Social

Ambiția lui Florentin Bodiu pentru anul viitor: fermă 100% bio, supravegheată video, și fabrică de conserve

Tânărul legumicultor Florentin Bodiu din Dumitra – cunoscut pentru prezența sa constantă la piața locală de sâmbăta de la Biserica Evanghelică – încheie anul agricol din pandemie cu mai mult entuziasm decât l-a început, dar și cu planuri mari pentru 2021.

Încurajat de clienții care caută la el legumele cu gust pe care dă cu foarte puține pesticide, el e hotărât să se autorizeze pentru producția de legume bio și chiar să facă o mică fabrică de conserve.


Începutul anului a fost unul cu probleme pentru tânărul fermier care s-a trezit cu solariile inundate după ce toate vechile lucrări de îmbunătățiri funciare au fost distruse, iar torenții s-au scurs de pe dealuri direct pe terenurile lui aflate la baza unui deal. Strigătul său de ajutor, despre care Timp Online a scris AICI, nu a rămas fără ecou.

Grație intervenției prefectului Stelian Dolha, au fost refăcute lucrările de îmbunătățiri funciare, așa încât de acum încolo, în caz de precipitații abundente apa are pe unde să se scurgă.

”Nu am visat vreodată că o să reușesc să rezolv situația aceea. Vreau să-i mulțumesc domnului prefect Stelian Dolha și ANIF că mi-au ascultat plângerile mele de om neputincios față de ce s-a întâmplat. Nu mă plâng în general, dar atunci mi-a ajuns cuțitul la os”, a spus el.

Odată rezolvată această problemă, harnicul legumicultor de la Dumitra a avut și ce culege de-a lungul verii și toamnei ceva mai lungi ca în alți ani.

”A fost o toamnă bună. Iată că suntem aproape de 1 decembrie și vindem roșii, ardei, gogoșari. Eu știam din primăvară că au întârziat anotimpurile cu aproape o lună și jumătate. Primăvara a venit mai târziu, toamna, la fel, iar iarnă o să avem probabil abia prin ianuarie. Anul a fost însă bun chiar dacă ne aflăm în pandemie. În câmp am mers la muncă, piețele din Bistrița au funcționat, deci nu am prea simțit criza. Producția a fost destul de bună având în vedere cum a început anul, ploios și cu vijelii, dar am reușit să o prelungim cu o lună. Noi aici începem mai târziu ca în sud și încheiem mai devreme campania că vine frigul. De data aceasta am întins-o. Cine face un pic de căldură la minus 5 grade chiar reușește să salveze culturile și să le mai împingă până la jumătatea lui decembrie”, a spus Florentin Bodiu.

În ce-l privește, Florentin Bodiu spune a cam cules ce avea în câmp. În cazul lui, 2020 a fost cel mai bun pentru cartofi.

”Cred că de 5-6 ani nu am mai avut o cultură atât de frumoasă, fără boli. De pe 30 de ari am obținut 12 tone de cartofi. Nici nu am avut unde să depozitez o cantitate atât de mare, așa că îi vând, aduc la piață. Kilogramul costă 2 lei, dar la cantitate mai mare cumpărată 1,5 lei. În ce privește culturile în spațiu protejat nu am mai avut probleme cu insectele și am renunțat la câteva stropiri pe care le făceam înainte”, a spus el.

Anul acesta, când oamenii au căutat tot mai mult legume cu gust, sănătoase, el și-a dat seama că ar trebui să facă încă un pas, la care a visat de când s-a întors acasă din Italia: să cultive pământul doar cu îngrășământ natural.

”În 2021, vreau să mă autorizez 100% bio pentru producția de legume și să fac o mini făbricuță de conserve naturale de casă, cu rețete tradiționale românești, fără prea mulți conservanți și mă refer la gogoșari murați, la ardei umpluți cu varză. Adăugând foarte mult hrean care este un foarte bun conservant, se autosigilează și capacul prin darea la duns. Mi-a revenit curajul după ce mi s-a întâmplat în primăvară. Atunci m-am simți descumpănit, dar am simțit o mare încurajare din partea clienților și am zis că nu pot să mă dau bătut după 7 ani”, a spus el.

Pentru că deja tot mai multă lume este suspicioasă în legătură cu termenul de ”bio” și nu are încredere că, într-adevăr, fermierii nu dau cu îngrășăminte chimice, Florentin Bodiu vrea să instaleze camere web în solarii ca oamenii să vadă exact cu ce fel de îngrășământ dă.

”Începând de la ceapa din primăvară și până la ultima cultură de toamnă, în afară de o stropire-două, toate îngrășămintele îmi sunt 100% naturale. Pentru asta vreau să mă și autorizez dacă se va mai reduce birocrația așa cum am auzit. E o ambiție a mea personală să știu că produc 100% ecologic. Clienții m-au încurajat în ultimii doi-trei ani văzând că eu chiar produc ceea ce spun. În ce privește camerele wb, aș vrea să fie ca la pârtii. Când am oameni la lucru nu le pot da drumul, dar când aruncăm gunoi iarna la minus 10, minus 15 grade când pregătim solariile pentru primăvară să vadă oamenii că eu chiar fac ceea ce spun, nu sunt povești. Atunci lumea va fi mult mai sigură de calitatea legumelor pe care le produc eu. V-am spus, eu produc legume ca pentru mine, dar acum, fără 2-3 stropiri, nu reușesc. Ambiția mea este ca de la anul, chiar dacă îmi scade producția, să mă autorizez bio pentru că tot mai multă lume caută mâncare sănătoasă. Eu am venit din străinătate acum 7 ani, iar la început am aruncat legumele la animale pentru că tot timpul așa le-am produs, ca tata acum 20 de ani, și mi-a fost greu în primii 2-3 ani să le vând, dar acum lumea a început să înțeleagă că trebuie să mâncăm cât putem de sănătos”, a spus el.

Tot anul viitor, el vrea să facă și acea mini făbricuță de familie de care se va ocupa soția lui, pasionată de murături. Pentru aceasta ar dori să acceseze bani europeni.

”Și acum mi-e plin beciul de murături făcute de soția mea. Deocamdată le mâncăm în familie pentru că nu suntem autorizați să vindem, dar avem foarte, foarte multe și sunt foarte bune”, a declarat Florin Bodiu.

2 comentarii

  • Ma bucur ca promvati si modele de succes. Felicitari tanarului intreprinzator si dv pentru material. Avem nevoie de astfel de modele ptr a inspira si pe altii, mai ales in timpurile astea nesigure.

  • sper ca suflul pandemiei si sustinerea fatisa a importurilor si a produselor de supermarket sa nu te afecteze asa tare incit sa renunti…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS