Politică

Om sărac, om bogat. Poporul are partid sau viceversa

Poporul are partid, iar partidul are un popor numeros. Cei de la restul partidelor nu trebuie decât să privească fotografiile şi să ia bine aminte. Nici vorbă să câştige poziţiile pe care le vizează. Aceştia oameni din fotografii îi vor face să piardă mai mult decât îşi pot imagina acum. Deocamdată au în mâini doar baloane albe. În iunie, vor avea ştampile cu „votat”!

Oamenii bogaţi le vând săracilor tot felul de prostii ieftine, dar frumos ambalate. Îi determină să cumpere tone de chimicale în speranţa că unul dintre ei va câştiga premiul cel mare strecurat, strategic, într-o pungă cu cipsuri, o bombă calorică şi un furnizor de pacienţi pentru spitale. Dar cui îi pasă de consecinţe? Cumpără ca să câştige, mănâncă fiindcă scrie pe pungă că au aromă de pizza. Aşa e şi cu politica. Dacă cineva se pricepe să ambaleze iluzii, se găsesc şi naivii care să plece acasă, fericiţi, cu o cutie goală, dar care are o fundă.

Priviţi cu atenţie poporul care are partid! Veţi vedea oameni modeşti, mulţi dintre ei săraci, simpli, care nu înţeleg ce dezbat politicienii pe la televizoare atât timp cât nu au să le dea nimic. De ce ar trebui să le dea e o altă poveste. Aşadar, în timp ce alţii dezbat, cineva le dă. El îi spune „speranţă”. Eu i-aş spune „iluzie” fiindcă speranţa ar trebui să se bazeze pe ceva, iar ceea ce oferă acest partid este o „Elodie” care nu va fi niciodată găsită în ciuda anunţurilor repetate că nu e nevoie decât să mai avem puţintică răbdare şi vom afla, în direct, unde este.

Grăbiţi să îşi ocupe locurile din sala Casei de Cultură, să-şi ia în primire baloanele (cred că nu au fost alese întâmplător de politicieni fiindcă ale tututor se sparg după ce le dai votul), calendarele cu chipul preşedintelui, poporenii au uitat să se uite atent în parcarea din faţa clădirii unde limuzinele abia dacă încăpeau.

Nu-i nimic. Unii predică motivul potrivit căruia politica trebuie să o facă oamenii bogaţi ca să nu se instaleze în funcţii şi să facă averi. Daţi-mi un singur exemplu de om bogat care nu vrea să fie şi mai bogat! De regulă, se întâmplă atfel. Un om bogat, care devine pe zi ce trece tot mai bogat, la un moment dat îşi dă seama că îi lipseşte ceva: puterea. Noi suntem un popor cu oameni buni şi i-o vom da. Nu-i aşa? Dacă nu noi, atunci o vor face poporenii din sală. Au primit baloane, calendare şi autografe.

De la microfon am auzit că unul dintre poporeni a avut de exprimat public următoarea lui dorinţă, unica şi ultima din viaţă, să-l vadă în carne şi oase pe însuşi Dan Diaconescu! Vă daţi seama că există oameni în lumea asta care au astfel de dorinţe? Nu vor să fie sănătoşi, să trăiască frumos, vor să-l vadă pe Dan Diaconescu şi apoi pot muri. Da, şi aceşti oameni votează. Aţi ghicit!

Am mai văzut apoi o înghesuială care se putea solda cu mâini rupte pentru un autograf pe calendar. Iertaţi-mă, nu am înţeles niciodată la ce folosesc autografele date pe calendare sau pe batiste de hârtie. În afară de autografele de pe cărţi sau lucrări de artă, nu văd semnul mâzgăliturilor şi nici nu întrevăd, oricât m-aş chinui, semnificaţia lor.

Vestea proastă pentru poporenii care şi-au îndeplinit şi ultima dorinţă în viaţă este că idolul lor va pleca şi va deveni, din nou, o „nălucă” pe sticlă. Acasă vor rămâne proprietarii de limuzine care au niscaiva bani să întreţină iluziile vii, să scoată alte calendare cu autografe şi să le aducă aminte ce le-a promis domnul Dan. Se vor bate ca chiorii pe funcţii în birouri strâmte, vor încerca să-şi tragă foloasele la oalele lor şi să prospere dobândind, în acelaşi timp, putere.

Ce va face atunci poporul? Îşi va căuta alt partid, va flutura alte baloane, va aplauda alţi iluzionişti şi va muta canalul? După ştampila de vot, doar telecomanda ne demonstrează că suntem singurii care avem cu adevărat putere sau nu e aşa?

Cristiana Sabău

   

5 comentarii

  • Sincer stau si ma uit la fotografii si sunt socat . IMi dau seama cit sunt de naiv cind ma gandesc ca , totusi poate poporul asta se va trezi. Care popor ? Ce trezire ? Nu imi vine sa cred ca atitia creduli il aplauda pe …..nici nu stiu cum sa-i spun . Apoi de partea bistriteana , ce sa spun nu stiu daca sa :))) sau sa :((((( , Far5cas ?! Flaviu ?!?!?! Racila!!!!!!!!!…Ce e asta film de Kusturica ???? partidul unde vomitam pe strada , furam din benzinarii si vindem femei ???? Pai tara asta nu e post de radio !!!!!!!! nici de tv !!!!!! nici emisiune de tralala .
    Cristiana sa te ajtute Dumnezeu sa ramai obiectiva , macar tu !!!!!.

    Imi e rusine de orasul in care traiesc !!!!!

  • Da, exista multi cetateni cu drept de vot care nu gandesc liber si constient, lipsindu-le cele mai elementare notiuni de civism si democratie. Ei se multumesc cu un balon colorat, un tricou, o galeata de plastic, un kg de ulei ranced, un calendar, un pix si multe asemenea nimicuri. Ei nu isi doresc un loc de munca sigur si bine platit, nu isi doresc un un drum de tara asfaltat, nu isi doresc sa aiba apa si toaleta in casa, nu isi doresc un om care sa ii reprezinte interesele reale.

    O asemenea categorie de cetateni il vor vota pe DD, asa cum au facut-o acum cativa ani cu Tudor Vadim. Ei nu au invatat nimic din istoria recenta: PRM nu a facut absolut nimic pentru imbunatatirea vietii lor. Istoria se repeta. PP a lui DD va intra in consiliile locale si in Parlament. NIMIC din ce promite ACUM nu se va implini. Pentru ca este si el rupt complet de REALITATE. Asta este jocul politic al oamenilor bogati si al celor simpli, saraci si neeeducati in ale democratiei: primii cu masini de lux, ceilalti cu baloane… Cine-i de VINA?

  • Sunt de acord cu Gicu!Oameni cu o moralitate îndoielnică sunt cei care înconjoară pe mogulul OTV!Auzisem și eu de furturile din benzinării,deși autorul caută să ascundă asta!Doar nu va recunoaște că din prostie la beție…și mai sunt acolo un pictor cunoscut prin acte de,,eroism”bahic!Dar să aveți mare grijă că lângă ei este un avocat cunoscut teraselor și birturilor de unde-și,,racolează”noii membrii de partid în căutarea Elodiei!Pe ăștia se bazează cei care votează,,El Dorado”OTV?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS