Săsărman pe Crețu? Cu palma pe umăr? Dacă candidează pentru ALDE ia 3%… Oricum, mai mult decât nimic.

  • Ciuma rosie e disperata ca pierde primaria Bistrita . Domnul Profesor Universitar Doctor Adrian Titieni este cu 10 nivele peste pensionarul inventator de tepe in sensurile giratorii _ Ovidiu Cretu . Singurul „merit „al lui Cretu e ca a reusit sa duca clubul de fotbal Gloria Bistrita din divizia A in divizia D prin neimplicare si lipsa de viziune si sustinere .

    • Du-te domnule si culca-te! Cand invata un actor administratie, sau crezi ca e o joaca? Sau are frija Gaftoneasa sa conduca si dl.actor sa faca filme la capitala? Judecati oAMENI BUNI CU CAPUL NU CU FIEREA!

  • Asta cu Weekend-ul este chiar potrivita. Primaria daca Doamne fereste cade pe mana actorului va avea weekend-uri prelungite. Va fi chiar o premiera: bistritenii nu o sa-si recunoasca primarul.

  • Un excelent administrator, un om politic cu viitorul în față, un orator ce lasă pe spate auditoriul, poate fi domnul Titieni. Dar cum poate fi toate acestea, sau numai în parte, când nu are ochi să vadă disperarea liberalilor bistrițeni și nici voință să facă rânduială. Cum poate face echipa câștigătoare când se înhamă la drum cu perdanții. Singura idee de luat în seamă, vag lansată, este dorința de colaborare cu celelalte partide, lucru imposibil pentru tovarăși de drum, ce văd totul în negru la cei ce sunt roșii.

  • Domnule Safriuc V. De ce nu faceti politica? Nu găsiți nici o doctrină în care să vă regăsiți? Că de criticat criticați nu vorbă…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS