Actualitate

Andrei Rusu s-ar pregăti să intre în cursa pentru Primăria Bistrița dacă l-ar lăsa PSD

Consilierul municipal PNL Andrei Rusu vrea să ajungă viceprimar ca să se poată antrena pentru sondajele de vară ale USL și cu speranța că va fi mai vizibil decât actualul primar PSD, Ovidiu Crețu. PSD îi cam refuză această șansă. Cel puțin deocamdată.

Refuzul viceprimarului liberal Florin Găurean de a se da la o parte când partidul i-a cerut-o pentru a-i face loc lui Andrei Rusu, dar și absența strategică de la ședința Consiliului Local în care putea fi operată schimbarea respectivă a lui Andrei Kozuc (PSD), a creat prima problemă cu adevărat reală în cadrul USL Bistrița-Năsăud. Armonia mult trâmbițată în vorbe ascunde un război mocnit al nervilor care s-ar ptea să explodeze în curând.

Liberalii, care au vrut să-l scoată la încălzire administrativă pe Andrei Rusu (foto) pentru ca aceasta să aibă șanse reale să intre în cursa pentru Primăria Bistrița, sunt supărați foc pe social-democrații care nu au fost de acord cu rocada și spun că nu vor mai vota niciun proiect al primarului Ovidiu Crețu până când acesta nu își va revizui atitudinea. 

La rândul său, Andrei Rusu spune că a fost informat de către Ioan Țintean că mai există un posibil candidat al Primărie, dar pretinde că habar nu avea că acesta este părintele Nicolae Feier.

Joi, într-o conferință de presă, Andrei Rusu a spus că, în opinia sa, slujitorii altarului nu prea pot fi manageri administrativi, motiv pentru care a salutat chiar dacă într-un mod mai voalat refuzul părintelui Feier de a rămâne în cursă.

În calitate de unic posibil candidat al liberalilor, Rusu așteaptă acum ca Florin Găurean să se țină de cuvântul pe care i l-a dat și să demisioneze din 15 mai din funcția de viceprimar și să-i lase liberă intrarea în Primărie.

După ce își va lua rolul de viceprimar în serios și va încerca să-i ia fața primarului Crețu la sondajele din iunie-iulie, Rusu va pune pe tapet proiecte clare, așteptate de electoratul liberal. Are deja unul prin care cere respectarea unei strategii de reabilitare a infrastructurii stradale care să aibă prioritate față de modernizările unor piețe cum ar fi cea de la Lamă. Rămâne de văzut dacă va fi susținut și de PSD, fiindcă e clar că PDL nu se amestecă în disputele din USL. A demonstrat-o deja și o va mai face și în viitor.

Cristiana Sabău

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS