Actualitate

Amplă acţiune a Poliţiei: 882 de sancţiuni, 41 de infractori prinşi

Timp de câteva zile, poliţiştii din judeţ au acţionat în sistem integrat pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor. Au fost organizate mai multe acţiuni şi filtre rutiere la care au participat zilnic peste 170 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, transporturi, investigaţii criminale, investigare a fraudelor şi de la Biroul arme şi explozivi.

La acţiunea de la finalul săptămânii trecute poliţiştii au constatat 38 infracţiuni, dintre care 28 în flagrant (3 de natură judiciară, 18 economice, 7 la regimul rutier, 2 la regimul armelor şi muniţiilor) şi au prins 41 de infractori, dintre care 2 se sustrăgeau executării pedepsei cu închisoarea, informează Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

Au fost controlate 287 unităţi comerciale şi au fost aplicate 882 sancţiuni contravenţionale, dintre care 102 prevăzute de normele legale pe linie de ordine publică, 696 la regimul circulaţiei rutiere (203 pentru depăşirea vitezei), şi 41 pentru acte de comerţ ilicit, în valoare totală de 160.010 lei. Au fost reţinute 20 permise de conducere şi au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.


În 26 ianuarie, poliţiştii l-au identificat pe P. Dănuţ din Ilva Mare, care deţinea ilegal o armă cu aer comprimat de calibru 4,5 cu lunetă şi o cutie cu 35 de alice aferente. Arma şi muniţia au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. El este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept.

Totodată, în urma unei acţiuni pe raza localităţii Ragla a fost identificat Z. Ioan care deţinea la domiciliul său o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat fără să fie autorizat în acest sens. Arma a fost ridicată în vederea cercetărilor. S-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării fără drept.

Au fost identificaţi doi suspecţi privind comiterea a două furturi din locuinţe, respectiv I. Alin de 31 ani şi B. M. de 16 ani, ambii din Şieu-Sfîntu. Prejudiciul cauzat în valoare de 12.500 lei a fost recuperat în totalitate. În urma cercetărilor, faţă de I. Alin a fost dispusă reţinerea pe timp de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi tăinuire, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean cu propunere de arestare preventivă.

Totodată, au fost depistate şi două persoane urmărite. Poliţiştii de la Compartimentul Urmăriţi l-au depistat pe raza localităţii Budacu de Jos pe S. Ionel de 36 ani din Budacu de Sus, împotriva căruia Judecătoria Bistriţa a emis mandatul de executare a pedepsei cu închisoare, fiind condamnat la un an închisoare pentru infracţiuni la regimul silvic. Condamnatul a fost depus în Penitenciarul Bistriţa. Poliţiştii din Şieu Măgheruş au depistat-o în Chintelnic pe T. A. de 16 ani din com. Chiuieşti, jud.Cluj, care figura urmărită la nivel naţional prin Dispoziţia I.G.P.R. din 25.01.2013, fiind dată dispărută din 23.01.2013. Aceasta a fost încredinţată unui echipaj de la Poliţia Municipiului Dej.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS