Economie Politică

Alin Seserman: O mare contraperformanţă a Primăriei, cred că este premieră naţională

Consilierul PNL Alin Seserman spune că Primăria Bistriţa reuşeşte ”din nou o mare contraperformanţă”: ”Anul acesta, domnule primar, rămâneţi în Trezorerie cu 70% din banii alocaţi dezvoltării. Cu 15 milioane de euro am fi rezolvat multe probleme, iar în câţiva ani oraşul ar fi fost o bijuterie. Şi nu sunt vorbe”.

”Primăria Bistriţa reuşeşte din nou o mare contraperformanţă. Sub 30% din banii alocaţi investiţiilor au fost consumaţi. An de an i-am atras atenţia primarului că oraşul pierde practic aceste milioane de euro. Cum să dezvolţi acest oraş dacă în 2010, în plină criză economică, în loc să susţii firmele private tu rămâi cu 170 miliarde lei vechi în cont, vorba preşedintelui ales, ca fraierul? Alţii accesează credite în perioade grele pentru a nu se pierde locurile de muncă. Anul trecut am votat bugetul, iar din tot ce am propus acolo, şi mă refer doar la investiţii, nimic nu s-a realizat. Anul acesta, domnule primar, rămâneţi în Trezorerie cu 70% din banii alocaţi dezvoltării. Cred că este premieră naţională. Cu 15 milioane de euro am fi rezolvat multe probleme, iar în câţiva ani oraşul ar fi fost o bijuterie. Şi nu sunt vorbe”, a scris Alin Seserman pe Facebook.

El a adăugat că Primăria Bistriţa ”ar fi o bună instituţie de creditare” în mandatul lui Ovidiu Creţu: ”V-am recomandat să faceţi împreună cu preşedintele CJ o excursie în principalele oraşe ale Transilvaniei şi ati fi avut multe de învăţat. Încercaţi Sibiul spre exemplu. Dacă direcţiile de investiţii si de achiziţii şi-au făcut treaba înseamnă că dumneavoastră nu mai faceţi faţă funcţiei de primar. Singura explicaţie este că situaţia vă depăşeşte. Poate că dacă aţi mai rări din festivalurile de care am văzut că vă ocupaţi personal, v-ar ajunge timpul să faceţi măcar o parte din ceea ce trebuie să faceţi. Ştiţi ce este în acelaşi timp tragic şi amuzant? Că la început de an noi, unii consilieri facem liste cu proiecte, le ierarhizăm, vi le propunem, facem dezbatere publică, discutăm cu mediul de afaceri, presa scrie, interpretează, relatează marile dezbateri din Consiliul Local şi totul e de pomană. Le spuneţi cetăţenilor prin intermediul presei că unii nu vă susţin proiectele, plângeţi că bugetul este insuficient, că Guvernul si Consiliul Judeţean nu vă dau mai mulţi bani. Cred că Primăria Bistriţa ar fi o bună instituţie de creditare în mandatele dumneavoastră, mai degrabă. O să o iau de la capăt şi în luna decembrie o să revin cu proiectele pe care le-am propus an de an şi despre care aţi spus că sunt foarte bune doar că dvs. aveţi alte priorităţi. Nu stiu ce răspunsuri aveţi, dar aşa nu mai merge”.

11 comentarii

  • Cu o mica parte din acesti bani se poate rezolva problema de la STATIA de EPURARE sa nu mai puta a cacat in orasul EUROPEAN BISTRITA. Chiar daca este problema CONS. JUD. si unde in prezent este doliu local, aceasta situatie trebuie preluata si de CONS.LOCAL si sa i se dea o directie rapida de rezolvare.

  • sa(e)sa(e)rman si balan doi indivizi care nu fac diferanta intre prognoza de buget si finantare de buget.ei au stat toata viata cu mana intinsa.doua persoane care nu au facut nimic in viata,au mostenit si atat.

    • nu cred ca acum sunt LICHIDITATI in conturile primariei echivalent dublul banilor cheltuiti pentru investitii in anul 2014….daca se faceau investitii suplimentare sigur se acopereau din credite sau din dublarea impozitelor locale pentru 2015…asa ca mai taci daca …furi curent!!!

  • Linule….toparLanule…pt. ca asa trebuie sa te numesc. Ba baiatule: nu o sa ma laud eu tie cu averea mea, cat la suta e mostenire si cat mi-am facut eu pe munca mea. Pot sa te asigur ca am o vechime pana in prezent de 33ani si 8 luni. si sunt un orasean care se intretine zilnic cu apa calda, sapun, pasta de dinti, deodorant si nu put deloc, eventual eman mirosul acestor produse atent selectionate. La cei 58 de ani nu sunt deloc bosorogit si te asigur cu toata convingerea ca am sange in instalatie ca la 20 de ani. Asta ca sa te apuce si mai tare istericalele. In ce priveste mana intinsa, pot sa-ti spun ca exact invers ,fam BAlan cotizeaza la STATUL ROMAN 5.000Lei ( cincizeci milioane )pe an sub diferite forme de impozitare. Este lesne de inteles daca te duce capul ca sunt independent financiar si in caz ca tu esti bugetar, un leu doi, primesti si de la mine. Scuza-ma ca am fost dur dar pana nu cunosti pe cineva nu da cu piatra in el. O ZI BUNA !!!

  • D-le ALIN SESERMAN: oare se numeste RUSINE sa mostenesti de la bunicii si parintii mei oameni puternici trecuti prin doua razboaie mondiale si fugariti de comunisti, deposedati de lucruri si primite inapoi pe cale legala.? Eu spre deosebire de DVS. am avut acest privilegiu. Am in schimb casa mea noua facuta de mine si care in schimb nu primeste autorizatia de 8 ani pt. ca o administratie la fel de confuza ca si cea din trecut nu vrea sa -mi respecte drepturile de mostenitor, exact acelea la care facea referire cetateanul acoperit (LINUL )Intrebarea v-am pus-o doar din prietenie, ca sa nu va fie vreodata frica ori groaza de mosteniri.Ele sunt binevenite cand o generatie lucreaza cu cap si nu fura , lasand celor ce le urmeaza o prosperitate marita. Vedeti ce ganduri si apucaturi de urmas comunist are acest (LINUL)

  • Domnule Bălan mi-ar fi plăcut să moștenesc o casă sau nu știu ce bunuri. Am părinți ca toți pe care îi știm pe la țară. O gospodărie, casă. Sigur că ei au moștenit terenuri pe care le întreținem toți. În rest au crescut patru copii și au investit totul în școala si educația noastră. Așadar să vă bucurați de ce aveți. Astia ca linul se ocupă de distrugerea societății.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS