Actualitate

Angajații CJ Bistrița-Năsăud vor lucra, în mare parte, acasă. Unde se vor întruni consilierii județeni

Angajații Consiliului Județean Bistrița-Năsăud vor lucra, în mare parte, de acasă folosind programe informatice sau chiar aparatura de la birou pe care o pot lua cu ei în baza unui proces verbal de predare-primire, a anunțat președintele CJ Radu Moldovan.

”În urma ultimelor decizii luate de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, se restrânge tot mai mult activitatea și în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean. Vom ajunge, nu peste mult timp, să rămânem doar la continuitate. Am început să facem demersurile necesare, să facem abonamente la programe Microsoft și la alte tipuri de programe și soluții IT, să mutăm o cât mai mare parte din activitate la domiciliu. Am luat decizia ca acolo unde angajații nu au mijloacele informatice proprii, în baza unui proces verbal de predare-primire să le dăm voie să își ducă echipamentele informatice din CJ acasă și să ducem cât mai multă activitate pe zona de telemuncă, reglementată în Codul Muncii. Sper să nu ajungem în scenariile în care nu mai iese nimeni din casă. E foarte greu de prezis ce va decide în momentul de față Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, dar ce va decide vom respecta strict noi toți”, a spus Radu Moldovan.

Potrivit șefului CJ, ședințele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud se vor desfășura la Centrul Cultural Dacia.

”Păstrând regulile de distanță socială, fără prezența presei, facem ședința în sala Centrului Cultural Dacia. Consilierii județeni vor fi rugați să stea la distanță. Votul va fi deschis. Nu vor mai fi invitați toți directorii din CJ, dar vor fi la dispoziție pe telefoane. Dacă în timpul ședinței va fi nevoie de informații de la ei, vom suna. Ne adaptăm situației și continuăm activitatea respectând strict regulile de igienă, de siguranță sanitară, de distanță socială care sunt în vigoare”, a spus Radu Moldovan.

6 comentarii

  • Ha-ha-ha! Ce se mai bucură trântorii, cei aduși în instituție pentru a avea un loc de muncă, fără să facă nimic. Le vine mănușă, nu mai trebuie să se prezinte nici măcar la birou. Dar, auzi, bre, cu salariul cum faceți, merge cineva și li-l duce acasă, nu cumva să-i lași neplătiți. Trântorii nu lucrau nici măcar când erau prezenți, darămite acuma, o să lucreze acasă de numa, numa! Tot o să asude, o să crape ficatul în ei de efort. Tăietorii de frunze la câini o să se extenueze de lucrat, vezi să ai milă de ei, să nu îi întrebuințezi prea mult, nu cumva să li se ardă procesorul.

  • Nu toti sunt la fel, nu-i bagati in aceiasi oala, sunt si persoane care chiar isi fac treaba cei din garda veche.
    Este adevatat ca au fost adusi multi pe criteri de carnet de partid, lipitori de afise si comentatori pro s i contra din Metropolis , ce sa-i faci daca seful mare are obligatii .

    • În această situație de urgență,propun ca salariul lui radu cu și al vicepreședinților,care sunt exagerat de MARI ,sa fie folosite pentru achiziționarea de materiale pentru spitale,că oricum se lauda nu mult timp in urmă,că el,raducu, poate munci și probono!

  • La primarie se lucreaza de zor, unii chiar merg in teren cu primaru.
    Acolo nu se i-au masurii sa fie protejati salariati care nu au fost la schii de cei care au fost? Si care au contact cu diferiti cetatenii.
    O sa de intample lucruri neplacute, doamne fereste.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS