Actualitate

Află cum întâmpină USL sărbătorile de iarnă

În pragul Crăciunului, membrii PSD şi PNL Bistriţa-Năsăud au pregătit o serie de acţiuni umanitare, pentru a le face sărbătorile mai fericite unor familii defavorizate sau unor copii care s-au remarcat prin rezultate bune în 2011.

Reprezentanţii Uniunii Social Liberale se pun pe colindat încă de la începutul săptămânii viitoare.

Luni 19 decembrie, la ora 19.30, o delegaţie USL în frunte cu primarul Ovidiu Creţu va merge cu daruri de Crăciun la Centrul pentru Persoane Vârstnice din Bistriţa.

Marţi 20 decembrie, de la ora 17.00, pe pietonalul Liviu Rebreanu, lângă bradul împodobit, va avea loc un spectacol de colinde în organizarea Primăriei municipiului Bistriţa.

Miercuri 21 decembrie, după ce vor fi împărţite cadouri unor familii sărace din judeţ, de la ora 17.00, la sala de sport a Liceului cu Program Sportiv va avea loc un meci de fotbal cu scop caritabil între reprezentanţii USL şi cei ai presei. Ambele echipe vor juca pentru o familie de bătrâni din Livezile, către care se vor îndrepta toate donaţiile strânse.

Joi 22 decembrie, membrii USL iniţiază o campanie de donare de sânge, iar după-amiază 100 de copii de grădiniţă şi elevi de la LPS vor beneficia de intrare gratuită pe patinoarul amenajat pe pietonal, dar şi de mici atenţii.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS