Actualitate Economie

Anchete la Ilva Mică după ce secretarul şcolii a pierdut salariile unor profesori la jocuri de noroc

Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud au început anchete la Ilva Mică după ce secretarul Şcolii Gimnaziale nr. 1 din localitate, Dănuţ Iurişniţi, a pierdut salariile unor profesori la jocuri de noroc. În total, el a cheltuit 11.000 de lei şi va fi cercetat penal pentru delapidare.

Primarul comunei Ilva Mică, Aurel Horea, a declarat, că secretarul Şcolii Gimnaziale nr. 1 Ilva Mică, Dănuţ Iurişniţi, în vârstă de 63 de ani, a ridicat înainte de Paşte de la Trezoreria Năsăud salariile a 12 profesori care nu deţin carduri bancare şi apoi a pierdut banii, în total 11.000 de lei, la jocuri de noroc.

„Noi, Primăria Ilva Mică, suntem ordonatori principali de credite şi am virat banii pentru salariile de pe aprilie în contul Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Ilva Mică ceva mai repede ca să aibă oamenii bani de Paşte. Cei care au carduri, peste 30 de angajaţi, au primit banii. Pentru cei care îi primesc pe state de plată, s-a dus secretarul şcolii la Trezoreria Năsăud să îi ridice. Din câte am aflat, nu a mai ajuns cu banii la şcoală. I-a jucat la jocuri de noroc şi i-a pierdut. M-au sunat oamenii să se plângă, dar eu nu am ce face. Nu avea voie să meargă singur. Trebuia să mai fie cel puţin încă o persoană. Cred că directorul e de vină că nu a asigurat condiţiile legale pentru ridicarea banilor. Nu au decât să urmeze căile legale să-şi recupereze banii”, a declarat primarul Aurel Horea.

Potrivit sursei citate, Şcoala Gimnazială nr. 1 Ilva Mică nu are nici cutie de valori aşa cum prevede legea. „Eu am avut nişte informaţii legate de ce se întâmplă la şcoală şi am insistat ca toţi profesorii să-şi deschidă carduri. Cei care m-au ascultat au avut bani de sărbători. Nu se poate să trimiţi un singur om să ridice banii şi să nu-i ţii în casă de valori. E interzis şi ilegal”, a declarat Aurel Horea.

Potrivit sursei citate, profesorii care au rămas fără bani au depus plângeri la Poliţia Ilva Mică. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud Antonela Pop a declarat că ancheta e în desfăşurare.

„Secretarul şcolii e cercetat penal pentru delapidare”, a declarat ea.

Inspectorul şcolar general Camelia Tabără de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud a declarat că şi instituţia pe care o conduce face propria anchetă.

„M-a sunat azi (marţi –n.r.) un cadru didactic de la Ilva Mică să mă sesizeze în legătură cu acest subiect. Va veni să discutăm. Este grav ce s-a întâmplat. Dacă este adevărat, sancţiunea e mare. Poate merge până la desfacerea contractului de muncă. Sunt nişte condiţii de ridicare a banilor, de păstrare. Trebuie să vedem dacă au fost respectate. Îl vom verifica şi pe director”, a declarat Tabără.

Directorul Şcolii Gimnaziale nr. 1 Ilva Mică, Ilie Mare, respectiv secretarul şcolii nu a putut fi contactaţi pentru a comenta situaţia. la telefonul directorului a răspuns o voce de femeie care a refuzat să ne spună când îl putem găsi. Se pare că este vorba de soţia directorului, educatoare în şcoală, care răspunde în mod frecvent la telefonul soţului ei.

Surse din cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 1 Ilva Mică ne-au spus că Inspectoratul Şcolar Judeţean ar fi fost sesizat de un grup de profesori despre neregulile din şcoală, despre faptul că nu sunt organizate corect concursurile pe posturi şi că toate rudele directorului sunt angajate aici, că s-au juca şi poker pe bani în şcoală şi că directorul nu ar prezenta niciodată rapoarte de activitate Consiliului de Administraţie. Rămâne de văzut ce măsuri va lua ISJ.

Cristiana Sabău

5 comentarii

  • Cristiana Sabau nu tie rusine, esti o neica nimeni care nu poate fi numita ziarista si scri articole fara sa cunosti oamenii si ce s-a intamplat. Esti o rusine si ar fi bine sa te interesezi inainte sa scri astfel de lucruri.

  • Doamna Tabara nu va lua nici o masura ,pt ca directorul este sustinut de dinsa pe criteri politice , pina cand doamna Tabara nu va fi inlocuta de la conducerea ISJ BN invatamintul va fi la pamant ,scolile sunt mai politizate decat pe timpul comunistilor. ISJ=PSD RUSINE!!

  • Ce nu mi-e in clar , dupa toata aceasta poveste, in care primarul apare ca fiind foarte ingrijorat de soarta profesorilor ramasi fara bani de Pasti ( cert e ca oamenii au primit banii inapoi de la secretar) de ce nu a iesit in presa cu declaratii atunci cand cei care gestioneaza padurile comunale au facut un prejudiciu de peste 300 000 de mii lei. Asta se intampla prin 2009. Nici o delaratie, nici un deranj sau ingrijorare, nici un om schimbat. Sau nu stie ce se intampla in padurile comunale, cum sunt administrate . Ia intrebati doamna Sabau, nu-l deranjeaza pe primar faptul ca in fiecare zi se fura din padurile comunei. Are incredere in acei oameni sa gestioneze in continuare padurile comunale. (…) comentariu editat

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS