Alin Seserman a notat pe Facebook că a fost în vizită în Parcul Industrial: ”Am văzut cum arătă Parcul Industrial (am fost în vizită cele două comisii din Consiliul Local). Din nefericire, sunt mai sceptic decât înainte în ceea ce priveşte acest proiect. Am văzut un drum asfaltat care trece prin Sărata, de vreo doi km, cu două sensuri giratorii. În rest, teren viran, teren agricol, care se doreşte a fi închiriat investitorilor. Mi-am asumat de mult timp o poziţie diferită faţă de acest proiect, în sensul că geografic mi s-a părut nepotrivită locaţia, departe de utilităţi. Suma investită, respectiv 8 milioane de euro, de asemenea e mare în raport cu anunţatele beneficii. Ştiam că trebuia să fac faţă celor care pe toate canalele susţin „crearea de noi locuri de muncă”. Am spus că oraşul nu se dezvoltă doar dacă betonezi câteva hectare de teren în Sărata. O idee poată fi bună în anii 90, dar neinspirată în anul 2010 când 1.000 de hectare parcuri amenajate aşteptau investitorii. Azi vă spun un singur lucru: sper să nu am dreptate. Sper să avem noroc să apară un mare investitor. Altfel, aducem bani de acasă să plătim salarii, pază, iluminat şi altele”.
În altă ordine de idei, el consideră că pe cele 3,2 ha pe care Primăria Bistriţa le deţine pe strada Zefirului se poate realiza o bază sportivă multifuncţională: ”Nu văd o destinaţie mai bună, mai potrivită acum. Spaţiile publice centrale oricum trebuie să deservească un număr cât mai mare de cetăţeni ai comunităţii. În zona centrală nu există o suprafaţă cu astfel de dimensiuni, iar acest loc este foarte apropiat de zonele de locuit (300 m de Piaţa Decebal). Mi-ar părea rău să văd un nou proiect imobiliar în ultimul loc central al oraşului. Nu mai văd acolo construindu-se nici fabrici, nici blocuri”.
”Mai mult de atât, Primăria Bistriţa ar trebui să-şi manifeste interesul pentru întreaga zonă industrială, care este părăsită, dacă e să vorbim de viziune”. ”Mai trece un pic şi o să vorbim că în ultimii zeci de ani zeci de hectare stau în paragină, fie că vorbim de fosta Sinmatex, Garant Service şi altele. Pe cele trei ha, proprietatea municipiului, se pot amenaja terenuri de baschet, volei, tenis, o pistă de alergare, un spaţiu pentru bikeri şi nu în ultimul rând un teren de fotbal sintetic, astfel încât echipele din liga a patra sau a cincea să poată juca în orice zi, la orice oră. Anul viitor va fi primul proiect pe care o să-l susţin să se realizeze”, a comentat Seserman.
mă doare sufletul la câtă REA INTENȚIE văd în jurul meu …………..
Nu am eu pregătirea necesară dpdv economic dar 99 % că aș lua hotărâri MULT MAI BUNE , în fiecare MINUT ………………….. și cu un scop precis ………….
ROMÂNII SĂ O DUCĂ MAI BINE că țara se autodistruge în acest moment de parcă cineva cu bună știință ar fi apăsat butonul cu numărătoare inversă ……………….
Ceea ce se arată pe la TV , ce se discută despre acest Parc Industrial [??!!!!?????] este doar APARENȚĂ și APARENȚE ………….!! pacat.
Asta e Gica contra pentru orice proiect al primarului.
Ma tem ca proiectul nu e al primarului.
Zonele de dezvoltare industriala se cam scot din zona urbana, asa e normal.
In legatura cu spatiile disponibile pe strada Zefirului ar trebui sa existe viziune mai larga care sa includa sistematizarea intregii zone. In primul rand ar putea fi prevazuta si o eventuala prelungire a Strazii Zefirului de la fostul PRODITERM pana in Str. Tarpiului. De asemenea, in zona fostului Proditerm ar fi un loc potrivit pentru un Campus Universitar care sa adune laolalta extensiile universitare imprastiate prin oras, dar in special extensia Universitatii Tehnice, avand in vedere apropierea de zona industriala, cat si de oras, mai ales ca acolo mai exista Grupul Scolar Forestier, dar si alte institutii, intre care si Jandarmeria Bistrita. Evident, in Campusul Universitar, poate si chiar trebuie sa existe o baza sportiva multifunctionala.
Alin inca nu stie in ce partid se afla. Aline, acum ii spune PNL, iar proiectul parcului industrial este tocmai al PNL.
Greul abia acum incepe. Exista multe cazuri in care investiţiile in Parcuri Industriale au fost ineficiente. In primul rand majoritatea lor funcţionează mult sub capacitate. Reprezentanţii firmelor care ar dori sa vina intr-un astfel de parc industrial au anumite retineri si susţin că valoarea taxei de administrare este exagerată. Din aceasta cauza nu pot fi respectate unele obiective cerute pentru alocarea de fonduri europene, intre care obligativitatea ca, într-un termen de 2 ani de zile, parcul industrial să atragă un anumit număr de firme şi să creeze un anumit număr de locuri de muncă. Pe de alta parte, autorităţile locale se plang ca pentru multe parcuri industriale costurile de administrare sunt extrem de mari iar întreţinerea lor este neprofitabila.
Si totusi, un lucru bun este amenajarea drumului de acces din Sarata către Parcul Industrial Bistriţa Sud, de la intersectia cu DJ 154, care se desprinde din DN17 si merge pe Valea Sieului. Bine ar fi daca lucrarile de modernizare la acest drum s-ar continua si spre Viisoara facand pana la urma legatura si cu strada Zavoaie din Bistrita. Astfel, in perspectiva construirii Podului Berariei accesul spre Parcul Industrial s-ar putea face si pe malul stang al raului Bistrita. Poate in felul acesta, cineva se va orienta si spre punerea in valoare a izvoarelor sarate de la Sarata dupa modelul Bailor Figa de langa Beclean. In plus, Podul Berariei ar asigura realizarea unei legaturi directe peste Pasarela Veche, intre Zona Industriala a Bistritei si Parcul Industrial Bistriţa Sud.
O sa plangeti voi dupa aceste terenuri agricole de calitate din vecinatatea Bistritei. Vine si vremea asta, cat de curand. Romanii si administratia isi bat joc cu mare usurinta de marele avantaj pe care nu il stim sa-l fructificam. Dupa terorism, pericolul care va veni va fi cu siguranta foametea globala.