Economie

Rusu trage un semnal de alarmă: Nu putem ţine drumurile judeţene negre. Nu avem buget

Aproape toate drumurile judeţene din Bistriţa-Năsăud erau acoperite cu zăpadă miercuri dimineaţa după ce toată noaptea a nins în întreg judeţul, drumarii fiind rezervaţi în a arunca sare şi nisip pe ele pentru a nu consuma foarte mulţi bani din bugetul alocat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru toate cele trei luni de iarnă.

Directorul SC Lucrări Drumuri şi Poduri SA Andrei Rusu a declarat că duminică şi luni, în ziua alegerilor şi a doua zi, s-au cheltuit 78.000 de lei pentru deszăpezirea drumurilor judeţene.

„Să cheltuim 78.000 de lei în două zile e enorm pentru noi care avem un buget de 1,9 milioane de lei pentru trei luni de iarnă şi 685 de kilometri de drumuri judeţene în administrare. Cu aceşti bani, nu putem ţine drumurile negre toată iarna oricât şi-ar dori cineva. În comparaţie, vă pot spune că cei de la Secţia Bistriţa a Drumurilor Naţionale au în administrare 290 de kilometri de DN, dar circa o sută sunt predaţi unui contructor care reabilitează DN 15 A, şi un buget de 6,1 milioane de lei. Aşadar au de trei ori mai puţini kilometri de drumuri în administrare, iar suma alocată cu ceva mai mică decât a noastră. Voi prezenta un raport preşedintelui CJ şi îi voi arăta că nu o putem ţine în ritmul acesta cu suma care ne-a fost alocată”, a spus Rusu.

El a declarat că a luat decizia ca miercuri dimineaţa să nu se arunce cu antiderapant pe drumurile judeţene decât în curbe şi în pante.

„S-a mers cu lama ca să fie curăţate drumurile, dar cu antiderapant nu mai aruncăm decât în curbe şi în pante. Nu putem să ne consumăm tot bugetul într-o săptămână”, a declarat Andrei Rusu.

El a spus că aproape toate drumurile judeţene sunt acoperite cu zăpadă, în special în zona Văii Someşului unde a nins mai mult.

Inginerul şef de la Secţia Bistriţa a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, Grigore Vlad, a declarat că, în ce priveşte drumurile naţionale, s-a acţionat peste tot cu antiderapant.

„Avem însă până la 2 centimetri de zăpadă pe carosabil DN 17 D între Beclenuţ şi Salva şi pe DN 17 C la Dealul Ştefăniţei. Acţionăm cu antiderapant, dar tot ninge”, a spus Grigore Vlad.

Potrivit Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, cel mai consistent strat de zăpadă, de 43 de centimetri, este la Anieş, la poalele Munţilor Rodnei, urmat de Piatra Fântânele – 34 de cm, Straja – 31 de cm şi Poiana Ilvei – 25 de centimetri.

Miercuri dimineaţa, ningea peste tot în Bistriţa-Năsăud.

Conform DDRDP Cluj, în Bistriţa-Năsăud s-a acţionat cu 29 autoutilaje şi s-au răspândit 247 tone de material antiderapant pe următoarele drumuri naţionale: DN 15A, 17, Var. Bistriţa, 17 D.

4 comentarii

  • Vine, vine….. Romstrade!!! Un document propagandistic fara nici o legatura cu realitatea.
    Voi la astea sunteti tari. Cum nici reevaluarile de patrimoniu nu sunt investitii, cu toate ca contabil duc la cresterea valorii patrimoniului.
    Iar in ceea ce priveste investitiile, ca sa ajute la iesirea din recesiune, astea trebuie sa fie productive, si nu generatoare de costuri, cum sunt stadioanele, salile de sport, telegondolele, etc. Se impune ca necesitate si dovada de respect pentru fiecare cetatean ca fiecare autoritate publica, centrala si locala, sa-si transparentizeze cheltuielile publice pe propriile pagini web. 22 de ani ermetici ai administratiei publice au fost o povara. Comunicarea si interactiunea cu cetatenii cultiva increderea si responsabilitatea tuturor, diminueaza prapastia dintre perceptie si realitate, si, nu mai putin important, diminueaza sansele manipularilor mediatice comandate.

  • Ldp-ul nu are 685 de km. de drum in administrare ci in intrtinere de iarna. Intretinerea de vara se va cunoaste cine o va lua la licitatie deabea in primavara. Dinnou ne jucam cu termenii fara sa-i stapanim.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS