Sport

Apartament cadou pentru Răzvan Martin din partea lui Florian Walter

Povestea vieţii şi carierei lui Răzvan Martin, halterofilul de la CSM Bistriţa care a cucerit medalia de bronz la 69 de kg la Jocurile Olimpice de la Londra, l-a impresionat pe fostul patron al Universităţii Cluj, acum preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Petrolul Ploieşti, Florian Walter.

Joi, Walter, care în trecut a fost şi acţionar la Dinamo, l-a sunat pe Martin. ”Salut, sunt Florian Walter şi mă bucur că pot să vorbesc cu tine. Vreau să te felicit pentru medalie şi să îţi ofer un apartament cadou pentru performanţa ta şi pentru tot ce ne-ai demonstrat”.

”Domnule, eu nici nu ştiu cine sunteţi, dar vă mulţumesc din suflet. Îmi cer scuze că nu vă cunosc, eu nu citesc ziarele şi nu prea mă uit la televizor”, i-a răspuns Martin.

”M-a impresionat Martin. Astfel de sportivi care muncesc atât de mult şi trec peste problemele de viaţă, trebuie să fie încurajaţi. Aceasta este explicaţia gestului meu. Vreau să încurajez un sportiv care a muncit mult pentru a face performanţă”, a declarat Florian Walter pentru ProSport.

Când se va întoarce de la Londra, Martin va primi cheile apartamentului de 120.000 de euro care se află într-un bloc nou construit din vecinătatea Arenei Naţionale din Capitală. Dacă se va hotărî să se mute, halterofilul îi va avea vecini pe fotbaliştii Cristian Pulhac, Andrei Mărgăritescu, Adrian Cristea, Cosmin Moţi sau Cătălin Munteanu. Toţi au cumpărat casele de la Walter, pe vremea în care acesta era acţionar la Dinamo, patronul de la Romprest acordându-le reduceri semnificative şi posibilitatea de a plăti în rate.

Imediat după ce a cucerit medalia de bronz, Martin a declarat că vrea să cumpere o casă pentru el şi familia lui.

Sursa şi foto: ProSport

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS