Social

Afinele de pădure, mai puține și mai scumpe. În cât timp se va încheia sezonul lor (FOTO)

Afinele de pădure au apărut de curând la Bistrița. Oamenii din Cușma și Budacu de Sus umblă cât e ziua de lungă să le adune din Munții Călimani, la concurs cu alți localnici care fie le vând în centrele de colectare cu 10-11 lei kilogramul, fie în Piața Decebal la prețuri între 18 și 20 de lei kilogramul, mai scumpe față de anul trecut când kilogramul costa 15 lei.

Explicația pe care ne-au dat-o vânzătorii este că anul acesta fructele de pădure s-au copt mai târziu din cauza vremii nefavorabile și sunt mai puține. Dacă anul trecut au putut fi găsite până în septembrie, de data aceasta sezonul lor se va încheia în cel mult două săptămâni.

Chiar dacă sunt mai scumpe, cumpărători de găsesc, iar aceștia iau cantități mari, de la 50 de kilograme în sus.

Este și cazul proprietarilor unui restaurant din Beclean care cumpără afine să facă dulceață de pus pe papanași. Desertul este foarte apreciat în localul lor, așa că an de an cumpără afine de pădure ca să facă dulceață. Mulți cumpără însă afine de pădure pentru ca să le consume proaspete.

Afinele sunt sărace în calorii și grăsimi, însă abundă în substanțe nutritive esențiale pentru buna funcționare a organismului. 100 de grame de afine proaspete conțin: 57 de calorii, 84% apă, 0,7 grame de proteine, 14.5 grame de carbohidrați, 10 grame de zahăr, 2.4 grame de fibre, 0.3 grame de grăsimi. Majoritatea carbohidraților din compoziția afinelor sunt dați de glucoză și fructoză. Cu toate acestea, indicele glicemic al acestor fructe este destul de mic, motiv pentru care pot fi consumate și de către persoanele care suferă de diabet. 

În ceea ce privește vitaminele și mineralele pe care le conțin, afinele sunt o sursă bună de magneziu și vitaminele K și C. Conțin în cantități mai mici cupru și vitaminele E și B6.

Compușii cei mai valoroși din compoziția afinelor sunt antocianinele, antioxidanți care dau culoare fructelor, resveratrolul și quercitina.

Un studiu efectuat în cadrul Universității de Stat Oklahoma din Stillwater, Oklahoma, arată că există o legătură strânsă între fructele care conțin flavonoide, precum afinele, și menținerea sănătății inimii. Oamenii de știință din Oklahoma susțin, de asemenea, că afinele reduc factorii care declanșează bolile cardiovasculare în cazul bărbaților obezi și al femeilor care suferă de sindrom metabolic. Acest beneficiu este dat de conținutul mare de polifenoli care se găsește în compoziția afinelor. 

Alte cercetări arată că un consum zilnic de afine îmbunătățește tensiunea arterială și reduce riscul de înfundare a arterelor în cazul femeilor aflate la post-menopauză, cu prehipertensiune și hipertensiune de gradul 1.

Întrucât afinele sunt înrudite cu merișoarele, ambele fructe conțin substanțe similare care ajută la combaterea infecțiilor urinare. Aceste substanțe sunt anti-adezive și împiedică bacteriile precum E.coli să se prindă de pereții vezicii urinare, reducând astfel riscul de apariție a simptomelor precum durere, usturimi, micțiuni dese sau cu sânge

3 comentarii

  • De la un articol binevenit si documentat,in loc sa ne alegem cu ceva pt viata si sanatatea noastra,dvs ,comentacii de ocazie,gasiti prilejul pt revansari politice!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.