Actualitate Politică

Alin Seserman: Alocările de fonduri, pe criteriul ”dacă eşti cu noi primeşti, dacă nu, nu”

”Văd că cei de la CJ încearcă să-şi umple timpul cu tot felul de activităţi, proiecte banale. Dacă ne uităm pe ordinea de zi a şedinţei vedem limpede inutilitatea acestei instituţii. Ei au impresia că au acelaşi statut ca şi Primăria Bistriţa sau orice altă primărie. Dacă tot existaţi, eventual puteţi să nu le încurcaţi”.

Văd că cei de la Consiliul Judeţean încearcă să-şi umple timpul cu tot felul de activităţi, proiecte banale. Toate astea între “vizitele în teren” ale conducătorilor sau la tăierile de panglici. Dacă ne uităm pe ordinea de zi a şedinţei de joi vedem limpede inutilitatea acestei instituţii. Monografii, înfiinţarea asociaţiei Produs de Bistriţa-Năsăud (aici mă aştept la multă gălăgie), acordarea unui sediu pentru treaba asta sau înfiinţarea Consiliului Judeţean al Tinerilor Bistriţa-Năsăud. Ei au impresia că au acelaşi statut ca şi Primăria Bistriţa sau orice altă primărie. Cheltuie bani pe concursuri pentru a semnaliza intrarea în judeţ, alocă câte 500 lei asociaţiilor şi fundaţiilor (asta doar pentru a-şi motiva prezenţa la acţiunile acestora şi pentru nelipsitele luări de cuvânt unde le spun că ei sunt parteneri). Se ocupă de organizarea târgului de Crăciun, de festivaluri, cetăţeni de onoare ai judeţului (altă găselniţă). Vor să se ocupe de agrement şi alte lucruri. De tot ce nu trebuie.

Oameni buni, voi sunteţi o instituţie subvenţionată. Iar instituţiile subvenţionate nu pot da bani pentru veselie sau lucruri inutile. Voi nu aveţi venituri. Asta nu înseamnă că alţii pot să spargă un buget întreg pentru folclor. Primăriile se ocupă de acţiuni, de activităţi ale ONG-urilor, iar dacă tot existaţi, eventual puteţi să nu le încurcaţi. Primăria are buget care îl împarte pe investiţii, pe cultură, sport şi altele.

Judeţele actuale au fost înfiinţate de comunişti în 1968 după gândirea şi modul lor de lucru. Ele nu au istorie ca Primăria Bistriţa de 750 de ani. Ele nu sunt comunităţi omogene. Ce semn să-i faci la intrare unei unităţi administrative fără valoare istorică, simbolică sau de altă natură. Turismul în România poate fi impulsionat prin transmiterea elementelor specifice regiunilor (Transilvania), unor locuri cu tradiţie (Ţara Năsăudului, Ţara Haţegului, oraşele săseşti). Nu cunosc pe nimeni care să fie mândru că e bistriţean-năsăudean.

În Consiliul Local s-a venit cu propunerea Produs în Bistriţa-Năsăud. O asociaţie la care mă aşteptam să văd implicaţi ceva fermieri, producători, asociaţii ale oierilor. Cine face parte din membrii fondatori: Radu Moldovan, Ovidiu Creţu, Primăria Lechinţa şi încă cineva. Nu mai reţin. Stimaţi domni, instituţiile respective trebuie să fie instituţii-suport, nu de acţiune şi politizate până în vârful lor. Lăsaţi oamenii să respire. Deja nu ne mai putem aduna patru oameni să jucăm tenis că vine cineva de Consiliul Judeţean cu o diplomă şi cu trei fotografi după ei. La ediţia a treia a târgului de Crăciun, pe care l-am propus în 2009, preşedintele Radu Moldovan a spus că o să se implice şi ei în organizare. La crosul Gabriela Szabo la fel. A venit cu Bănicioiu, fost ministru al Sportului, actual al Sănătăţii (aproape la fel de polivalent ca Doina Pană) şi a spus că se va implica şi în această acţiune. Nu. Mulţumim din suflet, dar nu. Ne descurcăm de zece ani şi aici, fără “sprijin”. Am văzut implicarea de 1 Decembrie şi ne-am lămurit. În Bistriţa europeană s-au împărţit sarmale şi cârnaţi pe bonuri gratis şi semnate. Baroniada asta sudisto-manelistă nu o vrem şi la noi. Mai bine să se ocupe de ce-i drag lui Dragnea. De împărţitul banilor “după necesităţi” sau mai bine zis în baza lobby-ului invocat mereu de Ovidiu Creţu. Adică alocări de fonduri în lipsa criteriilor obiective şi doar în baza susţinerii politice. Dacă eşti cu noi primeşti, dacă nu, nu. Asta până ce scăpăm (sper) definitiv de acest arbitrariu care influenţează total negativ întreaga viaţă politică din România. O Românie care acum e feudală, care e a baronilor care vin la Bistriţa să fie aplaudaţi că “ne dă” 45.000 de euro (absolut jenant) pentru o stradă pe care locuieşte preşedintele Consiliului Judeţean.

Alin Seserman, consilier local PDL

Etichete

9 comentarii

  • Felicitari! Sunt 100% de altceas parere. Doar ca mai trebuie adaugat intrebarea dupa ce fel de activitate reala mai ramane pentru cei care se tot plimb prin tara in vizite sau se amesteca in lucruri doar din dragul de a apara in media? Se pare ca nu ne lipsea nimic daca macar 50-60% din functionari si consilieri inutil ar disparea si restul se lucreze in sensul cum au fost ales. Ma bucur se va citesc mesajele, intodeuna pline de bunul simt si la punct.

  • Titlul nu are nici o legatura cu restul articolului.
    Oricum, nu am gasit nimic in plus fata de ceea ce a facut si PDL+Liviu Rusu..
    Gargara din opozitie…

  • Cred ca se plictiseste domnu Seserman in opozitie. E un „fel de tot felu” ce spune el acolo. Un ghiveci de idei ciuntite, demagogico-populiste, ipocrite si as putea continua, dar nu are rost, ca nu il asculta nimeni.

  • Domnule Tic doar dvs ati citit articolul stati linistit. Populismul e orice altceva decat ce am scris eu acolo. Nu eu sunt initiatorul acelor proiecte populiste. Nu v-ati prins?

  • Domnule Seserman…mai lasati la o parte aberatiile astea…ati enumerat o multime de idei ipocrite…nimic nu va convine…din cele facute…macar incetati sa criticati lucrurile realizate, gandindu.va ca poate dumneavoastra nu le puteti face nici macar pe jumatate…teoria e teorie…insa practica e mai grea…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS