Actualitate

Fată de 13 ani din Budacu de Jos abuzată sexual de tatăl ei. Bărbatul a fost arestat

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a emis pe numele bărbatului de 33 de ani, tatăl biologic al fetei, mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol şi corupţie sexuală. Fapta s-a petrecut în decembrie 2012.

”În 26 ianuarie poliţiştii s-au sesizat cu privire la faptul că o minoră de 13 ani din Budacu de Jos a fost abuzată sexual în cursul lunii decembrie de C. A. de 33 ani, tatăl biologic. Suspectul principal a fost reţinut pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunilor de viol şi corupţie sexuală, iar în 27 ianuarie a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă, fiind arestat preventiv pentru 29 de zile”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Serviciul de Investigaţii Criminale continuă cercetările.

Contactată telefonic, Delia Fontul, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, a declarat că fetei i s-a acordat asistenţă psihologică. „Aşteptăm să încheie poliţiştii ancheta dânşilor după care vom face şi noi propria anchetă. Între timp, fetei i s-a acordat asistenţă psihologică”, a spus Fontul.

Tot în 26 ianuarie, Postul de Poliţie Lunca Ilvei a fost sesizat că în exploatarea forestieră ”Câmpuri” de pe raza comunei Lunca Ilvei, S. Viorel de 19 ani din localitate, în timp ce efectua lucrări de exploatare a materialului lemnos, a decedat, fiind lovit de un arbore în zona capului.

La faţa locului s-au deplasat şi reprezentanţi ai I.T.M. Bistriţa-Năsăud. Poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Sîngeorz-Băi fac cercetări în acest caz, sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS