Economie

Aglomeraţie mare în târguri, deşi porcii s-au scumpit cu circa 30% faţă de anul trecut

Porcul ecologic îngrăşat la ţară cu cereale, făină de mălai, tărâţe sau cartofi este de preferat cărnii din magazin. Aşa au gândit mulţi oameni care au luat cu asalt târgul de animale de la Prundu Bârgăului cu o săptămână înainte de Crăciun. Singurul care i-a făcut să ezite a fost preţul de 10-11 lei pe kilogram, cu aproape trei lei mai mult faţă de anul trecut.

Dacă anul trecut porcii vii se vindeau cu 7-8 lei kilogramul, acum au ajuns să coste 10-11 lei kilogramul. Ţăranii spun că au fost scumpe cerealele într-un an secetos precum acesta şi că acesta este motivul pentru care cer mai mulţi bani pentru porcii vii. Cum însă nu exista niciun cântar prin apropiere, evaluările cantitative se făceau „din ochi” aşa încât unii au dat mai mult pe porci, iar alţii mai puţin.

Cei care au cumpărat, indiferent de preţ, au spus că nu concep sărbătorile fără porc tăiat în curte, şorici, cârnaţi şi caltaboşi făcuţi de ei. Alţii au calculat cum ies mai bine şi şi-au dat seama că, dacă ar cumpăra aceeaşi cantitate din magazin, ar fi mai scump.

Preţul cărnii de porc este mai mare, în medie, cu 25% faţă de luna decembrie a anului trecut, din cauza scumpirii furajelor. Producătorii de carne estimează că, în fiecare an, se taie aproximativ trei milioane de porci în gospodăriile ţăranilor.

Sabina Bercea de la Mijlocenii Bârgăului, care a venit în târg cu un porc de 180 de kilograme, a spus că vrea să obţină pe animalul său 1800 de lei fiindcă numai în felul acesta şi-ar acoperi toate cheltuielile pe care le-a făcut timp de un an cu hrana lui şi munca depusă pentru a-l creşte.

„Porcul l-am crescut acasă, în gospodărie, cu cartofi, cu porumb, vara îi dăm lucernă, iarna uscată. Furajele au fost scumpe anul acesta. Ne-am trudit să-l creştem. Carnea e bună, naturală, fiindcă l-am crescut numai cu cereale. Noi nu îi îngrăşăm artificial. Cerem zece lei pentru kilogramul viu, dar mai negociem că suntem la piaţă. Au mai venit oamenii şi au întrebat, numai că sunt puţini bani”, a afirmat Sabina Bercea.

La rândul său, Ioan Juncu din Susenii Bârgăului, proprietarul unui porc de 150 de kilograme, a spus că ar fi vândut animalul unui abator dacă ar fi primit suficienţi bani.

„Am fi vrut să-l dăm la abator, dar ne dau foarte puţini bani, mai mult în bătaie de joc, şi, dacă nu ne convine, nu îl iau. Nu îmi convine mie să-l duc. Porcul meu e mare, e gras, dar nu am ce să fac, aşa a crescut până acum. Dar, dacă îl pui în cratiţă, nu se topeşte ca şi carnea din magazin care-i injectată, plină de apă. Îţi rămâne ceva în tigaie. Ai ce mânca. Dacă te duci şi cumperi de la magazin, dintr-un kilogram de carne, dacă rămâi cu jumătate. Carnea din prăvălie arată bine, dar degeaba. E plină de amelioratori”, a precizat Ioan Juncu.

Bărbatul spune că multă lume l-a întrebat cu cât vinde porcul pe care l-a adus la târg în căruţă, dar puţini au fost dispuşi să plătească preţul pe care el l-a cerut. „Nu prea are lumea bani. Care au ceva bănuţi, vin şi îşi cumpără porci mai mici, de 80-100 de kilograme. Clienţi care să vină cu 1500 – 2000 de lei să ia un porc sunt puţini, dar nici noi nu putem lăsa prea mult din preţ că am lucrat un an de zile să-l creştem”, a declarat Ioan Juncu.

Alţi localnici de pe Valea Bârgăului au încercat să ceară pe kilogramul de porc viu şi 12 lei, dar nu au avut cui.

„În alte părţi, am auzit că s-au vândut cu 12 lei, dar la noi, pe Valea Bârgăului, nu. Am fi vrut noi să ne dea atâţia bani la cât am lucrat să-i creştem, dar oamenii nici nu vor să audă. Nici n-au bani. Şi eu am un porc de 150 de kilograme şi sunt dispusă să-l dau cu 1400 de lei”, a subliniat Livia Corciu. Femeia spune că a crescut porcul numai cu cereale. „E foarte sănătos, am cumpărat numai cereale din târg şi şrot de floarea soarelui. I-am dat şi lapte. Îl pot da şi la un frate de-al meu că-i garantată carne”, a declarat ea.

Dacă unii oameni au strâmbat din nas când au auzit de preţuri, alţii au scos banii şi au cumpărat. „Am cumpărat cu 10 lei kilogramul. Una-i când cumperi o bucăţică din magazin, alta-i când îl tai tu şi faci acasă cârnaţi, caltaboşi, urci slănina în pod şi o afumi. Ştii că îi tăiat porc. Eu îl tai şi vine toată familia acasă, la pomana porcului”, a spus Mihai Toader din Tureac.

„Porcii sunt cam scumpi anul acesta, dar ce să facem? Cumpărăm că trebuie să avem ce pune pe masă de sărbători. Eu am negociat şi mi-o mai lăsat din preţ. Ce-i drept nici nu l-am cântărit că nu este cântar aici. Poate-i mai mult decât am plătit, poate mai puţin. Voi vedea când îl tai”, a declarat Maria Poptean.

Potrivit autorităţilor din Prundu Bârgăului, sâmbătă, la târgul din localitate s-au vândut peste o sută de porci.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS