Dacă aş fi primar timp de opt ani şi nici un sfert din populaţie nu s-ar deranja în ziua scrutinului să vină şi să mă voteze, mi-aş pune nişte semne de întrebare foarte mari. Cifrele arată că al treilea mandat al primarului Bistriţei este girat de 16,7% de populaţia cu drept de vot din oraş, în condiţiile în care aproape 70% dintre locuitori au spus, prin neprezentarea la scrutin, că puţin le pasă de oraşul în care trăiesc şi de cei care îl conduc.
Când eram profesoară, eram foarte supărată să văd că elevii din clasă vorbesc între ei sau nu sunt atenţi în timp ce eu predam. Mă supăram eu pe ei, dar adevăratele reproşuri mi le făceam mie. Însemna că nu le spuneam lucruri interesante care să-i facă să fie atenţi. Faptul că, după opt ani, primarul în funcţie îi face atenţi doar pe 12.825 de oameni dintre cei 77.221 cu drept de vot e un lucru foarte grav. Înseamnă că undeva a greşit. Nu undeva, în mai multe locuri. Ştiu povestea că e ultimul său mandat ca şi reprezentant al PSD. Tocmai de aceea, mi-e teamă că va aplica formula „după mine, potopul”, aşa că voi spune, în cele ce urmează, ce nu mi-a plăcut la administraţia Creţu în toţi aceşti ani şi ce mi-aş dori să nu mai trăiesc în perioada următoare. Poate măcar în ceasul al 12-lea mă aude cineva.
În primul rând, nu mi-a plăcut obsesivul „aşa vreau eu” care se aplică peste tot, începând de la culorile în care sunt vopsite blocurile, până la cortul odios montat pe pietonal, struţii de pe străzi, ouăle din pomi şi sensurile giratorii din doi în doi paşi. Acest „aşa vreau eu” pe mine, ca locuitor al oraşului, mă agasează. Într-o comunitate nu trebuie să fie cum vrea unul singur, ci cum vrea majoritatea. Eu vreau să se ţină cont de părerea arhitecţilor, a artiştilor, a ecologiştilor, a oamenilor afectaţi de toate aceste decizii şi cărora le pasă de oraşul lor. Dacă trei sunt interesaţi, vin la dezbatere publică şi îţi cer să renunţi la ele, renunţă! Tu primarule, nu-i jigni, nu-i umili. Restul nu te bagă în seamă, sunt inerţi. Nu te votează, nu le pasă de nimic.
Nu se poate să ţipe cartiere întregi că nu mai suportă gropile de pe străzi, iar tu să faci pârtie. Nu se poate ca un sat întreg să nu aibă apă, iar tu să-i dai drumul să curgă în neştire pe străzile din centru. Nu se poate ca un oraş întreg să protesteze un an că nu vrea şosea de centură prin Pădurea Codrişor, iar tu să insişti că pe acolo va trece că aşa vrei tu. Nu se poate să-ţi ceară toţi iubitorii de animale să eliberezi bietele veveriţe prizoniere într-o cuşcă în parc şi tu să mai faci un gard. Ce eşti? Primarul nostru sau duşmanul nostru? Eu încă nu am înţeles exact.
Administraţia Creţu a mai dat dovadă de o totală lipsă de comunicare cu omul de rând, reprezentat întâmplător şi de presă, liantul între populaţie şi administraţie. Ca ziarişti, timp de opt ani a trebuit să bântuim dintr-un colţ în altul al oraşului ca să aflăm ce mai face municipalitatea cu banii noştri şi să ne chinuim să aflăm de ce, în cât timp, cât costă. Puţinele conferinţe de presă se întâmplă după un scenariu halucinant: ziariştii primesc un SMS că peste o oră primarul ţine conferinţă, de regulă la prânz când toată lumea e la masă. Alergăm cu toţii ca nebunii, rareori se întâmplă să nu aşteptăm vreo 40 de minute până îşi aduce aminte că ne-a convocat, vorbeşte alte 50 de minute, iar eventualele întrebări de la capătul discursului infinit – care nu sunt altceva decât ecoul problemelor cu care se confruntă oamenii – şi mai rar primesc răspuns. Dacă aşa procedează edilul cu nişte oameni care sunt comunicatori şi formatori de opinie, sincer nici nu vreau să îmi imaginez de ce tratament au parte restul. Cert este că primarul niciodată nu consideră acest dialog cu presa (implicit cu opinia publică) unul important. Vorbeşte când vrea, despre ce vrea, răspunde la ce întrebări vrea. La fel procedează şi în Consiliul Local. Observaţiile consilierilor opoziţiei sunt mereu luate la mişto în loc să fie tratate cu seriozitate şi respect ca venind din partea unor oameni care îi reprezintă pe alţii, cei care i-au ales. Când vrei să vorbeşti doar tu, când nu asculţi pe nimeni şi de nimeni e mai mult decât evident de ce faci doar ce te taie capul. Mi-e groază de cei încă patru ani în care se va întâmpla la fel sau şi mai şi acum că nu mai există nicio miză.
O altă dovadă evidentă a preţului pus pe comunicare este felul odios cum arată pagina web a Primăriei Bistriţa căreia i-aş da, fără teama să greşesc, calificativul de cea mai urâtă şi mai lipsită de sens. Dacă le-ar păsa administratorilor de ieri şi de azi ai oraşului cât de cât de imaginea lui în ţară şi în lume, la ea ar lucra după modelul Sibiu, de exemplu, nu la agăţat ouă în copaci şi la montat figurine din plastic cât e oraşul de mare. Am văzut în timpul campaniei electorale aşa-zisele „audienţe online” şi mi-am adus aminte de vechiul site al Primăriei care avea o secţiune „Mesajul tău”. Aici oamenii puteau scrie. De opt ani de când e primar, Ovidiu Creţu a dat dispoziţie să dispară. Acum că a trecut campania, vom mai vedea audienţe online la anul şi la mulţi ani şi conferinţe din haşti în Paşti.
Slavă Domnului că a fost an electoral că altfel nu ne scăpam nici anul acesta de cort, nici de căsuţele de pe lângă biserică, nici de altele. De teamă că îl va costa electoral, primarul nu a „dat dispoziţie” să fie montat gardul în jurul cuştii odioase pentru veveriţe decât după ce a câştigat, că măsurătorile le făcuseră de când lumea. Vedeţi, lucrurile astea nu îmi plac pentru că ele spun ceva despre ce ne aşteaptă şi de azi încolo: aceleaşi investiţii în lucruri abramburiste, aceeaşi lipsă de soluţii pentru criza locurilor de parcare, aceleaşi drumuri sparte în care nu investim că nu ne aduc bani înapoi la buget, aceleaşi blocuri colorate în fel şi chip, aceeaşi lipsă de bun gust în materie de fântâni arteziene sau ce naiba se va mai face.
Sinceră să fiu chiar nu mă miră faptul că 83,3% din populaţia cu drept de vot a Bistriţei a demonstrat, prin lipsa de participare la vot sau vot negativ împotriva primarului de ieri şi de azi, că nu e deloc entuziasmată de nimic din toate acestea. PSD şi-a asumat această candidatură, acum cred că e 100% responsabilitatea acestui partid şi stă în puterea lui să ne afunde mai tare pe drumul acesta sau să ne scoată la liman, impunându-se în Consiliul Local chiar şi peste voinţa primarului care l-a luat pe „aşa vreau eu” în braţe. Începutul e bun. Încă din zorii celui de-al treilea mandat, primarul ar fi vrut să pună ce viceprimar vrea el, iar partidul i-a dat peste nas. Sper să o ţină tot aşa, altfel e vai de oraş.
Garantat NU se vor tine de cuvant. In rest felicitari pe tru articol!.Cred ca judetul nostru s-ar putea chema TeleorBN.
Cunosc sentimentul ! L-am trăit din plin când a fost ales Johanis și m-am gândit ca voi fi nevoit să îl văd 5 ani ! Dacă primarul a fost ales cu 16% , care este procentul celorlalți as vrea da stiu ! Care a fost credibilitatea lor si puterea de convingere ? Zero , am putea spune , fără să ne temem că greșim !
Unde a fost acest editorial inainte de alegeri? A lipsit lafel ca si voturi celor care sint de altceas parere. Omeni au asteptat o viziune mai clara de la opozitie si au fost dezamagiti. Sintem buni se comentam dupa, dar nu sintem buni sa ne implicam activ.
Lafel ca si pe piata muncii unde numai gasesti specialisti si nici meseriasi care iti fac miciile reparatii in casa, si omeni cu vointa de implicare in politica au disparut, probabil speriati de discursuri ostile care au devenit otravitoare pentru oricine cu un rest de bunavointa.
Putem interpreta absenta la vot si altfel, adica ca si un vot pro status quo sau rezultatul a drenajului de omeni capabili din zona sau din tara. Ultimul stinge becul. Pana atunci cei care fac parte de grupuri mari de influenta si fara scrupule ne conduc. De la mafia locala, politica, economica pana la omeni de conducere in institutii cu salari peste orice limita de bun simt fara nicio raspundere.
Walter, eu nu scriu lucruri pe care le văd numai eu prin ochelari speciali. Oamenii văd şi ei exact aceleaşi lucruri şi pot judeca. Nu văd de ce trebuie să vină cineva să îţi spună că nu e în regulă că plăteşti taxe peste taxe şi tu îţi rupi maşina pe străzile oraşului, că ai dat bani pe abonamentul de parcare free în oraş, dar nu ai unde să parchezi pentru că la Primărie e plin de maşinile angajaţilor, iar la Prefectură, la fel, nu văd doar eu ouă şi struţi. Nu mi s-a părut corect să influenţez votul nimănui, de-asta nu am scris nimic înainte de alegeri. Şi în timpul campaniei şi înainte, eu cred că am scris ce mă deranjează. Cine a avut de înţeles a înţeles, însă pe mai bine de 70% nu i-a interesat nici cine candidează, nici ce se scrie. Ei nu au nevoie de o viaţă mai bună, nu circulă pe străzi, nu-i deranjează să-i ducă pe copii în şcoli comuniste, nemodernizate, nu sunt nemulţumiţi că la o fântână arteziană se lucrează doi ani şi la un biet pod 5. Ce crezi că le putem spune acestor oameni?
Cristiana felicitari pt articol. As dori sa iti fac o propunere. Nu doresc sa o motivez si sa dovedesc oportunotatea ei deoarece ma bazez pe faptul ca e usor de anticipat si ar putea fi in asentimentul multora. Propun prin intermediul vostru, al formatorilor de opinie din mass media sa lansam o dezbatere publica prin care sa creionam profilul viitorului edil al orasului. Ar fi ideal daca ar veni din societatea civila, un independent care in consiliul local chiar sa favorizeze doar bunul simt si proiectele valoroase. Poate bistritenii nu stiu cum vor sa fie primarul lor sau poate ca stiu dar nu-i aude nimeni. Adunam, sintetizam si cre profilul dorit. Iar peste patru ani vom vedea cu totii care din candidati corespunde. Poate asa bistritenii se vor mobiliza si nu vor mai lasa orasul la indemana candidatilor fara profil agreat de majoritate ci doar de cati don conducerea fiecarui partid. Pentru ca in final disciplina de partid si dependenta de putere trebuie sa se raporteze si sa reprezinte interesul tuturor.
Multa lume nu a iesit la vot ca stiau ca va iesi din nou Cretu. Cretu nu a avut contracandidat, asta este adevarul adevarat. Dintre toti ceilalti participanti pentru functia de Primar, nici unul nu prezenta o valoare si atunci lumea a stat acasa. Nimeni nu a dorit sa voteze numai de dragul de a vota, bine-nteles, dintre cei care nu s-au prezentat la vot.
Corect si asta, Cristiana si desigur nu te am acuzat, imi lipsea doar o voce ca a ta care spune lucrurile pe nume in felul cum sti se pare doar tu, inainte de vot. Si da, pana la urma turma de oi care nu a mers la vot sau celelalta turma, cei care au votat ne-schimbarea, probabil nici nu citesc online, nu le pasa. Sunt frustrat doar ca nu a avut loc schimbarea si din contra, cu noile majoritati in CL si CJ, s-a betonat politica orba fata de miscari civice.
Sentimentul acesta de deziluzie, frustrare si chiar lehamite uneori, l-am avut deseori la intalnirile si iesirile in strada ale societatii civile. Putini, luati la misto, inclusiv de o anumita parte a presei, nebagati in seama de administratie. Desi am luptat si luptam in continuare pentru apa, canal, strazi asfaltate, salvarea padurilor, transparenta in luarea deciziilor de catre administratie. Cum se poate schimba mentalitatea paguboasa de a sta in casa, la tv sau dupa tastatura, nici macar de a participa la vot? Iar apoi sa ne plangem ca nu avem asta, ca nu se face cealalta. Sa stiti ca nu mi-e frica de administratie si politicieni, pe care-i cunosc si stiu ce pot, decat de lipsa de implicare si dezbinarea celor care stau pe margine, desi ar putea avea un cuvant greu de spus in societatea civila. Pentru ca va spun un lucru…doar cetatenii uniti pot opune rezistenta actelor proaste de administrare a orasului, nu cativa politicieni rasfirati prin opozitie, pe care se vede ce baza a pus electoratul bistritean. Respect si va asteptam pe toti la actiunile noastre. Incepem duminica, ora 17, in Piata Centrala cu actiuneaSolidari Salvam Padurile Romaniei! Respect!
Cred ca majoritatea nu l-ar fi vrut pe Cretu primar, tinerii cu siguranta nu l-ar fi vrut dar ce sa faci, n-ai ce sa faci! Atunci cand pui drept candidat al „marelui” partid de dreapta un strut ca Dolha, ba inca si faci misto de noi punand in prima faza un Wolverine ca Adrian Titieni sa vina sa ne minta in fata ca ne face universitate..
Cretu nu a castigat din cauza faptului ca e cel mai iubit dintre pamanteni ci pentru ca este varianta sigura. Stim sigur ca va face garduri la veverite, stim sigur ca va face struti si oua gigantice, stim sigur ca va insista cu blocuri multicolore dar la fel de sigur stim ca Dolha nu va face nimic. Dolha in ultimii patru ani a fost ceea ca un bison maltez dus la frizerie prea des – curat, aranjat dar care a latrat si cand a trebuit si mai ales cand nu a trebuit. El alaturi de satra de vechi pedelisti a vrut puterea..si cam atat!
Daca nu era Dolha rezultatul Bistritei era asemanator Bucurestiului adica locul 3 si un 11%. Cel putin 7 % daca nu mai mult au migrat de la nostalgicii PDL catre Moldovan si Sese. Daca nu era Stelian Dolha, rezultatul PNL ar fi fost rusinos.
Oricum e rușinos ! :))))) Nu au reușit să convingă mai pe nimeni . Nu sunt credibili .
Sau putea fi altul mai bun. Slugărnicia nu este un atribut al unui liberal.
Să nu lamentăm ca PSD-ul, a mai furat el pe ici pe colo dar a făcut și bine.
Punct de vedere
Traim intr-o lume a prostilor, si indolentilor ! Cum calificati ( peste 65 %, cu drept de vot ) cetatenii orasului, care NU participa la alegerea conducerii CETATII pentru o perioada de patru ani, pe care nu-i intereseaza CUM si UNDE se cheltuie banii publici, pe care nu-i intereseaza viitorul copiilor nostri ?
Eu nu pot sa-i numesc OAMENII CETATII, nu pot sa-i numesc bistriteni, care au doar pretentii, care asteapta sa le pice din cer totul dea gata, iar ei nu se implica cu nimic in alegerea administrarii orasului !
Sistemul administrativ si politic la aceasta data, in multe zone din tara, dupa parerea mea, este captiv gastilor oligarho- economice, care au prins radacini si in justitie.
Spun aceasta datorita legilor PERMISIVE care apara hotia, dovada sunt noii PRIMARI PENALI ALESI la aceste alegeri, sau modificarea legilor ORGANICE prin niste Ordonante de Guvern , sau neaplicarea legilor existente de institutiile statului, amintesc aici legea pensiilor ( punctul valoric trebuia sa fie 45% din salariul mediu brut , care nu se aplica , sau existenta noilor pensii speciale …. )
Am preluat in 1989, prin lovitura de stat, un sistem politico-economic, pe care permanent il tot schimbam ca nu este performant, sau mai bine spus nu raspunde cerintelor acestor grupuri oligarhice ( din care fac parte si bancile ), dar care ne afecteaza calitatea vietii.
Dezamagirea cetateanului, ( mai ales al unora care au trait vremelnic in alte tari, deci in alte sisteme politico-sociale, cu o protectie sociala solida ) nu cred ca trebuie exprimata prin neparticiparea la vot ( grupurile politice existente asta si urmaresc, ca sa voteze doar gastile lor, restul este gargara… ), ci prin alte mijloace pasnice si legale de lupta, amintesc ca la Bistrita exista deja societati civice… care trebuie sprijinite de cetateni …etc…
Cum ne asternem asa dormim, sau alfel spus…. ne meritam conducatorii alesi democratic !
Suntem un judet atipic in Ardeal unde lumea voteaza masiv cu stanga . Am fost in campanie prin foarte multe localitati rurale si cartiere intregi de asistati social spuneau ca voteaza cu PSD-ul pentru ca „daca vin liberalii , ne taie socialul si ne pun sa lucram „. Multi prefera sa traiasca in subzistenta ajutorului social , decat sa munceasca si sa traiasca rezonabil . UE nu agreeaza astfel de politici , de aceea liniile de finantare europene blocheaza accesul banilor spre comunisti . Pe scurt : am votat PSD , adio fonduri europene . Vom subzista inca 4 ani cu taieri de panglici pe lucrari publice de doi bani , facute de mantuiala si de ochii lumii , FARA NICI MACAR UN PROIECT JUDETEAN DE ANVERGURA .
Lucrurile, in schimb, se leaga. Oare nu este un raport de cauzalitate intre cel mai mic salariu mediu din Transilvania intr-un judet care voteaza PSD?
Minciuni ! Cele mai multe fonduri europene au fost accesate in județ de către conducerea PSD ! Despre fonduri guvernamentale nu mai vorbim ! Uitați-va la spitalul județean , la policlinica , la parc , la pasaje , la Palatul Culturii , la tot ! Sunt fonduri europene si guvernamentale aduse in județ de PSD ! Tupeul vostru nu are margini , asta după ce oamenii v-au arătat clar ce doresc : fapte nu vorbe !
Poate te uiti si la drumuri stimata doamna sau dumneata circuli doar pe trotuarele … de piatra!
corect!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! pe vremea pnl-pdl in afara de schelele de lemn de la biserica si focul care a distrus turnul evanghelic, au fost singurele realizari, drumurile erau ingrozitoare, amintiti-va drumul catre Cluj ca faceai 3 ore…….trebuie sa fi lobotomat sa zici ca aia au facut mai mult!!! dar curios ca toti se plimba prin parcul ala pe care il critica, se plimba pe pasajele refacute, stau la terase civilizate pe pietonalul atat de frumos, isi fac selfie pe la fantani….si pe urma vin si zic ce naspa este.bine ca au iesit la vot cei care au o parere despre asta, caci ceilalti au stat la mici si bere, inseamna ca nu le pasa!!!!
Hai sictir! Cum poti sa-i atribui lui Cretu merite pe care nu le are, precum parcul sau Casa de Cultura. Dupa cum toata lumea stie, Casa Cultura a fost construita la sfarsitul secolului XIX, iar parcul a fost realizat la inceputul secolului XX. Parcul Bistritei a fost amenajat în anul 1900 în partea central-sud-estică a burgului, în exteriorul valului de apărare a fostei cetăţi. El a fost integrat armonios în peisajul urban, îmbinând elementele arhitecturale din zonă (Turnul Dogarilor, Zidul Cetăţii) cu elementele naturale (Râul Bistriţa, Pădurea Codrişor). După 1952, parcul a suferit modificări prin adăugarea de noi alei şi prin amplasarea de mobilier urban. Reprezentativi pentru Parcul Municipal sunt arborii seculari cu dimensiuni impresionante: arţarul, platanii de munte, roşcovul, punctul de maximă atracţie constituindu-l cele două specii de arbori declarate monument al naturii: arborele pagodelor şi arborele lalea . Ceea ce a facut Cretu in legatura cu parcul,este ca a mai raschetat niste copaci seculari cu drujba iar la Casa de Cultura spoirea a durat mai mult decat constructia. Despre ce vorbim?
Da, Antonia dar , cat au fost costurile reale ale acestor investitii si de ce nu au fost facute de calitate???? unde se afla diferenta de bani????
Radu dragu’ mamii dragule!mai bine taceai!tara lui Goagăl macar informeaza-te inainte sa vorbesti!1)drumul Cluj-Suceava(noroc de noi ca eram pe axa lui)e drum national=NU INTRA in compenta consiliului judetean ci a Guvernului/CNADNR a fost facut cu bani de la BEI si vezi de cine!!! Risipa BANILOR TAI (bani publici si bani europeni care sunt tot ai tai ca platesti mai mult la UE decat UE iti da tie) pe lucrari exagerat de prost facute platite in milioane de euro!!(un milion de euro un pasaj??!!!oare cate case faci pe suma asta?)cred si eu ca iti trezeste „cheful de facut selfieuri”…si de postat la ASA NU!!!!!
Pai ce s-a facut pana acuma a fost cu fonduri europene..
Hai ca exagerati,inclusiv Dvs.,d-na Cristiana! Nu-i adevarat! Cretu nu face totul de capul lui! Daca ai argumente ,asculta si apoi ia decizii! Nu stiu care ar mai fi atras atitea fonduri europene si sa faca ce a facut! Chiar ,nu stiu cine! Acesta este punctul cel mai tare a lui Cretu! In rest nu-s decit povesti cu.. struti,oua,veverite! Daca cineva va alimenteaza,ar fi bine sa-si vada de treaba! Stiti foarte bine ce proiecte urmeaza si noi …duscutam lucruri marunte,care,sa fim seriosi,fac deliciul in special copiilor! Cine are copii poate constata acest lucru! In rest , s-auzim de bine si mult succes primarului!
Despre cum se atrag fonduri europene am mai scris. Există un departament în fiecare instituţie care se ocupă cu asta, apoi vin firmele de consultanţă care scriu proiecte, apoi executanţii care le fac prost la jumătate preţul. Eu nu vreau să mai văd încă o coşcomelie goală pe pietonal intitulată „centru de informare turistică” doar pentru că „erau bani europeni”. Vreau să văd că se fac lucruri necesare pentru oameni şi, evident, utile. Am înţeles aluzia referitoare la copii. E o răutate tipică celor care nu au niciun argument. Evident, eu, cea fără copii, nu am dreptul să trăiesc şi nici să vorbesc în opinia dvs., un susţinător al primarului care ne vorbeşte de opt ani de „Bistriţa Europeană” în timp ce face ceea ce face. Aveţi o gândire europeană, precum e Bistriţa europeană.
Departamentul asta dece lucreaza doar in mandatele lui Crețu? Ce a facut, concret, in mandatele lui Moldovan? Ce proiecte avea Dolha?
D-na Cristiana, va apreciez cand este cazul dar prietenia D-voastra cu d-na Gaftone a inceput sa va influiențeze unele articole și-i pacat.
Nu știu ce aveți cu Crețu insa e pacat sa va indepartați de obiectivitatea pe care o reclama un jurnalist ce se pretinde corect.
Vă răspund, deşi mă jigniţi când spuneţi că nu aş fi capabilă să gândesc singură şi că sigur trebuie să mă tragă cineva de cheiţă. În primul rând, abia din 2007 România a început să primească bani de la UE, iar mandatul fostului primar s-a încheiat la jumătatea lui 2008. Cu bani europeni s-a făcut pietonalul din câte ştiu eu. Finanţările adevărate au venit din 2008 încoace. E motivul pentru care nici Gheorghe Marinescu nu a făcut altceva decât hârtii la CJ. Pentru DJ 151 s-au primit bani abia în mandatul lui Liviu Rusu. Nu am nimic cu nicio persoană din lume. Am în schimb cu instituţia primarului şi ar trebui să aibă orice cetăţean cu mintea întreagă, nu de alta, dar noi toţi plătim administraţia, e angajata noastră. Dacă preferaţi să credeţi că administraţia e stăpânul nostru, jupânul şi Dumnezeul nostru la care trebuie să ne închinăm, vă rog să o faceţi. Se vor găsi destui care să se aşeze în spatele dvs. la rând crezând că se dă ceva: de la ajutoare, la chestii care cad din cer.
Colegul de partid a lui Cretu, Nicu Moldovan, a atras aproape la fel de multe fonduri europene ca Bistrita. In schimb e o mare mica diferenta, Bistrita are 92.000 locuitori iar Becleanul nu cu mult peste 10.000.
Si sa nu uitam ca din fondurile atrase nu a reusit sa cheltuie sume importante, care raman sa fie cheltuite din resursele locale.
Ba chiar mai mult decat atat. In decembrie, 2015 , primarul Cretu se lauda ca bilanțul proiectelor cu fonduri europene derulate la Bistrița în ultimii opt ani, se ridica la 48 milioane de euro. La scurt timp, (ianuarie, 2016) primarul Becleanului, Nicolae Moldovan declara cu mai multa modestie: „cred că am atras 100 de milioane de euro prin toate proiectele derulate în acești ani”.
In incercarea (nereusita) de a face din Bistrita un oras turistic, o mare parte din banii europeni s-au cheltuit aiurea pe „axe turistice” prin pavarea pasajelor cu piatra nefinisata pe care abia poti umbla sau pe fantani arteziene in locuri din cele mai ciudate.
In schimb, orasul Beclean se apropie tot mai mult de statutul de statiune turistica si balneara, datorita unui primar cu viziune si vointa care a reusit sa faca din lacurile sarate de la Figa o adevarata minune. Cu toate ca si orasul Bistriţa dispune în apropiere de locaţii cu izvoare sărate (Saratel, Sărata şi Slătiniţa) primarul Cretu nu s-a gandit să se valorifice aceste facilităţi prin amenajarea unor staţiuni balneare locale. Cretu a ramas incremenit in tampenia numita pompos Wonderland, un proiect fara perspectiva situat pe pasunea din Unirea unde a inceput o partie de schi pe bani din imprumuturi bancare, indatorand orasul pe 20 de ani, pentru ca nici un investitor nu se incumeta sa dezvolte aici o afacere.
Pe de alta parte , in timp ce la Bistrita dupa lupte seculare, se incearca reabilitarea strandului Codrisor, pe banii contribuabililor, la Beclean a fost inaugurat anul trecut un bazin de inot acoperit construit cu fonduri europene.
Pentru conformitate vezi:
http://www.timponline.ro/nicolae-moldovan-noi-provocari-un-nou-design-pentru-beclean/
Tinerii nu s-ai sinchisit sa voteze. Nu pentru ca n-ar fi avut oferte , ci pentru ca cei activi sunt plecati, restul au alte ocupatii mai interesante de facut: frecatul mentei pe terase, de pilda. Povesteam cu o tanara vanzatoare dintr-un magazin central, cam la vreo 19 ani. Si-mi spunea ca n-are chef sa voteze, ca stie ca nu schimba nimic, ca oricum duminica e singura ei zi libera si pleaca din Bistrita atunci. Am fost curioasa daca ii stia pe candidati: ii stia pe Moldovan, pe primar si pe Dolha si cam atat. Si daca ar fi votat l-ar fi ales pe Dolha. dar ghinion, n-a avut timp de vot. Si am mai intalnit opiniile astea si la altii. Unii ar fi votat, cu Dolha, insa peste o saptamana ca erau plecati din localitate
hmm da ador cum se desfasoara/executa aceste proiecte marete!Vezi Liviu Rebreanu si ce frumos vom plati noi „fonduri europene”(de ce mama lor sa mearga banii la UE sa se intoarca,birocratie nene, cand ii putem noi da direct:)),Wonderland din imprumut bancar cand exista fonduri europene pe balneo(adica nu impovarezi bugetul local)si resurse balneo in zona Sarata.La mine pe strada s-au spart trotuarele si s-a tras covor asfaltic iar dupa 3 luni s-a spart pt utilitati!!! Sau le zici oamenilor care au reusit sa acceseze cateva fonduri pentru niste ferme ca este destul lapte in Kaufland si le iei pasunea sa iti faci partie de schi. SAU tragi doua linii, bagi raca intre vecini pt o parcare DEJA existenta si ma pui sa platesc chiar si 5bulioane pe an!!!mai mult decat impozit pe locuinta….sau sau sau….tara lui copy paste si a unei „Viene” monstros ratata!….Ahh SI VA ROG NU MAI FACETI CONFUZIE INTRE sumele acordate pre-aderare si dupa 2007 ca nu se compara!!!iar singurul care a „avut fericita ocazie sa le foloseasca(prost!) a fost CRETU!”,nu ca „predecesorii” ar fi mare mancare de peste dar totusi sa fim corecti!
Cine nu voteaza, nu contează! Restul e poveste.
Pai tocmai…ca aia care nu au votat au contat, facand ca cei care au votat sa nu mai conteze.
ADD, Nu vad logica la aceasta afirmatie. Poti sa fi mai explicit?
ioane, decat sa faci intindere de neuroni mai bine lasa logica – ca e prea grea pentru tine.
hai sa-ti explic: aia care nu au votat au contat deoarece daca mergeau la vot in mod sigur nu votau cu cretu si astfel aia care au votat (cu cretu) nu mai contau.
doar opt mii daca mergeau din aia 50000 absenti ii erau suficienti lui dolha.
da’ toti s-or gandit ca nu schimba mare lucru si au lenevit.
acuma o sa aiba vreme berechet ca s-o beleasca pana data viitoare.
Pt. vasile, Nu am nevoie de multi neuroni (nu am nevoie de sisteme diferentiale neliniare) sa fac o socoteala simpla: cei care nu au venit sa voteze sunt dezamagiti de toti candidatii si mai ales de Dolha. Asa ca voturile virtuale a celor care nu sau prezentat nu pot fi alocate la Dolha.
Un demnitar ales în fruntea unei comunităţi TREBUIE să reprezinte interesele generale ale cetăţenilor. Când este plătit din BANI PUBLICI el nu mai aparţine Partidului său ci COMUNITĂŢII. El NU mai poate să-şi IMPUNĂ un punct de vedere care nu este agreat de cetăţeni. În activitatea sa publică, el nu mai ţine seama de persoana sa, de cea a grupului familial din care face parte sau de ce a grupului de interese agreat. Consiliat de profesionişti, fără nicio discriminare, cu un comportament corect şi transparent, el ŢINE SEAMA de interesele reale ale colectivităţii pe care o conduce. În municipiul Bistriţa s-au făcut lucruri bune pentru cetăţeni: Parcul Municipal, modernizarea Gării şi a Policlinicii…, dar parcările de pe trotuare, lucrările excesive şi necoordonate pentru instalarea gazelor, cablurilor sau conductelor de apă, monumentele antice ale comunismului de pe aleea care duce la Sala Polivalenta sau Amfiteatrul de ruine din spatele clădirii noi destinate sindicatelor sunt câteva probleme vechi care deranjează pe simplii cetăţeni. Marile proiecte (Centura, Parcarea subterană din P-ta Eminescu, marile evenimente socio-culturale,…) ar trebui discutate PUBLIC, cu participarea specialiştilor, a finanţiştilor şi a cetăţenilor. De toate aceste lucruri, PRIMARUL şi Consilierii lui ar trebui să ţină seama!
Curat constitutional! Crețu va conduce inca 4 ani orașul Bistrita deși a fost votat de numai16 la sută din numărul persoanelor cu drept de vot. Este de-a dreptul halucinant, că pana si la Slătinița Crețu a ieșit invingator , desi dupa doua mandate crete oamenii NU au apă și asfalt. Ba mai mult , in campania electorala, Crețu le-a zis-o verde în față că numai prin 2020 s-ar putea ca Slătinița să aibă parte de utilitati . Ce sa mai intelegi?
Că le place să trăiască aşa. Ce să înţelegi?
Nu cred ca le place sa traiasca asa.
Numai ca ceilalti candidati au parut cel putin mincinosi.
Macar Cretu a fost sincer si le-a spus ca nu le poate face apa si canal si in cazul de fata nu a marjat sa faca promisiuni fara acoperire.
Ar fi frumos ca actualul primar ca in acest mandat sa puna umarul sa se faca apa si canal la Slatinita chiar daca a spus ca aceste lucrari nu se vor realiza.
Din cand in cand se mai intampla si minuni.
Cine sa il conducă ? Dolha cu 3% ? Bună glumă !
Petre ia o pauza. La 35 % participare la vot culegem ce-am semanat, La 45 % cu tur 2 scapam fluierand de el. Dolha va fi viitorul primar oricum. Stii cat a obtinut Cretu inainte de a candida in 2008 la alte alegeri locale? Procente in marja de eroare. Ba mai mult, cu un an inainte a dat de gard filiala Bistrita ca presedinte cu cel mai mic scor din istorie la europarlamentare. Daca nu era turul 2 in 2008 si nu ardea biserica Cretu nu era in veci primarul orasului. Dolha are un capital de simpatie deloc de neglijat. ba chiar e cred ca e cea mai tare piesa la ora asat in dreapta.
Satinita se lamenteaza toata ziua ca n-are apa, dar la alegeri l-au vrut pe Cretu. Doar Sarata l-a trantit pe Cretu. Acolo n-a iesit primar Cretu. Ghiciti cine?
Intrebare :
1. Noul primar, sau vechiul primar, reales, este- REPREZENTATIV- pentru Municipiul Bistrita, daca la aceste alegeri, a fost ales de 12825 ( 16,6% ) de cetateni, din 77.221 de cetateni cu drept de vot, din care aprox. 65 % (50.093 de cetateni ) NU s-au prezentat la urnele din sectiile de votare ?
Nu e domnule Gagea. Cu toate acestea va conduce despotic si greu de suportat Bistrita. Si mai ales cu un consiliu local la mana lui ca niciodat. Dumneavoastra stiti mai bine cum e cu Cretu, doar ati fost consilier local. stiti si cum v-a scos din consiliu, manipuland PER-ul la centru. Din pacate nimeni n-a vazut mizeria si s-a confundat PER-ul care a pus pe liste o gramada de parasutati cu adevaratii ecologisti, plecati de scarba la PER. O mare mizerie semnata de vasalul lui Moldovan de la CJ
Da , este reprezentativ ! Daca cetățenii orașul interesați de cine îi conduce sunt acești 12825, atunci părerea lor contează . Restul , care nu s-au deranjat , nu contează !
Corect!
Imi pare rau ,d-na Cristiana ,n-am facut nici o aluzie,la nimeni,cu atit mai putin la dvs.care, sinteti tinara si veti putea avea copii! Eu vroiam sa spun ca se vede cu ochiul liber, bucuria copiilor,multimea copiilor prezenti in park ,mai ales in weekend,in padurea Schullerwald si nu peste mult timp vor fi si in Wonderland! Atunci voum putea discuta si mai mult, ce a facut Cretu!
D-na CRISTIANA SABAU ; foarte buna si la obiect analiza D-vs. Vom ramane garantat cu ea, ca un bun articol facut de un profesionist. Aceste randuri nu vor crea nici o sensibilitate cui trebuie, si veti vedea ca in scurt timp se vor stinge si glasurile celor care au intraznit sa arate unde sunt unele derapaje in administrarea orasului. Personal dupa acest scrutin, astept sa eclozeze ouale gigant si sa vad si puisori de STRUTI prin intersectii. VIATA LUNGA si SUCCESURI la toti si la toate !
Balanele tu cand vine vorba de Cretu nu poti fi obiectiv asa ca mai bine ti-ai tine parerile pentru tine! Partea proasta este ca atunci cand este vorba inclusiv de proiecte importante care vin de la Cretu esti la fel de subiectiv si le blochezi prin actiuni marlanesti! Si eu dupa acest scrutin sper sa eclozeze acele oua gigant si din ele sa apara ceva care sa te haleasca si sa dispari cu totul din perisaj! Si chiar imi doresc succes mie si bistritenilor sa avem asa noroc!
Societatea civila practic nu exista in Bistrita si cea care exista se manifesta puntual in domeniul ei de activitate. Insa doua grupari sau erijat in societate civlila. Una a fost Bistrita Civica a ‘tanarului’ Chereji, aceasta a fost todeauna doar o amexa a PD L, acum Chereji a este cu acte in PNL. Multi Bistriteni urasc total tot ce reprezinta PD L. A doua grupare care sa erijat in societate civila fiind PER si mai apoi Partidul Verde. Dar acestea sunt partide politice, asa ca
cetateni Bistritei care urasc matrapaslcurile partidelor politice nu le-au bagat in seama.
Exemple in acest sens sunt esecurile de la: alegerile, referendumul pentru varianta ocolitoare, toate incercarile lor de actiuni de protest sau alte manifestati unde au participat doar un numar foarte mic de oameni,
Cornele du-te la stapanul tau, OT Cretu, sa te invete o tara de gramatica. Esti varza!
Degeaba ne lamentăm acum, Bistrițenii au ales, iar bistrițoii au stat acasă… Nouă, celor care știm cu cine avem de-aface și știm foarte bine ce ne așteaptă în următorii 4 ani, nu ne rămâne decât să respectăm votul, așa cum a fost el, din 5 iunie 2016… Sigur că asta nu poate opri pe nimeni la a critica în continuare totate crețoșeniile primarului, dar eu cred că am să iau o pauză din respect pentru Bistrițeni, cărora le doresc să aibă parte de tot ce poate da primarul Ovidiu Teodor Crețu…
Azi de la 16.00 e o dezbatere publică pe tema parcării subterane din Eminescu. Vreau să văd câţi cetăţeni interesaţi participă la ea. Pentru cei care nu au timp să meargă la primărie (sau nu găsesc locuri de parcare) eu aş transmite live pe net aceste dezbateri ca oamenii să poată comenta în timp real. Credeţi că se va întâmpla vreodată această mare minune? Eu pot să jur că nu în următorii 4 ani.
Este foarte buna ideia pe care o aveti doamna Cristiana Sabau cu trasmiterea dezbaterilor publice.
O minune care trebuia să se întâmple demult, tehnologia există doar voință să fie la alesul nostru local… Dar, acesta știe prea bine că dacă s-ar fi uitat, majoritatea bistrițenilor, doar la câteva ședințe și l-ar fi văzut cum pune problema și cum se comportă, nu că nu l-ar mai fi votat, l-ar fi scos din primărie cu furci și topoare…
Normal că există tehnologie şi s-a văzut că a funcţionat la aceste alegeri. Putea fi instalată de când lumea dacă nu aveau interes politicienii să facă „turism electoral”. În secolul nostru în care puţină lume are chef şi vreme să stea cu orele pe un scaun să asculte interminabile discursuri, să transmiţi live şedinţele în care se iau hotărâri pentru o comunitate, mi se pare obligatoriu şi extrem de necesar. Cred că majoritatea PSD din Consiliul Local ar putea începe exact cu asta dacă tot vrea să ne arate că vrea să schimbe anomaliile de până acum.
Articolul este foarte bun d-na Cristiana doar ca as vrea sa spun ca pentru faptul ca unii cetateni nu sunt implicati este vina lor! Dar pentru ca nu au iesit la vot nu este vinovat Cretu. Cei care vroiau sa voteze aveau de unde alege! Au fost reprezentanti cam din toate partidele si am avut si independenti si aici nu ma refer doar la primar ci si la consilieri. Acest miserupism este o boala pentru romani si pentru societatea romaneasca si nu stiu daca chiar ar trebui sa aratam cu degetul spre cineva!
eu si inca 6 prieteni care il sustinem pe O. CRETU nu am mers la vot pentru ca eram SIGUR CONVISI DE VICTORIE….Asa ca rationamentul cu doar asa putini il sustin si crediteaza pe actualul primar este nefondat !
Excelent articol. Felicitări autoarei. Cunoscându-i pe pesediști, care nu-i agreează decât pe cei care îi ling acolo, mă întreb deja cât o să mai reziste Timponline. Ne vor numi în continuare postaci, nouă atât ne-a mai rămas.
Să nu exagerăm, totuşi. Multe abateri semnalate de noi au fost corectate (vă amintesc de cazul „Cinema Dacia”), asta pentru că nu facem mişto, nu calomniem pe nimeni, venim cu argumente pentru ceea ce susţinem. Acest lucru îl faceţi şi dvs., cititorii, iar câtă vreme ne păstrăm discursul în sfera aceasta, eu cred că nu putem fi ignoraţi. Dimpotrivă. Cred că putem deveni o forţă.
Să nu exagereze nici ei. Deocamdată suntem o intenție. E bine și așa. Când Timponline o să devină o forță, va convinge bistrițenii să iasă la vot. Poate la toamnă. Mi-a plăcut mult prestația d-nei Clotilde Armand pentru Sector 1 București, părea autentică și comparam atunci cu ce se întâmpla aici, la Bistrița. Oricum, felicitări pentru toate articolele dv.
Și iarba de la trecerea de cale ferată de la Apollo a fost tunsă. Pare un lucru minor, dar dacă din lipsă de vizibilitate murea cineva nu mai era așa minor.
Și eu aș vrea să văd prestația doamnei Clotilde dar nu în politică, arată bine și are și un accent potrivit, numai vorbesc de nume… Dacă îmi schimb numele în să zicem Xavier Fabiane mă votați stimate domn/doamnă sau alegeți doar soroșiști autentici?!?…
Doamna mare scriitoare, Cristiana Sabau, va invit cu mare placere in intervalul 14 – 16 sa faceti o ” tura ” cu masina pe centura Bistritei din sens de la rompetrol si pana la sens la schreiner si prin oras daca vreti de la schreiner de la sens si pana in parc sa zice. Dupa acest experiment sa imi zice ti mie daca avem nevoie sau nu nevoie de centura ocolitoare ? Sunt lucruri care vor sa se faca dar voi presa si prostimea nu sunteti de acord ca vezi domne se taie 50 de copaci murim cu totii… Bravo, FA !
„Fa”? :))
Deci asa se adreseaza femeilor toti „marii barbati” din acest partid?
Stimate domn, nu ştiu ce legătură au spusele dumneavoastră cu ce am scris eu mai sus. Locuiesc în zona Subcetate şi nu îmi spuneţi nimic nou. Poate îmi răspundeţi ce maşini de la Leoni care au de mers spre Valea Bârgăului şi Năsăud făceau un ocol prin tot oraşul ca să meargă pe aşa-zisa centură de sud? Niciuna, vă spun eu. Cu banii cheltuiţi pe referendumul aferent, Primăria Bistriţa putea lărgi actuala stradă intitulată centură. Strada aceea pe sub dealul Codrişor nu s-a făcut pentru simplul motiv că nu era nicio centură şi mai costa şi un munte de bani.
Eu nu am aceeasi opinie ca dumneavoastra in aceasta privinta.
1. Strazile de pe fosta centura nu se mai pot largi, se cunoaste acest lucru nu mai trebuie sa intru in amanunte.
2.O noua Varianta ocolitoare este strict obligatorie. Toate orasele civilizate au cel putin una.
3 Traseul acestei noi Variante Ocolitoare nu poate fi facut peste strazile de pe fosta centura deoarece aceasta nu poate trece prin mijlocul orasului si deoarece aceasta trebuie sa aiba un minim de intersectii adica o intrare si o iesire. In cazul dumneavoastra si acelor din cartierul Subcetate si a celorlate cartiere ‘de la soare’ nu o sa mai puteti sa ajungeti in oras .
4 Cei din Nord si Cei din centru sunt multi mai numerosi decat cei din Sud dar acestia nu sunt atat de vocali (agresivi) ca si ceilalti deoarece stiu ca argumentele sunt evident de partea lor si nu mai este nevoie sa le demonstreze din nou si din nou.
Va multumesc pentru lectura o seara agreabila in continuare.
Prost e cel care nu intelege ca OCOLITOARE inseamna sa OCOLEASCA orasul, nu sa treaca pe 3 strazi, prin fata spitalului TBC, doar ca sa isi valorifice unii terenurile din Zavoaie si de prin Neverland !
Cei care s-au opus variantei lui Cretu nu s-au opus necesitatii unei centuri ocolitoare, ci aberatiei sustinute pana la limita prostiei ! Se poate face o centura adevarata, cu cel putin 4 benzi, care sa scoata in mod real traficul greu din oras, nu o ulita cu 2 benzi, dar care costa cat 10, asa cum s-a incapatanat Cretu, dar pentru asta e nevoie de administratie inteligenta si capabila, ceea ce, din pacate nu avem si nici nu vom avea in urmatorii 4 ani.
Paule Gabriel da-mi voie sa-ti spun ca esti prost! Esti prost domnule! Ai impresia ca toate TIR-urile si-au gasit taman ora 3 sa tranziteze Bistrita?
Traficul pe centura actuala este incarcat din cauza Leoni si altor firme din zona nu din cauza celor care tranziteaza .
Gabriele, o centura OCOLITOARE trebuie sa fie ocolitoare prin definitie.
Intelegi termenul? Iti explic ca la prosti: NU PRIN LOCALITATE!
te-a intrebat cineva ceva ?
Da’ pe tine te-o intrebat cineva ceva?
Asa se explica de ce austriecii ne taie pădurile si noi stăm ca… la poarta noua!!nu e vorba de copaci!oamenii au o hotarare pe fond!chiar si in studiu se zicea ca e mai lunga si necesita extrem de multe lucrari complexe(podete etc),in plus suma avansata de Cretu e exagerata 170milioane euro când CNADNR a pus la bătaie 30,si de asemenea considera alta varianta potrivita. Daca inca mai credeti ca dansul urmareste interesul vostru si nu al sau…imi pare rau ca va iluzionati!
Unii poate cunoașteți, în Bistrița persistă 2 curente filozofice chiar dacă nu avem un Diogene cu domiciliul într-un butoi spart și care să umble cu lumânarea aprinsă ziua în amiaza-mare însoțit de câțiva câini.
-,, dacă nu ești pesedist nu exiști”
– ,,noa bine mă, mai rău să nu fie!”
După asta s-au ghidat puținii alegători de duminică și cei mulți care au preferat ,,să-și bage pixul” în votare deoarece schimbarea e bună și sublimă atunci când lipsește cu desăvârșire. Unii s-or fi pricopsit cu 50 lei în plus la pensie sau salariu și clar, numai Pesedeu vedeau în fața ochilor chiar dacă pe vremuri admirau pe Rațiu și Coposu.
Bistriței îi stătea bine ca primar un independent , de vreo 40-50 de ani , capabil să administreze și gospodărească un oraș cu istorie ,,afectat” de ,,viziunile” păguboase ale tandemului inginer-ospătar pe care o să-i suportăm încă 4 ani. Nu a fost să fie. Ce să facem? Mai rău să nu fie!
Fiecare scrie aici tot felul de „baliverne”! Bunoara Mihai,spune de Wonderland,de imprumutul luat de municipiu,fara sa cunoasca realitatea. S-a mai spus de multe ori ca, acest imprumut este doar pe 10 ani ,termen de gratie 3 ani,rambursare 7 ani,cu o dobinda deosebit de favorabila,de 2.75%,ca de fapt pentru pirtie este doar 17 milioane si nu 4o,restul fiind pentru cofinantare la proiecte europene. Datoria municipiului este de doar 4% fata de 3o % cit permite legea!O luati rau pe aratura,toata campania PNL a tinut-o cu acest subiect! Pacat! Vad ca mergeti in continuare cu aceleasi povesti! Nu va ia nimeni in seama!
Nu cred ca cei care nu au venit la vot sunt de vina (BTW eu am fost la vot asa ca nu ma numar printre ei). Daca 70% nu au iesit la vot inseamna ca sunt de vina toti candidatii nu unul singur…Pur si simplu s-au saturat sa voteze niste gasti de mafioti. Au fost pacaliti de fiecare data cand au mers la vot. Nu exista raul cel mai mic in politica sau comunisti. Daca esti galben esti automat capitalist? Poate ai hepatita… 🙂 TOTI LIDERII au fost comunisti si TOTI trag catre desaga lor, atat. Resturile le dau la populatie cu mare TAM-TAM.
Nu in ultimul rand uitati-va la structura populatiei care voteaza 70% sunt conservatori (peste 45 de ani) si nu cred in schimbare asa ca ala care este acum este bun…
De vina sunt cei care se afla acum in politica locala. Sa fim seriosi, dl Cretu nu a avut niciun concurent real credibil.
Pe de alta parte implicarea cetatenilor in politica este o gluma. Doar „cei alesi” vor avea succes si asta doar in partidele consacrate… Sunt prea multe interese ca sa poti razbi cu o noua formatiune. Ma refer aici la moguli la care li sar lua feliile grase, ex. vezi cum a disparut Urbana etc.
„Societatea civila” este iarasi o gluma, este doar o platforma prin care oratorii sau liderii isi negociaza posturi de conducere sau locuri eligibile pe liste in partidele politice… tot alea mentionate.
Cred ca validarea unor alegeri ar trebui facuta doar daca in localitatea respectiva reusesc sa scoata 50+1% persoane la vot. Asta inseamna ca candidatii vor fi credibili si ca ca populatia considera ca merita sa fie votati.
Iar pierzatorii, in loc sa dea vina pe populatie, poate ar fi bine sa se reorganizeze si sa renasca, altfel incet vor pieri .
Ca candidatii – mancati-ai vorbele
Draga Critiana Sabau, cele mai sincere felicitari!
Eu nu prea am timp sa citesc presa si acest articol l-am citit pentru ca mi-a fost recomandat de un prieten. Pe cand un articol asemanator si despre Consiliul Judetean? Sau poate e deja scris si nu l-am vazut eu?
Am stat aproape o jumatate de ora asta noapte sa ma delectez cu comentariile la articol, care, cu exceptia insultelor de la care unii pur si simplu nu se pot abtine, contin o multime de opinii inteligente si bine argumentate.
As putea sa adaug si eu o gramada de nemultumiri, de la drumurile de pamant care ajung pana aproape de centru, la lipsa de solutii pentru fluidizarea traficului, in conditiile in care se pot deschide drumuri pe langa calea ferata, centura . . etc.
Dar ce folos ar avea, deoarece nu ar vedea cine trebuie si nu ar lua in seama nimeni.
Dragi bistriteni, va provoc acum sa mutam aceste schimb de opinii in spatiul public . . real. Deci daca tot ne pasa tuturor de ce se intampla in urbea noastra, haideti sa ne vedem „fata la fata” intr-un cadru organizat si sa ne sfatuim ce e mai bine pentru noi si copiii nostri si apoi sa informam administratia si . . .mai ales . . sa punem presiune asupra lor pentru a lua masurile potrivite.
Asa se fac aceste lucruri in toata lumea civilizata. Democratia si imbunatatirea calitatii vietii noastre se face cu efort din partea fiecaruia, zi de zi, nu doar mergand odata la 4 ani la vot si apoi asteptand ca administratia sa ne rezolve problemele tuturor.
Daca ne asumam acest rol si efort mai e o speranta. Daca doar ii injuram si ne injuram unii pe altii in comentarii scrise sub masca anonimatului nimic nu se va schimba niciodata.
Nici unul dintre noi nu va fi capabil sa rezolve vreuna dintre problemele de mai sus, dar daca ne organizam, vom reprezenta o forta. Societatea civila constienta si organizata e mai puternica decat toate celelalte forte din tara, precum armata, guvern, politie, etc.
Ce parere aveti?
Toti candidati pentru primaria Bistrita sau cantonat in aceasta campanie electorala in vechile si arhicunoscutele dezbateri despre : Wonderland, Piata Decebal, Parcare in Eminescu si Centrul , Intermodal de Transport Public si extinderea Pietonalului.
Eu nu vreau sa ma refer la aceste discuti. Pe mine ma intereseaza ce au solicitat locuitori Bistritei. Mai jos am facut o lista cu doleantele lor:
Locuitori doresc in mod firesc (ca si in alti ani): asfatarea strazilor, apa si canal, iluminat public si parcari.
Insa in aceasta campanie au fost solicitate de locuitorii orasului si alte lucruri mai punctuale:
-Pista de Biciclete Zi de Zi (pe strazile Drumul Cetatii, Calea Clujului si Lucian Blaga).
– Sensuri giratori la itersectile strazi Drumul Cetati cu Drumul Dumitrei Vechi respectiv cu Drumul Tarpiului.
-Trecere de pietoni pe Drumul Cetatii in dreptul terenurilor de tenis
-Program verde de sprijinerea amplasari de panouri solare la case
-Pasarela peste calea ferata zona pasaj gara
-Denumiri pentru noile cartiere ale orasului
-Semafor la trecerea de pietoni de la Kaufland de pe strada Independentei
-Mini zoo cu animale domestice
-Intabularea terenurilor din Viisoara
-Sistem de supraveghere video pe Drumul Cetatii
-Unirea strazilor Colibitei cu Artarilor
-Realizarea Variantei Ocolitoare Sud
-Tren de rugby, sala pentru volei, sala gimnastica.
-Trecere pietonala peste calea ferata in dreptul strazi Florilor
-Rezolvarea problemei tantarilor din oras
-Trupa de teatru.