Actualitate

Alexandra, înmormântată creştineşte cu derogare de la Mitropolia Clujului (FOTO)

Alexandra Cătinean a fost înmormântată, joi, în cimitirul municipal, slujba fiind oficiată de părintele duhovnic de la Mănăstirea Strâmba şi de preotul paroh Viorel Creţa din cartierul Subcetate. Cei doi preoţi au explicat că familia a obţinut o derogare de la Mitropolia Clujului pentru ca fata lor să fie înmormântată ca un creştin întrucât înainte să moară s-a spovedit şi s-a împărtăşit.

Sute de oameni au venit, joi, la capela municipală să o conducă pe ultimul drum pe Alexandra Cătinean, fata de 19 ani, care a decedat luni seara după ce sâmbătă spre duminică ar fi făcut o criză renală. Prietenele ei spun că ar fi luat mai multe pastile ale bunicii supărată fiind că mama ei nu a vrut să aibă grijă de David, băieţelul ei de circa doi ani, cât timp ea ar fi mers la discotecă împreună cu tatăl copilului, Andrei, un tânăr de etnie rromă. Fata a murit luni în drum spre o clinică de specialitate din Cluj.

Preotul paroh Viorel Creţa din cartierul Subcetate, care a oficiat slujba de înmormântare împreună cu preotul duhovnic al Mănăstirii Strâmba, a spus că familia Cătinean a obţinut o derogare de la Mitropolia Clujului pentru ca fata lor să fie înmormântată creştineşte. Preotul a explicat că, luni, Alexandra Cătinean s-ar fi spovedit şi împărtăşit recunoscându-şi greşelile, iar preotul i-a acordat iertarea. Creţa a adăugat că acesta este motivul pentru care mitropolitul Andrei Andreicuţ a acceptat să fie înmormântată creştineşte. Preotul paroh a spus că o cunoştea pe Alexandra de când era mică şi că este mâhnit că o „tulburare” de moment i-a curmat viaţa. El i-a îndemnat pe cei prezenţi să nu judece cele întâmplate, ci să lase judecata în seama lui Dumnezeu. Apoi a subliniat importanţa spovedaniei şi împărtăşaniei în viaţa creştină, el arătând că Alexandra a avut şansa să-şi ceară iertare şi să o şi primească.

La slujba de înmormântare au participat sute de persoane, colegi de la Şcoala Sanitară Postliceală Bistriţa, cadre didactice, apropiaţi ai familiei, rude, enoriaşi din parohia Subcetate, bistriţeni care frecventează în mod obişnuit Mănăstirea Nuşeni împreună cu mama ei.

Reamintim că Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru a afla circumstanţele în care şi-a pierdut viaţa această tânără de 19 ani, mama unui băieţel care abia a apucat să o cunoască. (Mai multe fotografii, aici.)

Cristiana Sabău

deces Alexandra 2 deces Alexandra 3 deces Alexandra 4 deces Alexandra 5 deces Alexandra 6 deces Alexandra 7 deces Alexandra 8 deces Alexandra 9 deces Alexandra 10 deces Alexandra 11 deces Alexandra 12 deces Alexandra 13

2 comentarii

  • Dumnezeu s-o odihneasca pe Alexandram dar imi pun si eu o intrebare.Cum se dau aceste derogari?Daca cineva are sansa sa se impartaseasca si sa se spovedesca inainte de sinucidere are parte de o slujba crestineasca iar altul care nu are sansa sa se impartaseasca si sa se spovedeasca inainte de sinucidere nu are dreptul la o slujba crestineasca?Poate imi raspunde biserica ortodoxa romana.

  • Bai Mircea eu am impresia ca tu nu prea crezi in Dumnezeu fapt pt care nu mergi la Biserica si nu stii ce importanta are spovedania si impartasania in viata ta. Prin simplul fapt ca te caiesti de pacatele tale si iti recunosti greselile,accepti Sfantul Trup si Sange al Domnului Isus Hristos pacatele tale sunt iertate in imparatia cerurilor.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS