Actualitate

Alt record de toată jena. Ștrandul Codrișor nu se deschide la 1 iulie, așa cum era vorba

(FOTO) Am intrat în luna lui Cuptor, dar Ștrandul Municipal Codrișor are în continuare lacătul pus. Precum Pârtia Cocoș, care nu e pregătită niciodată când vine iarna, nici ștrandul nu e gata vara. Motivul? Firma Record, cea care a încasat un milion de euro în urmă cu doi ani ca să îl reabiliteze, a revopsit bazinele, iar vopseaua nu s-a prins la timp. Ar mai fi nevoie de încă 3-4 zile pentru umplerea bazinelor cu apă, ceea ce înseamnă că există unele șanse ca, la sfârșitul săptămânii, amatorii de bălăcit să aibă unde se scălda.


”Ștrandul se va deschide cred la 1 iulie 2019 fiindcă din nou contructorul vopsește  bazinul, vopseaua fiind scorojită. M-am săturat de acest lucru și chiar nu știu ce să îi mai impunem constructorului. Din cauza ploilor, de o lună și jumătate nu au putut revopsi fiindcă nu se prinde vopseaua pe ploaie. Eu cred că era mult mai bine dacă proiectantul prevedea alte materiale speciale pentru pereții bazinelor. Nu am înțeles de ce a optat pentru această soluție. Proiectul a fost făcut înainte să vin eu la Primăria Bistrița. Cred că nu e o soluție prea bună aceasta cu vopseaua cauciucată, deși în alte părți se folosește”, a anunțat în 16 iunie 2019 viceprimarul Cristian Niculae.

Potrivit acestuia, constructorul vopsește bazinul pe cheltuiala lui fiindcă lucrarea este încă în garanție. Dacă și anul viitor, când lucrarea iese din garanție, se va scoroji vopseaua, administrația locală nu are altă soluție decât să execute garanția.

Întrebat dacă nu există nimeni care să-i verifice pe proiectanți, Cristian Niculae a răspuns: ”Proiectanții acreditați vin la licitație și câștigă aceste lucrări după ce fac dovada unor lucrări similare realizate în altă parte și anterior. Și vin cu expertiză. Proiectantul de la pârtia de schi nu ne-a spus că trebuie să avem o pompă de 10 l/s? Constructorul a cumpărat pompa respectivă, a montat-o. A spus că trebuie să avem debit de alimentare a lacului cu 10 l/s și a desenat țeavă de 4 l/s în proiect și de acolo toate problemele care au apărut. Dacă aveam apă suficientă în lac, iarna aceasta am fi schiat două luni. S-au rezolvat și acele probleme, dar cu costuri, cu nervi, cu două sezoane de schi pierdute, cu supărarea cetățenilor”.

În 2018, Primăria Bistriţa a intenționat să deschidă Ştrandul Municipal Codrilor la jumătatea lunii mai, însă nu a putut face acest lucru fiindcă a fost nevoie de revopsirea bazinului de pe care a crăpat din nou vopseaua aplicată. Era a treia operaţiune de acest fel pe care trebuia să o facă firma Record, executantul lucrării de un milion de euro, adică 4,7 milioane de lei: ”E vina noastră că îl vopseşte a treia oară? Credeţi că el ar fi vrut să-l vopsească de trei ori? Nu ştiu ce nu face bine, dar ceva nu face bine. Toată vopseaua de pe bazin se va da jos şi se va revopsi. Noi trebuie să avem lucrările la standarde de calitate europeană. Vopsirea a fost soluţia aleasă de proiectant în urmă cu 3-4 ani ca să fie ieftin probabil”, a declarat atunci viceprimarul Cristian Niculae.

În 2017, Ștrandul Municipal Codrișor a fost redeschis în 2 august după aproape doi ani în care s-au făcut lucrări de modernizare în valoare totală de 4,7 milioane lei.

23 comentarii

    • Maca prima dată învață limba română sa scri corect si apoi comentează si in primul rand este un strand foarte curat nu vorbi daca nu esti in cunostinta de cauza

  • Solutii:
    1) tratarea suprafetei cu rasina epoxydica
    sau
    2) laminarea cu fibra de sticla si rasina poliesterica
    si
    3) acoperirea si izolarea termica pe timp de iarna pentru protejare
    Exista doua firme in Bistrita care pot executa lucrari de genul. VRG si Eurocompozite.

    • Și a 4-a soluție și cea mai ieftină ar fi introducerea de curse gratuite către Figa.

  • Soare, în Kamceatka primăria rusă
    Vopsește bazine, lucrează la ștrand.
    Struților acvatici, Bistriță supusă,
    O s-avem o scaldă precum Aqualand.

    • carmen draga,eu am scris in jargon,sa priceapa si asistatii sociali cum esti tu sau angajatii primariei,harasel mo,dar tu chiar esti agramata

  • Este o RUȘINE publica sa nu ai deschis nici azi, 1 Iulie a. c. Ștrandul Municipal! Este de vina Guvernul? Nu! Ci administrația primăriei! Acest serviciu este pentru simplii cetățeni care nu își permit concedii de lux cu 1000 de lei pe noapte la un hotel pe Litoral! Este pentru pensionari, copii si parinti, este pentru înotătorii
    amatori sau profesioniști. La ștrand nu exista servicii complicate si aglomerație ca si la Figa, dar e liniște si apa curată. Păcat ca administratorii Primăriei, după salariile mari pe care le iau, nu servesc cetățeanul de rând, contribuabil de taxe si impozite!… Urmeaza si întârzieri si pentru finalizarea renovării Pieței Decebal pentru “toamna bistrițeană”!

  • Nici un bai. Sunt o gramada de alte variante si pe gratis. Cada proprie cu dus, bazinul compensator cu apa de la baza partiei Cocos , si nu in ultimul rand tata valea Bistritei, ce e drept cu multe canale si tevi de scurgere pe maluri. Se poate alege sectorul cel mai curat. Adica intre taji. Distractia abia incepe . Asta poate oferi administratia lu PESTE PRAJIT ! Sa le dam numa bani de salarii !

  • La ce sa te astepti de la ei!? Cand cel mai „mare” si „bengos” partid din istoria Romaniei isi alege cel mai valoros om sa ii conduca, pa Veorica? :))) Sunt de tot circul. Va dati seama la ce nivel sunt cei din partid de sub Veorica daca asta e sefa? Fereasca Dumnezo… in ce hal ati ajuns. :)))

  • Niculae, iar te bagi unde nu-ti fierbe oala. Unde ai auzit tu de țeavă de 4 l/s? Caracteristicile țevilor sunt diametrul și grosimea peretelui. 10 l/s poți transporta și prin țeavă de 60 mm și prin țeavă de 100, depinde cu ce presiune pompezi fluidul.
    Du-te la mentorul tău să îți dea lecții de geometrie și dinamica fluidelor.
    Vrei să fii primarul Bistriței și nu ai cunoștințe elementare, ce școli ai făcut?

    • O făcut școli pe puncte, i-o cumpărat tatăl său diplomele. Vai de capul lui!

  • De acord si ce s-a apus mai sus! Dar hai sa privim si cealalta parte a lucrurilor: La licitatie se prezinta unii, altii!!! bun, legea zice ca trebuie sa castige oferta cea mai buna tehnico-economica, rezultatul fiind ca la solutia tehnica conforma cu cerinta caietului de sarcini, se ar in vedere pretul mai mic, ca sa nu te lege DNA sau curtea de conturi! OK, bineanteles, ca fiecare ofertant constructor va face in asa fel incat sa castige nu-i asa? de multe ori facand compromisuri care sa ii convina lui si sa nu observa contractatntul. Si atunci te trezesti ti primarie, consiliu, institutie ca iti castiga licitatia o oferta aparent avantajoasa, ai o anumita garantie, bla bla. Si cand e gata lucrarea, esti obligat sa platesti, faci receptia care este in conformitate cu oferta si pretentiile……si hop dupa un timp iti dai seama ca de fapt constructorul nu a avut nici muncitori buni, a folosit materiale ieftine si proaste iar rezultatul,,,,,catastrofa!!!!! fiindca nu-i asa oricine vrea sa castige nu sa faca calitate!!!! In aceeasi masur asunt vinovati si patronii, marii patroni care urmaresc in mod exclusiv profitul cat si muncitorii care nesupravegheati fiind suficient, fac treaba de mantuiala!!!! Deci este o vina a tuturor, doar ca cei din institutii raspund, iar ceilalti sunt aparati de lege! De aceea se face tot mai putin, mai prost si mai rar!!!!!uitati-va la blocurile astea noi care arata impecabil si sunt de fapt niste cutii de carton, cu probleme care apar ulterior…..despre ce vorbim??

    • Cum dracu Răducu despre ce vorbim? Ai scris ditamai cârnațul și pe la sfârșit ai uitat despre ce vorbim? Și ne întrebi pe noi despre ce vorbeam? Ai fumat ceva bun? Ia un MemoPlus sau nu mai scrie jumătăți de comentarii, dacă nu ești în stare să ții minte despre ce vorbim!

    • Amu no, alții se gândesc să facă baze locuibile pe planeta Marte, iar la noi, în Bistrița noastră dragă, nu se gasesc soluții pentru hidroizolarea unor bazine de înot din domeniul public al orașului.
      Din câte știu, licitațiile se fac în baza unor caiete de sarcini, astfel încât cei ce licitează să poată oferi cel mai bun preț pentru cerințele din acesta. Până și eu, un habarnist în domeniul de față, după o căutare pe google, m-am dumirit cam ce trebuia să ceară primăria pentru a evita să se facă de râsul curcilor, bănuind că își dorea cu adevărat să pună la dispoziția bistrițenilor ștrandul municipal. A se scuza cu prețul mic și lucrări de proastă calitate nu dovedește decât incompetența celor ce au organizat licitația, care , chiar dacă nu-s savanți în domeniul bazinelor de înot, ar fi putut să ceară soluții verificate de prin alte părți, de la orașele înfrățite mă gândesc, de la Beclean chiar, evitând a fi ridicoli și să dea explicații a la gâgă, pentru că-s proști de bubuie.

    • TOT CE AI SCRIS E ADEVARAT CE SE INTAMPLA…
      DAR ASTEA SE INTAMPLA PENTRU CA INTRE CONSTRUCTOR SI BENEFICIAR A FOST O LEGATURA …..
      ce constructor isi permite sa trimita niste betivi cu o bidinea , 2 kg de bitum si 1 l de benzina ca sa incaseze MILIOANE?????????????????????????????????????????????????????????

    • radu…….chiar asa…tu stii ce vorbesti ? sau esti doar un alt functionar….pesede?!! Adica la Mures de ce se poate ????? La Cluj de ce se poate ? la Oradea de ce se poate ? poate ai auzit de Nympheea de la Oradea ? La Arad, Satu Mare, Sibiu ,Brasov , Botosani , BECLEAN ………La oricare altii se poate ? Doar la Bistrita avem scuze …si nu avem o badoaca de vopsea sa vopsim o cuva de beton !!!!! Mortii mamii ei de administratie si cine o votat-o !!!!!

  • Toata iarna s-a lasat bazinul plin cu apa. De ce? Ce vina a avut atunci constructorul? In luna mai s-au inceput reparatiile la bazin. Apoi o alta luna s-a stat de degeaba. Bazinul a fost vopsit de trei saptamani. Acum el e gol si cu seslonguri si umbrelute montate. Sunteti toti o jena. Aveti blat cu Moldovan de la Beclean pentru a avea el clienti?

  • Incompetenta primariei iese din nou la iveala. Ar trebui ca cei care lucreaza in primarie sa returneze banii de salar la stat. La primarie se asteapta doar salarul si vacantele. Ar trebui dati toti afara si angajati o 100 de oameni care sa faca treaba. Degeaba aveti 800 de pilosi care dorm pe ei.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS