Politică

Alexandru Toniuc: Alin Seserman a plagiat un proiect al Primăriei Cluj-Napoca

Preşedintele PER Bistriţa-Năsăud, consilierul municipal Alexandru Toniuc, atrage atenţia că un proiect propus de Alin Seserman (PDL), prin care acesta vrea reabilitarea faţadelor imobilelor din centru, este copiat după unul de la Cluj-Napoca. E diferit doar procentul alocat de la buget pentru susţinerea unei astfel de acţiuni, la Bistriţa, cu 5% mai mare faţă de Cluj-Napoca.

Într-un comunicat transmis unei părţi a presei, consilierul municipal Alin Seserman (PDL) a anunţat că are în plan să promoveze un proiect care vizează reabilitarea imobilelor situate situate în centrul istoric, însă nu înainte de a supune un astfel de proiect dezbaterii publice.

Consilierul municipal PER Alexandru Toniuc a citit propunerile colegului său şi a observat că acestea coincid cu cele dintr-un proiect al Primăriei Cluj-Napoca.

“Faţă de proiectul Primăriei Cluj-Napoca, cel al colegului Alin (Alin Seserman –n.r.) are foarte puţine diferenţe, prea puţine ca să-l diferenţieze de alte opere ale unor politicieni mai mari sau mai mici care au obţinut cu brio certificate de plagiat. În politică, ăsta nici n-ar fi un păcat atât timp cât ar fi recunoscut şi însuşit cum a fost cazul amendamentelor la Bugetul de Stat depuse de parlamentarii PDL atunci când domnul preşedinte Ioan Oltean spunea: Am plagiat cu toţii ca nebunii, am plagiat…”, scrie Alexandru Toniuc într-un comunicat transmis miercuri.

În acelaşi context, el atrage atenţia asupra paragrafelor plagiate de Alin Seserman.

“Dacă aveţi răbdare, veţi putea vedea că în materialul înaintat presei de domnul consilier, s-a înlocuit în titlu Ansamblul urban – Centrul istoric Cluj-Napoca cu Ansamblul urban fortificat după care copy-paste (…) La “facilităţi” există o mică diferenţă. Astfel, dacă Primăria Cluj-Napoca finanţează 20% şi creditează 80%, dl. Alin Seserman propune o finanţare de 25% şi o creditare de 75%. Probabil urmare a resurselor financiare superioare ale Bistriţei faţă de Cluj-Napoca identificate de domnia sa în bugetul pentru anii viitori sau, pentru acoperirea din grantul propus a costurilor pentru „consultanţă” în demersurile privind contractarea lucrărilor de reabilitare” respectiv a „consultanţei la terminarea lucrarilor” singurele elemente care nu se regăsesc în proiectul propus dezbaterii publice de Primaria Cluj”, mai scrie Alexandru Toniuc.

Consilierul municipal PER arată că “e posibil de asemenea ca, în urma unui calcul laborios făcut de domnul Seserman să fi reieşit că, în medie, proprietarii caselor de pe centru din Germania şi Austria, oamenii de afaceri, împreună cu populaţia pauperă, sunt mai necăjiţi şi necesită un sprijin financiar mai mare spre bunastarea generala a urbei noastre”.

“E clar că domnul Alin Seserman citeşte presa fiind atent şi informat cu privire la ce se întâmplă în jurul nostru. Nu am înţeles însă dacă domnul Seserman vrea să fie şi mai micul Boc sau şi mai micul Titulescu. Din punctul meu de vedere, corect era să se atragă atenţia opiniei publice asupra proiectului de la Cluj cu citarea sursei şi identificarea resurselor existente sau posibile în viitor pentru conturarea unui proiect similar în Bistriţa. Aşa o să avem încă o exemplificare a proverbului cu pisica cu clopoţei. De ce sună clopoţeii tocmai astăzi?”, se întreabă retoric Alexandru Toniuc.

3 comentarii

  • Dl Seserman Alin a scris si pe facebook azi dimineata ca acest program a fost demarat la Timisoara si Sibiu. Acum e in dezbatere si in alte orase inclusiv Bucuresti si Cluj. Propunerile le-am vazut. Sun bune.

  • Si materialul a aparut in Mesagerul in 28 fara sa pomeneasca nimic de Timisoara, Sibiu sau Cluj. Astazi zice ca el il pregateste de 5 ani. Cum se face ca a lansat tocmai ieri petarda ca va propune el, candva, intr-un viitor nedeterminat, „un proiect” rodul a cinci ani de meditatie ? Pentru ca ii tremura gladiolele in perspectiva sedintei de maine in care este vorba nu la modul ideal ci la modul foarte concret despre cei 60.000 de lei pe care i-a mediat pentru Asociatia Gheorghe Muresan.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS