Spitalele care încalcă legea privind protecția datelor persoanelor pot fi amendate cu 43.000 de euro, a spus la o conferință pe această temă organizată de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR) filiala Bistrița-Năsăud Marius Dumitrescu, director general GDPR Protect.
Potrivit acestuia, asistenții medicali au obligația să menționă confidențialitatea datelor despre pacienți atât în timpul programului, cât și în afara lui, în sensul că nu au voie să povestească acasă ce au văzut la serviciu.
”Nu puteți copia date din spital pe care să le transmiteți pe e-mailul personal, nici să le luați pe stick să le duceți acasă. Extragerea de date dintr-o instituție publică e o breșă de securitate. Vorbim inclusiv de poze făcute cu telefoane personale, care sunt mai bun xerox telefonul. E total interzis pentru cadrele medicale: să extragă și să plece din spital cu astfel de lucruri”, a explicat specialistul GDPR.
El a atras atenția că e interzis personalului medical să aducă echipamente de acasă fiindcă acestea pot crea breșe de securitate, iar în viitor ar fi posibilă interzicerea accesării la serviciu a Facebook, Yahoo sau Gmail.
”Am situații în care medicii și-au adus de acasă un router wireless ca, în timpul gărzii, să se uite la Netflix. Nu avea parolă și intrau și pacienții în rețea și puteau copia teoretic documente. Să nu vă mire că, în spitalul în care lucrați, e posibil să nu mai puteți avea acces la Facebook sau la Yahoo sau la Gmail cândva în viitor fiindcă aceste lucruri nu vă sunt vitale la locul de muncă. Ar trebui să ne concentrăm pentru ce am venit la muncă. Yahoo sau Gmail poate fi înlocuit cu @spitalbistrița.ro și e normal fiindcă e locul nostru de muncă”, a spus Dumitrescu.
În ce privește protecția datelor personale, el a spus că cel mai bun sfat pe care îl poate da este acela ca asistentul să se pună în locul pacientului.
”Dacă vă simțiți deranjat de modul în care procedura spitalului tratează aceste date, atunci înseamnă că ceva e greșit. Aveți la rândul dumneavoastră același drepturi ca și pacientul. Eu sunt fotografiat că sunt speaker și îmi asum un rol public. Dumneavoastră sunteți angajați, asistenți în spital. Nu mergeți acolo pentru publicitate și ca să fiți filmați. Îi puteți spune pacientului: nu mă filma! Lasă-mă să îmi fac treaba, iar la despărțire putem face un selfie. Poate nu vă doriți. Trebuie cineva să vă întrebe. Drepturile sunt egale. Asistentul și pacientul au aceleași drepturi din punctul de vedere al GDPR”, a spus el, menționând că spitalul nu e loc public, nici măcar sala de așteptare.
Potrivit acestuia, consimțământul pacientului e mai mult decât temei legal, e ”voința persoanei”.
”Dacă în sala de naștere cineva vrea să filmeze și persoana nu și-a dat consimțământul nu se poate filma. Nu sala e problema, ci lipsa consimțământului. Nu ne așteptăm să fim filmați la toaletă. Nu suntem de acord. E intimitate. Orice cere pacientului să faceți cu datele lui aveți voie să faceți fiindcă reprezintă consimțământ. Nu vă pot obliga să trimiteți datele undeva. Poate să le ia el și să le ducă. Dacă vin firmele de asigurări nu trebuie să date datele pacienților pentru că nu scrie nicăieri. Dacă a venit cu o decizie judecătorească, informațiile se dau instanței și ea le pune în dosar și vede și firma de asigurări”, a mai spus Dumitrescu.
Marius Dumitrescu, director general GDPR Protect a fost invitat să susțină o conferință despre ”Protecția datelor cu caracter personal în sistemul medical, între obligație etică și obligație legală, breșe de securitate” de către OAMGMAMR Filiala Bistriţa-Năsăud la Zilele Medicale Bistrițene.
Ar fi bine ca toti cei care lucreaza la stat sa nu mai poata accesa facebook in timpul serviciului. Esti la munca atunci munceste, nu trandavii pe banul cetateanului.
Și cei de la privat nu?
Acces la fb înseamnă că au telefonul la ei. Deci singura variantă de a nu permite accesul la fb înseamnă să predea dimineața telefoanele personale. Ceea ce în România nu se va întâmpla niciodată.
Privatul de unde își plătește angajații?
Te-ai gândit că tot din banii tăi, fie pentru că tu plătești direct serviciul medical, fie că își primește banii de la Casa de Asigurări.
Nimeni nu are dreptul sa interzică folosirea telefoanelor la serviciu pt ca AVEM DREPTUL SA TINEM LEGATURA CU FAMILIA NOASTRĂ si NUMAI LA PUSCARIE SE PREDAU TELEFOANELE LA INTRARE.
Asta ca si replica pt neispravitii care afirmă că nu se va ajunge niciodată în România la o asemenea măsură aberantă care contrazice drepturile omului.
@Adi
Cand vei fi platit cu bani pe care va scrie Firma X sau Patronul X, vei putea spune ca banii sunt ai privatilor. Deocamdata pe banii pe care-i folosesti scrie Banca Nationala a Romaniei, eventual Rezerva Federala sau Banca Centrala Europeana. Asa ca mai incet cu refrenul asta referitor la „banii privatilor”.