Actualitate

Cum a ajuns Bistrița ”fruntașă” la eliminarea cerșetoriei. ”Noi îi chemăm!”

Primarul Ovidiu Crețu spune că Bistrița a scăpat de cerșetorii care agasau în trecut cetățenii și le oferă un sfat celor care continuă să dea de pomană cerșetorilor din fața supermarketurilor.

”Bistrița, din punctul de vedere al eliminării cerșetoriei, este fruntașă la nivel național. Faceți apel la memorie, acum șapte-opt ani eraua duși cerșetori din toată țara cu diferite ocazii: Paște, Crăciun, Zilele Bistriței. Nu i-ați mai văzut. Am reușit împreună cu Poliția Locală să aplicăm acele strategii. Pe cei din afară cum i-am prins i-am rezolvat. În Bistrița exemplul cel mai bun este cu cei care spălau parbrizuri în intersecții acum niște ani. Am convocat atunci Protopopiatul, ISJ, Poliția și așa mai departe. Am analizat problema cerșetorie și am făcut apel în repetate rânduri: Nu dați bani celor care vă spală parbrizul. Am văzut o reacție foarte bună din partea șoferilor, cerșetorii au renunțat și în Bistrița nu mai există fenomenul ăsta. Dacă îi dai banul, degeaba primarul sau polițistul pentru că el va fi fixat acolo pentru că știe că primește”, a menționat Ovidiu Crețu la AS TV.

El a vorbit despre noua tendință în cerșetorie: ”Sunt copii din Bistrița, în general de etnie romă, care cer căruciorul la Kaufland sau Lidl. Cerșetorii îi chemăm noi practic, un cerșetor nu va sta într-un loc dacă nu-i dă nimeni nimic, asta să fie clar. Cine vrea să dea bani oamenilor săraci să o facă prin intermediul bisericilor sau al instituțiilor de ocrotire. Legat de căruciorul de la supermarket, chiar dacă poate o dată ne este lene și vrem să scăpăm de el preferând să-i lăsăm 50 de bani celui care stă acolo, dacă dăm bani l-am fixat pe copilul ăla acolo. Nu lăsați coșul, duceți-l înapoi, luați-vă banul, nu dați pomană acolo”.

12 comentarii

  • Oare apropierea asta a lui Cretu, brusca de biserica inseamna o noua candidatura???
    Auzi…sa dai bani prin biserica! nefiscalizat!!! asata incurajeaza si promoveaza primarul???
    Auzi colo….strategii…Politia Locala si el au aplicat STRATEGII!!! – chiar am ramas putin uimit in sesnul bun cand am citit (mi-am zis ca astia-s tari…lucreaza la strategii, le pun in practica…etc…) – cand colo…stratetia e ca eu sa dau banii bisericii, nu cersetorului… adica asta-i strategie??? sa speri ca o sa plece singuri cersetorii??? am crezut ca au fost ridicati, au fost dusi la cursuri de reeducare/educare, li s-a pus in vedere ca o sa fie amendati, batuti, pusi sa lucreze…etc…dar NU… doamne fereste!!!! cum sa ne implicam?!?!? sa speram ca o sa fie nemultumiti de cat castiga si o sa plece singuri!!! :)))
    Adevarul este ca sunt mai putini cersetori in Bistrita!!!

  • sunt 2-3 tineri pe pietonal,in zona patiseriei GIGI care solicita ajutor banesc pentru persoane bolnave,recomandandu-se studenti.
    De asemenea tiganii din zona isi trimit copiii la cersit si ei asteapta la colt decontarea.
    Ce face Politia locala????

    • mai sunt 2-3 tineri si pe trotuarul din Decebal pe partea cu magazinul Sport… aceleasi baliverne… CERSIT!!! si nu prea abordeaza decat domni mai invarsta si doamne sau domnisoare!!!

    • Oricum parcul vizavi de Domus e plin zilnic de jegosii care beau si sufla in punga… doar sa treci pe acolo te sparge mizeria si mirosul…nici wc public de acolo nu miroase asa…dar nimeni nu se opreste la umbra sa stea ca e plin de ei..parinti care trimit copii la produs…sau se odihnesc ei zilnic aceleasi persoane…iar pungile aurolacilor sunt la vedere ..acuma nu mai e jena

  • Vesnica batranica (de etnie roma) care sta vizavi de Francesca , o stiu de 20 de ani in acelasi loc. Si mai sunt si alti in acea zona.Dar cum sa-i vada politia locala din masini?
    De multa vreme nu i-am vazut mergand pe jos.Bine ca toaca bani pe care noi ii dam an de an la impozite plimband masinile din dotare,Sunt platiti (politisiti locali) la kilometru?
    Faptul ca sunt mai putini cersetori se datoreaza faptului ca si-au luat zborul spre alte meleaguri sau au trecut la cele vesnice.

  • Toate bune si poate ca asa este. Dar un cersetor merita titlul de cetatean de onoare al burgului. Este vorba de vestitul COSTAN, un VIP printre cersetori . Este cel mai longeviv in materie de cersit si dupa primar el este cel mai cunoscut om al Bistritei.. Aproape toata lumea a auzit de vestitul COSTAN, si simpatic in felul lui, purtator de CIUBICI cu sigla PD si PSD. Asa ca dreptate pentru Costan si pe pamant, nu numai in CER.

    • va fascineaza tiganii domnu’ Bãlan?
      titlu de onoare pentru un cerșetor țigan?
      faceti diferența domnu’ Balan și lãsati dracului genu’ ãsta de discurs
      vã arde de glume?
      mi-l amintesc pe jegos refuzând doi covrigi proaspeți..el vrea bani
      nu mâncare ..ftmm..”vestitul” costan!!
      te face Bãlan cetãțean de onoare!
      – – –

      epilog .. acum câțiva ani un local si o prestigioasa publicație online promovau (orbiți de frumusețea ei) o țigancã care n-avea sanse sã meargã la scoalã ..
      a primit de toate si a ajuns la scoalã
      acolo a furat incalțarile colegilor aflați la ora de sport, mâncare, telefoane, bani, nimicuri.

      in presa n-a mai ajuns povestea ..cã nu suntem tâmpiți sã ne taiem craca.
      in localul cu pricina a rãmas o fotografie..la vedere…pentru naivi. color!

    • Ce manie ai cu bisnitarii din Decebal? Bisnitarii din Decebal sunt de o mie de ori mai onesti decat scursurile din politica!

  • Pe Costan l-am văzut ultima dată îmbrăcat cu o haină soioasă, roșie, pe care care scria Partidul Social Democrat. Este plecat cumva la cursurile de vară?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.