Afaceri şi politică. Tablou de bord

Am participat aseară la „Bistriţa Business”, un eveniment în care politicul s-a amestecat printre oamenii de afaceri. Chiar dacă nu aş fi cunoscut pe nimeni în sală, aş fi putut împărţi în două masa de participanţi doar uitându-mă la feţele lor şi studiind atent reacţiile.

Pe de-o parte, lumea politico-bugetară a fost foarte dornică să fie văzută în primele rânduri. După o perioadă în care s-au prefăcut interesaţi, cei din politică s-au cam plictisit. Unii au ieşit la o discuţie pe hol, alţii au stat pe scaune, dar au vorbit fără jenă la telefoane, deşi speakerul era la un metru de ei şi vizibil deranjat. Într-o totală lipsă de respect pentru omul din faţa lor care, fie a venit de la sute de kilometri, fie s-a pregătit să ţină un discurs coerent de 15 minute pe o anumită temă, politicienii noştri cu funcţii sau fără funcţii, specialişti în bătut câmpii, şefi sau foşti şefi care vor să devină iar şefi, au arătat fără voia lor probabil faţa hidoasă a autosuficientului personaj politic din provincie. E omul care nu a realizat prea multe în viaţă, aşa că a avut nevoie de o scară pe care să urce: politica. S-a prins vitejeşte de ea, a urcat cu metodele specifice de gudurat pe lângă vreun şef mai mare, de sabotat omul pe lângă care s-a gudurat, fără vreo pregătire, fără vreo strategie. A ajuns în vârf, nu ştie nici el exact de ce şi pentru ce merite, aşa că luptă să rămână, vârful fiind locul în care primeşti bani fără să munceşti, adică raiul oricărui politician. El manevrează banii, nu îi produce, de ce ar fi interesat să afle cât trudesc alţii pentru ei? Nu au decât să o facă. Până la urmă, tot la mâna politicului ajung. Chiar şi grozava afacere a domnului Viciu s-a poticnit de un aviz care nu i-a fost dat timp de 9 luni, cum mi-a fost dat să aflu tot aseară.

De cealată parte, s-au situat antreprenorii mai mari sau mai mici. Cei mari, care au dobândit succesul după multe încercări, au vorbit despre ele ca despre nişte momente din care au avut numai de învăţat. Au ajuns în etapa în care pot dărui din experienţa lor şi o fac într-un mod excepţional de fiecare dată când li se dă ocazia. Cei mici au ascultat interesaţi să afle măcar un secret al succesului. Eu, de exemplu, de la Emanoil Viciu am învăţat că pasiunea nu dispare odată cu vârsta, doar trebuie să descoperi acele lucruri care te ţin în priză, să fii creativ şi inventiv. De la Ioan Repede am aflat că viziunea şi obiectivele pe care ţi le stabileşti sunt ca un drum cu indicatoare precise care te duce la destinaţie. Faptul că prima strategie a Rombat e redactată la maşina de scris în anii 90 spune ceva despre istoria succesului acestei companii. Clement Ivănescu de la RAAL a vorbit despre cea mai importantă valoare a unei companii: oamenii, acei oameni care nu pleacă nici dacă li se oferă de zece ori mai mulţi bani de pildă. De la toţi aceşti manageri de succes din oraşul nostru, pe care rareori avem ocazia să-i auzim vorbind despre ce fac ei, am aflat că drumul în business nu e uşor, dar că atunci când eşti dispus să înveţi, când ai curaj, când investeşti în oameni, când accepţi să te îmbogăţeşti mai puţin, are finalitate şi îţi aduce satisfacţii.

Am aflat lucruri foarte interesante despre companiile lor, despre ei, despre istoria acestui oraş până la urmă. I-am văzut uitându-se la ceas ca nu cumva să depăşească timpul alocat discursului, studiind reacţiile publicului pentru că viaţa companiilor pe care le conduc depinde de piaţă, de public. Toţi au luat decizii grele, probabil că şi le-au pus ei înşişi la îndoială de multe ori simţind grea pe umerii lor povara plăţii a sute şi mii de salarii. Epuizaţi după o zi grea de muncă şi adesea după o viaţă ca o cursă contra cronomentru, s-au ascultat unii pe alţii până la ceasurile târzii ale serii, ascunzându-şi oboseala. Şi-au arătat unii altora respect în timp ce sala se golea de oameni dezinteresaţi de orice altceva decât de ascensiunea lor politică. Am mai rămas câţiva până la capăt, deşi ni s-a părut tuturor că nu vom da de el, şi acei câţiva cred că eram singurii cu adevărat interesaţi de business.

Mulţi ani, ca jurnalişti am fost învăţaţi să ne uităm spre zona de business ca spre una care face evaziune şi bani pe căi necinstite. Apoi, firmele de PR ne-au asaltat cu comunicate pline de laude deşănţate şi am refuzat să le publicăm, atrăgând mânia lor pe motiv că nu vrem să scriem”de bine”, doar „de rău” de mediul privat de la care ele încasau bani foarte mulţi vânzându-le iluzia managerilor că astfel de „împrietenesc” cu presa. Eu cred că şi etapa aceasta a apus. Aşa cum bine spunea draga mea prietenă Liviana Tane, un jurnalist cu ani mulţi de televiziune în spate care a vorbit aseară despre „Presă – business – public”, a venit vremea onestităţii în care scriem despre lucrurile în care fiecare dintre noi credem şi care pot fi de folos cititorului- ascultătorului- privitorului nostru. Dacă mai există presă care scrie „de bine” doar pe bani e vina celor care o plătesc. Orice stopare a finanţării ar duce la dispariţia acestei pseudocategorii de pretinşi jurnalişti.

Eu cred cu toată fiinţa mea că misiunea noastră, de jurnalişti, este aceea de a ne inspira publicul, în timp ce misiunea oamenilor de afaceri este aceea de a-l convinge că produsul lor este bun, indiferent care este acela. Şi unii, şi alţii avem nevoie de un public educat, avizat, care să facă deosebirea între bine şi rău, în timp ce politicul are nevoie de un public inept care să-i mai deschidă încă o dată calea spre borcanul cu miere.

Când oamenii de afaceri oneşti şi vizionari vor înţelege lucrul acesta vor vedea în presa de calitate un parter de drum lung în misiunea deloc uşoară a amândurora de a schimba lumea de azi în una măcar puţin mai bună în care impostorii ar trebui să se simtă inconfortabil.

Cristiana Sabău