Parlamentul European a adoptat o declaraţie prin care susţine şi recomandă introducerea orelor de şah în sistemul de învăţământ în ţările membre chiar din acest an. Susţinătorii acestei decizii au argumentat prin prezentarea numeroaselor studii mai mult sau a puţin recente prin care s-a demonstrat că învăţarea şi practicarea acestui joc are efecte benefice reale în dezvoltarea copiilor şi ulterior al tinerilor. Atenţia, anticiparea şi gândirea concretă sunt câteva din virtuţile pe care le dezvoltă şahul încă de la vârste foarte mici. ”Şahul, indiferent de vârsta copiilor, poate ameliora concentrarea, răbdarea şi persistenţa acestora şi poate dezvolta în ei simţul creativităţii, al intuiţiei, al memoriei precum şi abilităţi analitice şi decizionale, dezvolta hotărârea, motivaţia şi fair-play-ul”, au susţinut iniţiatorii documentului.
În momentul de faţă în România există puţini oameni pregătiţi pentru a putea preda şahul, de aceea împreună cu profesorii de sport, cu cei pasionaţi care au cluburi de şah şi care organizează concursuri trebuie să găsească soluţii pentru a putea pune bazele şi a dezvolta această activitate. Bistriţa, în ultimul timp, a fost prezentă la concursuri naţionale iar o prezenţă notabilă este cea a bistriţencei Briana Bălan care a câştigat titlul de campioană naţionala în proba de şah rapid în competiţia organizată de Federaţia Română de Şah.
Dezvoltarea unei baze materiale este primul pas pentru a putea realiza un proiect mai amplu, iar acţiunile Bibliotecii Judeţene şi ale cluburilor care s-au implicat în susţinerea şahului trebuie consolidate printr-o implicare activă a municipalităţii. Achiziţionarea a câte 20 table de şah echipate corespunzător în fiecare şcoală din oraşul nostru poate fi un început bun, iar în urma unor evaluări ale conducerilor şcolilor şi a Consiliului Local să stabilim ce vom face pe viitor.
Având în vedere cele prezentate, propun în Consiliul Local aprobarea unui proiect de hotărâre pentru achiziţionarea a câte 20 table de şah în fiecare şcoală gimnazială din municipiu şi câte 5 table în fiecare şcoală gimnazială din localităţile componente. Sumele necesare implementării acestui proiect se vor aproba în rectificarea de buget din acest an.
Alin Seserman, consilier municipal PDL
nooo care municipalitate? nooo scolile sunt sub directa pesederizare a madamei tabara nooo restul sunt povesti de adormit copii prosti nooo copii cu realizari pe langa talentul dat de dumnezo au parinti cu bani care pot plati ore particulare nooo
Aceasta este atitudinea corecta. Sa ai reactii rapide, concrete, eficiente, in probleme de interes comunitar, cu posibilitatea reala de a fi puse in practica. Initiativa foarte buna domnule consilier Seserman.