Actualitate

Vi-l mai amintiți pe Junior Moraes? Brazilianul nu a uitat Bistrița: ”Mi-e dor de toți cei care m-au înveselit!”

Brazilianul Junior Moraes, care a scris istorie la defuncta Gloria Bistrița în perioada în care antrenor era un tehnician în vogă acum, Marius Șumudică, nu a uitat de unde a plecat în fotbalul mare. În prezent, Moraes este foarte apreciat în Ucraina, la Dinamo Kiev.

Într-un interviu acordat pentru gsp.ro, el spune printre altele:

”Mi-am dorit nespus de mult să joc la Steaua! L-am rugat pe Tata Jean să mă lase la Steaua dacă va veni o ofertă care să mulțumească atât clubul, cât și pe mine, însă s-a opus. Mi-a spus că nu există nicio șansă să plec la o echipă din România pentru că nu voi fi plătit pe măsură. Am fost foarte trist, iar în cele din urmă am fost cedat la Metalurg Donețk, însă Gloria nu și-a primit niciodată banii. Dorința mea a fost ca fiecare parte să fie mulțumită, atât eu, cât și clubul. Aș fi vrut ca echipa care mi-a oferit șansa de a juca din nou să fie răsplătită financiar datorită evoluțiilor mele.

Din păcate, bunul meu prieten, domnul Vasile Moga (fostul director sportiv al Gloriei) nu mai este printre noi. A fost cea mai importantă persoană pentru mine în perioada petrecută la Bistrița. Îmi amintesc de ei cu mare plăcere, ca de altfel de întreaga aventură din România. Am legat multe prietenii acolo. Călin Albuț, Ciprian Petre sau Eric de Oliveira sunt doar câteva persoane cu care vorbesc frecvent.

Îmi aduc aminte că ne-am întors la Bistrița într-o sâmbătă dintr-un cantonament obositor din Antalya. Duminică toți colegii mei erau cu familiile lor, eu dormeam însă la stadion. La 7 dimineața am fost trezit de un schelălăit groaznic de câine. M-am sculat din pat, am început să caut cățelul și l-am găsit aproape înghețat în apa rece a râului din spatele stadionului. L-am scos cu ajutorul unei crengi, am stat apoi vreo trei ore cu bietul cățel ca să-l încălzesc!

Vizionez des înregistrări video din perioada Gloria, așa că țin minte multe cuvinte în română. Mi-e dor de toți cei care m-au înveselit, România va fi întotdeauna în inima mea!”.

Foto: FC Dinamo Kiev

2 comentarii

    • @ procuroru
      Inreaba-l pe Padureanu!
      In aprilie 2011 a declarat ca a luat banii pe el si a scapat de o mare grija( ulterior a intors-o)! ” Jucatorul era „putred” de la loviturii si risca sa se accidenteze in orice clipa,de aia l-am vandut”, suna declaratia vanzatorului ,care binenteles ca astazi ne starneste rasul (dupa sapte ani „putredul” joaca bine si inca la nivel mult mai inalt)!!! Oficial din acest motiv ucrainienii n-au mai vrut sa plateasca nici transferul nici salariul jucatorului. Sau poate asa a fost „scenariul”! L-am vandut dar bani n-am luat!
      Poate stie mai multe IOAN BECALI ,impresarul jucatorului din acea perioada, „regizor” de renume mondial !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS