Sport

Gabriel Sîncrăian a ratat trei încercări la smuls şi a fost eliminat la categoria 85 de kg

Halterofilul Gabriel Sîncrăian, legitimat la CSM Bistriţa, triplu medaliat cu bronz la europenele din acest an, a ratat toate cele trei încercări la proba smuls, la categoria 85 de kilograme, ratând restul finalei olimpice de la Londra.

Gabriel Sîncrăian a intrat vineri seara târziu în concurs la proba smuls cu o încercare la 167 kilograme, nereuşită însă. Nici a doua nu a fost reuşită şi nici a treia, astfel că sportivul român a ratat restul finalei olimpice, neavând dreptul să mai continue la aruncat şi, implicit, să puncteze la total.

Titlul olimpic a fost câştigat de sportivul polonez Adrian Zielinski, cu un total de 385 kg. El l-a devansat pe rusul Apti Aukhadov cu acelaşi total, dar care era mai greu (84,75 kg faţă de 84,62 kg).  Iranianul Kianoush Rostami a câştigat medalia de bronz cu 380 kg.

La haltere, România a mai cucerit o medalie de bronz, prin Răzvan Martin de la CSM Bistriţa (cat. 69 kilograme) şi una de argint, prin Roxana Cocoş (cat. 69 kilograme), în timp ce Florin Croitoru (56 kg) s-a clasat pe locul 9.

Gabriel Sîncrăian (23 de ani), absolvent al Grupului Şcolar Forestier, este legitimat din 1998 la CSM Bistriţa şi multiplu campion naţional de juniori II, juniori I, tineret şi seniori. În 2002 a obţinut locul 3 la CE de juniori II din Franţa, tot pe poziţia a 3-a s-a clasat în 2006 la CE de juniori I din Spania, în 2010 a devenit campion european de tineret în Cipru, în 2011 a terminat pe locul 6 la CM de seniori din Franţa, iar în 2012 a cucerit trei medalii de bronz la CE de seniori din Turcia.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS