Politică

Ani Bob: Misiunea mea nu are culoare politică

Nastasia-Ani Bob a dat asigurări după învestirea în funcţia de prefect că va fi echidistantă şi a adăugat că experienţa de 16 ani ca funcţionar public îi dă încredere. Profesionalism şi comunicare, a anunţat ea deviza după care se va ghida.

”Mulţumesc celor care mi-au acordat încredere pentru înalta şi onoranta funcţie de prefect. Mulţumesc premierului Victor Ponta şi întregului cabinet al Guvernului României, colegilor şi prietenilor care au fost şi sunt alături de mine. Ei îmi dau încredere că voi reuşi să-mi dedic întreaga activitate cetăţenilor. Voi asigura din prima zi respectarea Constituţiei şi a legilor ţării. Misiunea mea nu are culoare politică şi vă asigur că voi fi echidistantă în întreaga activitate. Cer ca exemplul meu să fie urmat de toţi conducătorii din structurile guvernamentale judeţene. Aşa cum eu nu fac politică din funcţia de prefect, voi veghea ca niciun şef din instituţiile deconcentrate să nu facă.Voi urmări să facă doar activităţi în folosul cetăţeanului. Voi verifica personal toate situaţiile de incompatibilitate şi voi lua măsurile legale ce se impun. Mă angajez să asigur desfăşurarea corectă până la ultimul amănunt al procesului electoral din 10 iunie. Experienţa mea de funcţionar public, obţinută în cei 16 ani, îmi dă încredere că voi asigura bunul mers al instituţiei prin profesionalism şi comunicare”, a spus noul prefect.

La rândul său, fostul prefect Cristian Florian a precizat că este ”un moment de continuitate”. ”Misiunea mea a încetat. La sfârşit de mandat, una dintre marile împliniri profesionale şi de suflet e că în ultimii 3 ani am avut o foarte bună colaborare cu primarii şi şefii instituţiilor. O colaborare care şi-a arătat roadele, suntem un judeţ fruntaş în accesarea fondurilor europene. Am avut o guvernare performantă la nivel de administraţie. Mulţumesc primarilor, şefilor de instituţii, domnului subprefect. Doamnă prefect, vă doresc să aveţi parte de aceeaşi susţinere de care m-am bucurat eu. De succesele dumneavoastră depindem noi, cetăţenii acestui judeţ”, a spus Florian.

2 comentarii

  • Ce comunitate poate avea un prefect ca acest…Cristian Florian, oameni buni? Noi, bistrițenii? Suntem tâmpiți? Fraieri? Ce-i cu noi?

  • Băi, și când te gândești că DD visa să fie el prefect…Dar, tot e bine: a ajuns imprefect, și va fi mai mult ca imprefect…, va fi looser…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS