O pasăre acvatică obișnuită cu ape înghețate și-a făcut apariția, la început de mai, pe lacul de acumulare de la Colibița. Face parte din familia cufundarilor și trăiește în nordul Europei și Asiei. Patru exemplare au fost observate pe lac.
”Astăzi, 2 mai, în plin episod de vreme rece, lacul Colibița ne-a oferit o imagine rară pentru România: una care spune mult despre valoarea reală a acestui loc. Am avut parte de două apariții cu adevărat speciale: Corcodelul de iarnă, un exemplar de cufundar polar, specie care cuibărește în mod obișnuit mult mai la nord de Europa (nu mai puțin de 4 exemplare, o raritate la nivel național) și Ferestrașul mare care a devenit deja o prezență familiară în zonă. Aceste prezențe ridică Colibița la un alt nivel — acela al unui habitat care atrage specii sensibile și valoroase. Nu vorbim doar despre peisaj, vorbim despre biodiversitate, despre echilibru natural, despre un loc care începe să fie recunoscut și de natură, nu doar de turiști. Astfel de momente ne obligă la responsabilitate. Pentru că ceea ce avem aici nu este întâmplător. Colibița nu e doar marea de la munte. Colibița este viață”, a scris pe Facebook Garantat Colibița.
”Corcodelul de iarnă” este numele popular al unei păsări acvatice numite ”Gavia arctica”, cunoscută și ca ”Cufundar polar” sau ”Cufundar cu gât negru”. Face parte din familia cufundarilor și trăiește în nordul Europei și Asiei, migrând iarna spre lacuri și zone de coastă mai blânde. Are corp alungit, e foarte bun înotător, cioc ascuțit, penaj închis la culoare, cu modele alb-negru.
”Mergus merganser”, adică ”Festrașul mare” este o specie de rață sălbatică piscivoră. Are un cioc lung, îngust și zimțat, adaptat pentru prins pești, masculul are cap verde-închis lucios, corp alb și spate negru, femela are cap brun-roșcat și moț. Este foarte bun înotător și scufundător. Trăiește pe lacuri, râuri și zone de coastă.
Numele ”Festraș” vine de la marginile zimțate ale ciocului, asemănătoare unui fierăstrău mic.
Batranii spun ca nu e prima data. Ca a mai venit si demult, dar oamenii au uitat. Pentru ca de fiecare data cand pleaca, lasa in urma doar povesti care par prea nebunesti ca sa fie crezute.
Legenda zice ca pasarea nu vine pentru lac. Lacul e doar locul. Ea vine pentru oameni.
Apare fara veste, intr-o zi obisnuita. Se aseaza pe apa si nu face nimic. Nu canta. Nu fuge. Nu clipeste. Doar sta si priveste.
Si de atunci incep lucrurile ciudate.
Apa pare ca nu mai asculta de vant. Valurile pornesc si se opresc fara motiv. Uneori suprafata devine atat de neteda incat vezi cerul mai clar decat daca te uiti direct in sus.
Un om a zis ca a aruncat o piatra si nu a auzit sunetul. A vazut cercurile, dar nu a fost niciun zgomot. Ca si cum lacul a ales sa taca.
Altul spune ca a mers pe mal si pentru cateva clipe nu si-a mai auzit pasii. Se uita in jos, vedea ca merge, dar era liniste completa.
Copiii spun ca uneori pasarea pare mai aproape decat este. Intinzi mana si ai impresia ca o poti atinge, dar ea ramane la aceeasi distanta, indiferent cat te apropii.
Se mai spune ca daca o privesti prea mult, ai senzatia ca ai mai fost acolo, in acelasi loc, facand acelasi lucru, de mai multe ori. Ca si cum momentul se repeta, dar doar tu iti dai seama.
Un pescar a jurat ca pentru cateva secunde nu a mai existat nimic in jur. Nici lac, nici cer, nici sunet. Doar el si pasarea. Apoi totul a revenit brusc, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Batranii spun ca nu e bine sa incerci sa intelegi prea mult. Nu pentru ca ar fi periculos. Ci pentru ca nu ai cum.
Si partea cea mai greu de crezut
Pasarea nu face nimic.
Dar cat timp sta acolo, realitatea din jur nu mai e chiar aceeasi.
Să aveți o duminică plăcută!
Superstiţii. În 2026, cu atâta informaţie accesibilă oricui, ar trebui să nu mai credem în acest soi de bătrânisme, nefondate ştiinţific ci bazate pe imaginaţia unor oameni. Studiez păsările de aproape 30 de ani şi pot spune că aceste informaţii sunt false. Cufundarii aleg sa vâneze pe lacuri adânci, nu stau de design acolo. Felicitări d lui Arghiuş, e un neobosit observator de păsări, mai ales în CJ , MS şi BN. Cufundarul polar chiar e special pentru BN. Felicitări şi doamnei Cristiana care pune în lumină minunăţiile naturii!
Dorel…Se spune ca, dupa ce pasarea a stat multa vreme pe lac fara sa faca nimic, a aparut un om cu pas sigur si cu anii stransi in carnet.
El nu privea. Verifica.
Nu asculta. Corecta.
S-a uitat la pasare si a spus ca totul e simplu. Ca nu e nimic deosebit. Ca fiecare lucru are explicatie, doar ca trebuie cunoscuta.
In clipa aceea, lacul nu s-a suparat. Nu a facut valuri. Nu a reactionat.
A inceput sa se comporte… prea corect.
Valurile aveau distanta perfecta intre ele. Vantul sufla constant, fara nicio abatere. Pestii se miscau in modele exacte, ca desenate cu rigla.
Totul era atat de corect incat devenea ciudat.
Omul a zambit. A spus ca in sfarsit lucrurile sunt cum trebuie.
Dar pasarea s-a uitat la el si nu a facut nimic.
Si atunci, incet, ceva s-a schimbat.
Sunetele au inceput sa dispara. Nu de tot. Doar acelea pe care nu le puteai masura. Ecoul nu mai raspundea. Linistea nu mai avea adancime.
Omul a vrut sa noteze. A deschis carnetul.
Dar toate paginile erau pline deja. Nu cu ce stia. Cu ce nu putea scrie.
A incercat sa explice ce vede. Dar fiecare explicatie suna corect… si totusi nu spunea nimic.
Pentru ca lacul nu ii contrazicea cunostintele.
Le golea.
Pasarea a ramas pe loc.
Nu ca sa fie studiata.
Ci ca sa vada cat de departe merge cineva care crede ca a inteles tot… fara sa observe ca a pierdut exact partea care nu se explica.
Se spune ca atunci cand omul a plecat, avea acelasi carnet, aceleasi raspunsuri, aceeasi siguranta.
Doar ca, din cand in cand, se oprea din vorbit pentru o secunda.
Fara motiv.