Politică

Anca Cârcu şi-a depus candidatura la BEJ. E singurul reprezentant al PRM la parlamentare

Anca Cârcu şi-a înregistrat, marţi, candidatura la Biroul Electoral Judeţean Bistriţa-Năsăud în prezenţa judecătorului Alexandru Petrişor. E singurul candidat al PRM la aceste alegeri parlamentare, celelalte nume anunţate răzgândindu-se între timp. Şi Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania are un singur candidat, pe Rhedey Emilia.

Anca Cârcu s-a prezentat cu dosarul la Biroul Electoral Judeţean Bistriţa-Năsăud în jurul orei 17.00. Toate documentele au fost verificate de judecătorul Alexandru Petrişor, locţiitorul preşedintelui BEJ.

„Mi-am înregistrat candidatura. Am plătit taxa de 3500 de lei. Sunt singurul candidat al PRM Bistriţa-Năsăud la aceste alegeri. Voi lupta pentru funcţia de deputat în Colegiul 3 şi sper că voi convinge cât mai mulţi oameni să aibă încredere în mine”, a spus Anca Cârcu după ce şi-a depus dosarul.

Contactat telefonic, preşedintele PRM Bistriţa-Năsăud Viorel Cotuţiu a spus că regretă că formaţiunea pe care o conduce nu intră în lupta electorală cu mai mulţi candidaţi.

„Îmi pare rău că unii oameni cu care am discutat s-au răzgândit între timp, dar aceasta este viaţa, nu am ce să fac. Eu şi întreg Partidul România Mare o susţinem pe Anca Cârcu şi credem în şansele ei, credem în tineri, în puterea lor de a schimba lumea în care trăim”, a declarat Viorel Cotuţiu.

Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania are tot un singur candidat, în Colegiul 2 Senat, pe Rhedey Emilia, de profesie contabil şi originară din Săcueni, judeţul Bihor.

7 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS