Volumele ”Religia în era globalizării” şi ”Introducere în filosofia contemporană” de Andrei Marga vor fi lansate luni 15 iunie, în prezenţa autorului şi a directorilor de edituri unde au fost tipărite, la Casa Cărţii ”Nicolae Steinhardt” din Bistriţa.
Prezintă: prof. univ. dr. Ioan Chirilă, preşedintele Senatului UBB Cluj-Napoca, şi Alexandru Uiuiu, şeful Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Bistriţa-Năsăud.
Moderatori: directorul Centrului Judeţean pentru Cultură, Gavril Țărmure, şi directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta.
Participă: Mihai Popa – directorul Editurii Academiei Române, unde a apărut cartea ”Religia în era globalizării”, şi Petru Romoşan – directorul editurii Compania, unde a văzut lumina tiparului volumul ”Introducere în filosofia contemporană”.
Întâlnirea are loc luni 15 iunie, ora 17.30, la Casa Cărţii ”Nicolae Steinhardt” din Bistriţa.
Prof. univ. Andrei Marga (69 de ani), filosof şi politolog, a fost ministru de Externe al României în mai-august 2012, ministru al Educaţiei în 1997-2000, rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca între anii 1993-2004 şi 2008-2012, laureat al premiului Herder în anul 2005. A primit numeroase premii, burse şi distincţii naţionale şi internaţionale. Este cetățean de onoare al Bistriței din 1999.
Prof. Andrei Marga este un filosof de calibru european, indiferent că a fost sau nu turnător la Securitate. Voi, atâția care-l împroșcați, nu ați scris un rând de filosofie, ca și mine. Nu putem sta în fata lui. Trebuie să recunoastem!
A putut fi agent de influență pentru Occident, deoarece știe patru limbi străine. Voi cât știți?
N-ați turnat nimic, dar nici la carte nu ați făcut nimic, așa că mai lăsați-o cu Andreicuț și cu Marga, securiști! Vă prostiți de tot!
Marga nu a fost decorat vreodată de vreun mitropolit! Nu a fost ce spuneți. Înșirați minciuni, căci Marga nu e la nivelul vostru!
Marga nu a fost decorat vreodată de un mitropolit! Înșirați minciuni, cu care v-ați obișnuit precum cu aerul!
Marga este o personalitate cu valoare, pe care îl iau la rost neispraviții! El a intrat în lupta politică în 2012, la suspendare, iar băsiștii nu se mai opresc cu minciunile. La noi în Germania el este foarte prețuit. Păcat că România, care nu are multe personalități, în loc să le folosescă le lasă în gura unoira care nu fac nimic. Cu mincină nu se poate construi nimic.
Vă țineți de falsificări, băieți! Toate sînt confecții ale serviciilor băsiste! O știu din interiorul acelora!
Se vede că minți! Se vede că tot spui este minciună, Cu delațiune nu se face mare lucru. Nu există în lista de decorați cu crucea transilvană de către Mitropolitul Andreicuț! Marga a primit Crucea patriarhală de la Patriarhul Daniel și Crucea Transilvană de la Mitropolitul Bartolomeu.
Sub bombardamentul cu falsuri, uităm să întrebăm cine este acest Costel Sîrbu? Ar fi bine să se discute cu chimiștii din Cluj, care sînt pățiți cu el. Continuu transferat în posture, în „interes de serviciu”, înaine de 1989. Apoi se laudă că este în relații cu securiști, pentru ca apoi să acuze colegii că sînt securiști. Profesorul său Cordoș poate spune o istorie. Pierde concursul de post și, bineînțeles, rectorul Marga e de vină că cei de la chimie nu l-au vrut. Îi atacă pe Silberg, Silaghi, Agachi etc., care, bineînțeles, pentru el sînt securiști. Marga îi apără, iar acatcul lui Sîrbu este mai agresiv. A fost dat în judecată pentru calomnie, dar la noi aceasta nu se pedepsește. Și alte, și alte!. Destul să se vadă ce relatau chimiștii despre el la procese.
Andrei Marga a fost decorat cu ordine de stat ale Germaniei, Franței, Italiei, Portugaliei, României. Numeroase premii international I-au revenit. Este autorul unei opera ce contează în țară și în afară. A fost cel mai lomgeviv rector în Transilvania – ceva peste 19 ani. Ai făcut tu, Carp, mai mult oare? Nulitatea nu se poate masca nici de pseudonym!