Actualitate Recomandări

Amplasamentul viitorului centru integrat de servicii publice, ales din graba de a nu pierde finanţarea

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a explicat în ultima şedinţă a Consiliului Local Bistriţa pe ce considerente a ales municipalitatea un teren de la capătul străzii Grănicerilor pentru construcţia viitorului centru integrat de servicii publice comunitare. Edilul a spus că administraţia locală s-a „grăbit” ca Prefectura Bistriţa-Năsăud să fie prima din ţară care depune un proiect în acest sens ca să devină „centru pilot” în România.

Primarul Bistriţei a fost întrebat de consilierul municipal PNL Ioan Peteleu de ce nu a găsit administraţia un alt teren, mai accesibil, întrucât actualul este la capătul unei străzi înguste şi presupune ca tot traficul să se mute pe Calea Moldovei, în dreptul Spitalului Judeţean de Urgenţă. Iată cum a decurs dialogul între cei doi:

Ioan Peteleu: „Iniţiativa este una bună şi ea a mai fost propusă de colegul nostru Marius Armean cu ceva ani în urmă, dar s-a trecut cu vederea şi s-a lăsat între parateze. Nu ştiu cum aţi ajuns la acea locaţie şi pe ce considerente. I-am rugat şi pe colegii mei din Comisia economică să facă un exerciţiu de imaginaţie şi să vadă cum va arăta acea zonă când tot traficul va fi dirijat pe Calea Moldovei prin două sensuri giratorii sau pe strada 1 Decembrie, tot prin aceleaşi sensuri giratorii. Astăzi am stat 5 minute să ies de pe Avram Iancu pe strada din faţa Spitalului Judeţean. Nu am nicio contră vizavi de această propunere, dar vă rog să studiaţi ale zone, domnilor din executiv, pentru că, ceea ce faceţi prin acest proiect demonstrează o lipsă de viziune vizavi de viitorul oraşului. Nu văd de ce trebuie să aglomerăm nişte zone când sunt atâtea şi atâtea terenuri. Aşa cum aţi identificat acel teren de la firma Teraplast pentru piaţa de gros, aşa puteaţi identifica un alt teren pentru un asemenea obiectiv. Cred că ar trebui să fie o zonă cu acces facil vizavi de numărul de cetăţeni care se vor deplasa în acea zonă şi majoritatea dintre ei vin din judeţ cu maşini. Un exemplu este zona în care a fost sediul Vitalia, se putea face o expertiză tehnică şi vizavi de acele construcţii şi o evaluare a terenului pentru cumpărare. Asta însemna că există o viziune vizavi de dezvoltarea acestui oraş. Cred că ar trebui găsită altă locaţie pentru un asemenea obiectiv de investiţii, mai ales că unul care e cu bătaie pe termen lung. Asemenea servicii vor fi foarte accesate, de aceea ar trebui să fie un acces facil. Mi s-a spus că va fi acces de pe Calea Moldovei, dar nu am văzut vreun document care să ne spună că e alt acces decât cel de pe Grănicerilor”.

Primarul Ovidiu Creţu: „Eu spun că analiza a fost aprofundată, iar reacţia noastră foarte bună. Se pune problema primul venit, primul servit şi, dacă Prefectura va reuşi să depună prima documentaţia, avem şansă să fim centru pilot, dacă nu, altă dată şi cu altă ocazie. Pe de altă parte noi nu putem muta serviciile la Viişoara, Slătiniţa sau în altă parte unde nu e circulaţie. Este adevărat că ne-am gândit şi la circulaţie pentru că, în zona respectivă, se construieşte o bretea care face legătura cu strada Grănicerilor, PUZ-ul mall-ului de pe partea dreaptă. Oriunde am amplasa un astfel de centru în Bistriţa, se pune problema ca cetăţenii, iar cei mai mulţi sunt în cele două cartiere mari, Independenţei şi Ştefan cel Mare, să ajungă la punctul respectiv. E adevărat că cei de pe Independenţei vor trebui să traverseze oraşul, asta este, dar cei din Ştefan cel Mare au varianta foarte simplă pe Avram Iancu, Grănicerilor unde este şi o parcare generoasă. Am studiat amplasamentul respectiv din toate punctele de vedre, ne-am pliat şi pe rapiditate şi avem şi o arteră nouă în construcţie la ora aceasta”.

Ioan Peteleu:Toate lucrurile acestea făcute în viteză vor duce la perturbări în timp. Mi se părea normal să alegeţi o locaţie unde există transport public. Ce spuneţi acum e varianta în care cetăţenii au de ales: mers pe jos sau cu maşina. Dacă merg cu maşina vor aglomera zona. Breteaua de legătură e în domeniul public sau nu? Dacă nu e, va trebui să urmăm proceduri care vor dura şi tot Grănicerilor rămâne singura cale de acces. S-a mutat şi şcoala de şoferi – un lucru foarte bun – dar încă un obiectiv acolo va aglomera şi mai mult zona. Tot traficul se face pe lână Spitalul Judeţean de Urgenţă. Gândiţi-vă la noxele care se generează în toate acele intersecţii unde maşinile trebuie să reducă viteza sau să oprească pentru ca să dea prioritate. Ştiu că am aprobat un PUZ, dar nu-mi amintesc dacă drumul e pe domeniul public”.

Ovidiu Creţu: „Drumul e deschis, se poate merge cu maşina. Nu au turnat asfalt, dar e piatră. Probabil îl vor finaliza la vară. E un drum pe domeniul privat pe care ni-l vor da în proprietate fiindcă aşa obişnuiesc toţi. Referitor la transportul public, se va realiza Linia Verde şi, chiar dacă nu va fi o linie care să meargă spre zona comercială pe strada Avram Iancu, dar eu cred că e foarte probabil să se realizeze şi această variantă, dar chiar dacă nu, de la Linia Verde până la acest punct sunt aproximativ 250 de metri. E clar că cu transportul public nu putem duce pe fiecare fix în dreptul uşii. Nu e niciun fel de problemă. Să meargă pe jos. Din Calea Moldovei până acolo sunt circa 5 minute de mers pe jos care face şi piciorul frumos”.

După acest schimb de replici s-a trecut la votarea propunerii executivului de a transfera un teren în administrarea Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud în vederea construirii unui centru integrat de servicii publice comunitare. Cu 15 voturi „pentru” şi patru abţineri a fost aprobat.

Terenul se află pe str. Grănicerilor, se întinde pe o suprafaţă de 2.640 mp, e situat în capătul străzii Grănicerilor, care în prezent are destinaţia de parcare publică. (foto arhivă raliul Femina 2017)

Urmare a deciziei Consiliului Local de miercuri, terenul va fi declarat ca bun de interes public naţional, în vederea construirii centrului integrat de servicii publice comunitare. În situaţia în care în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a hotărârii nu se obţine autorizaţia de construire aferentă imobilului construcţie sau nu se păstrează destinaţia acestuia terenul va reveni de drept în domeniul public al municipiului Bistriţa şi administrarea Consiliului Local.

8 comentarii

  • Daca primaria va prelua drumul ce traverseaza mall-ul si breteaua pe langa vale,atunci amplasamentul nu e rau deloc.Cei care nu vor incapea cu masina in acea parcare vor putea folosi parcarile magazinelor din apropiere,foarte multe in acea zona.

  • Cred ca cel mai bine era pe amplasamentul Wonderlandului nu crezi Cretule? Pana le vine randul fraierilor, sa faca o tura pe partie, sau pe ce ti-o debita mintea slaba sa mai inventezi pe-acolo……
    Orasul este varza dar tie iti trebuie sa intorci pe dos intregul oras……
    Se vede ca ideile dumitale is prea invechite si prea comuniste sa creezi ceva cu-adevarat util si frumos!
    M-as mira sa fie mai intelept blegovanul pe care il bagi la inaintare pt alegerile urmatoare…,,

  • Peteleu e împotriva la orice. Ca si PNL-ul, la nivel Național. Ordin pe unitate: Orice vrea sa facă PSD-ul bine, trebuie combătut si împiedicat. Sunteți penibili!
    Va dați seama cu ce propunere a venit Peteleu in Consiliu Local? Sa se facă centrul integrat pe Lucian Blaga unde traficul e si mai aglomerat, sau undeva la periferie sa purtam cetățenii orașului prin Viisoara sau Sigmir sa-si facă buletinul.
    E ciudat acest individ!

  • Locul ales pentru noul centru integrat de servicii publice este foarte potrivit. Avand in vedere ca inafara de Complexul comercial B1 Shopping Bistrita inaugurat recent, lângă Kaufland, în următorii ani vor fi ridicate inca 10 imobile cu 4, 5 sau 6 etaje. Dintre acestea, în 7 vor fi amenajate locuinţe, iar celelalte vor fi dedicate spaţiilor de birouri la care se adauga si noul centrul integrat de servicii publice. Acest mega complex va avea două intrări, de pe Calea Moldovei şi de pe Strada Grănicerilor.

  • Locul ales este foarte potrivit pentru cei care gandesc cu curu. Orasul asta va fi in viitor ca si cele din India. Lipsesc doar vacile pe strazi.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS