Actualitate Sport

Consiliul Local Bistriţa, dat în judecată de FC Gloria Progresul. Ce solicită clubul

FC Gloria Progresul Bistriţa, club care se confruntă cu grave probleme financiare şi care a încheiat ediţia 2014-2015 a Ligii a III-a pe locul 12, după ce a fost depunctat în repetate rânduri de Comisia de Disciplină a FRF, a dat în judecată Consiliul Local, dosarul urmând să se judece la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Clubul Gloria Progresul, prin intermediul preşedintelui Cristian Stanciu, cere suspendarea executării unui act administrativ, mai exact hotărârea Consiliului Local din 28 mai privind aprobarea Ghidului Solicitantului în baza căruia municipalitatea acordă finanţări nerambursabile pentru Sport de performanţă – jocuri sportive.


Mărul discordiei este paragraful care stipulează că este exclus din procedura de atribuire solicitantul care ”face obiectul unei proceduri de dizolvare sau de lichidare ori se află deja în stare de dizolvare sau de lichidare sau solicitantul este constituit ca urmare a divizării unei asociaţii/fundaţii aflată în procedură de dizolvare sau de lichidare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”.

Gloria Progresul solicită practic suspendarea sesiunii de selecţie a proiectelor până când Tribunalul dă un verdict în acest caz.

Cristian Stanciu se gândeşte chiar să facă demersurile pentru intrarea clubului în insolvenţă, în încercarea de a opri depunctările în urma litigiilor cu jucătorii şi implicit excluderea echipei din toate competiţiile.

Înainte de aprobarea Ghidului în Consiliul Local, Gloria Progresul a cerut ca suma maximă alocată să fie de 1.000.000 de lei, nu 500.000 de lei (”suma nu corespunde realităţii”), şi să fie scos din document paragraful care se referă la excluderea din procedura de atribuire a solicitantului constituit ca urmare a divizării unei asociaţii/fundaţii aflată în procedură de dizolvare sau de lichidare, motivând cu principiul egalităţii în drepturi şi faptul că este o prevedere ”nelegală, abuzivă şi discriminatorie”.

În şedinţa CL de aprobare a Ghidului Solicitantului nici reprezentanţii PNL nu au avut succes în tentativa de eliminare a paragrafului respectiv, astfel că gruparea Gloria Progresul este neeligibilă.

În sesiunea 2-16 martie, nicio asociaţie nu a primit bani pe Sport de performanţă, suma de bani fiind reportată pentru a doua sesiune, deschisă în 8 iunie. Atunci, inclusiv proiectul depus de Gloria Progresul a fost respins.

Sesiunea de selecţie a proiectelor care vor beneficia de finanţare nerambursabilă de la bugetul local pe subdomeniul Sport de performanţă – jocuri sportive are loc în perioada 8-22 iunie. Suma maximă din totalul de 1.500.000 de lei pe care asociaţiile o pot accesa este de 500.000 de lei. Din comisia de evaluare a proiectelor fac parte opt persoane, între care cinci reprezentanţi ai executivului Primăriei, în frunte cu primarul Ovidiu Creţu – preşedinte, şi trei consilieri locali: Gelu Muthi, Constantin Rus şi Florin Taloş. După selecţia în comisii, proiectele considerate eligibile vor fi aprobate în Consiliul Local.

FC Gloria Progresul Bistriţa nu are drept de a transfera sau legitima jucători din cauza litigiilor cu fotbaliştii Ionuţ Hlinca şi Olimpiu Bucur, în urma cărora a fost penalizată cu 10 puncte în total. Chiar dacă rezultatele Ligii a III-a au fost omologate, pericolul, inclusiv cel al excluderii, rămâne. Conform regulamentului, clubul care nu plăteşte o sumă de bani în urma unei hotărâri este penalizat cu depunctare de 2 puncte la fiecare 15 zile calendaristice de întârziere de plată. Această sancţiune se aplică timp de 90 de zile, după care echipa va fi exclusă din competiţie şi retrogradată în categoria inferioară. Dacă clubul nu-şi execută obligaţia de plată în termen de 30 de zile de la retrogradarea echipei, clubul va fi exclus din toate competiţiile.

1 comentariu

  • Cat tupeu nesimtit mai pot avea golanii astia?!?… Dupa ce au topit ani la rand miliarde de la bugetul local acuma cersesc cu nesimtire si ultimul banut. Pana nu demult recurgeau la emotiile, sensibilitatea si patriotismul local al bistritenilor, acuma ne dau pe toti in judecata, in speranta ca vor primi bani pe care sa-i mafioteasca in stilul lor binecunoscut, asa cum au facut si pana acum… In alta ordine de idei, acea prevedere conform careia nu se acorda finantare persoanelor juridice care sunt in insolventa, lichidare, dizolvare etc. este cat se poate de normala, are logica ei si foarte important se aplica tuturor pentru toate domeniile. Nu se poate face exceptie doar pentru structurile sportive iar pentru restul sa se aplice, asta ar fi discriminare. Logica acestei prevederi este foarte simpla, tocmai ca sa previna, sa impiedice obtinerea de bani de catre niste golani si mafioti. Trebuie sa demonstrezi ca esti de buna credinta, ca faci lucrurile intr-un mod legal si transparent, ori daca tu esti in insolventa / lichidare / dizolvare arati ca ai probleme destul de mari, ca nu ai facut ceva bine si ca ai avut un management prost, in cel mai bun caz…In plus ce se intampla daca se desfiinteaza clubul, se dizolva, se lichideaza etc. imediat dupa ce a primit finantarea?!? cine mai rapsunde pentru implementarea corecta a repectivei finantari???… Pentru ca sunteti niste mafioti care v-ati dovedit mafioteala, in nenumarate ocazii de-a lungul timpului, plina de sfidare si atitudine superioara va doresc multa multa neeligibilitate…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS