Economie Politică

Apartamente ANL pentru rromii din Budacu de Jos şi Jelna. Ce se întâmplă dacă nu le vor

Pentru prima oară, Agenţia Naţională pentru Locuinţe alocă în acest an bani pentru construirea de locuinţe sociale pentru rromi. Printre comunele în care se va derula programul pilot se numără şi Budacu de Jos. Aici se vor face 21 de apartamente: şapte la Jelna şi 14 în satul Budacu de Jos.

Potrivit site-ului domnuleprimar.ro, programul-pilot a fost aprobat încă din 2008, dar anul acesta au venit şi banii, aşa încât Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) are pentru acest an 10 milioane de lei (2,2 milioane de euro) pentru construcţia de locuinţe sociale pentru comunitatea rromă.

Programul prevede construcţia unui număr maximum 300 de locuinţe pentru rromi cu venituri reduse. Repartizarea locuinţelor sociale se va face de fiecare autoritate locală, după examinarea solicitărilor, pe baza unor criterii. Din comisiile de examinare vor face parte şi câte un reprezentant al biroului judeţean pentru rromi.

Persoanele care au acces la acest program trebuie să aibă un venit mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câştigului salarial mediu net lunar pe total economie. Locuinţele vor fi module cu regim de înălţime parter, însumând şapte apartamente/modul.

Programul-pilot prevede construcţia a 301 apartamente în următoarele localităţii, potrivit datelor de pe site-ul ANL: Pecica, Arad – 49 locuinţe, Osorhei, Bihor – 14 locuinţe, Tăuteu, Bihor – 14 locuinţe, sat Budacu de Jos, comuna Budacu de Jos, Bistiţa-Năsăud – 14 locuinţe, sat Jelna, comuna Budacu de Jos – 7 locuinţe, Halchiu, Braşov – 21 locuinţe, Mircea Vodă, Constanţa – 49 locuinţe, Dolheşti, Iaşi – 49 locuinţe, Baia de Aramă, Mehedinţi – 28 locuinţe, Corabia, Olt – 28 locuinţe şi Nochrich, Sibiu – 28 locuinţe.

Reamintim că, de curând, primarul comunei Budacu de Jos, Florin Simionca (foto), a părăsit PDL pentru a se înscrie în PSD.

Dacă rromii nu vor solicita locuinţe sociale, acestea se vor putea repartiza şi închiria în aceleaşi condiţii unor familii din afara acestor comunităţi, se mai arată în Hotărârea de Guvern din 2008. Mai multe pe Economica.

De asemenea, ANL are pentru acest an prevăzute investiţii de 37,7 milioane de euro pentru Construirea de locuinţe pentru tineri în regim de închiriere: 11,4 milioane de euro reprezintă surse proprii, iar 26,6 milioane de euro este suma prevăzută de la bugetul de stat.

3 comentarii

  • UN PRIMAR LIPSIT DE SCRUPULE UNS CU TOATE ALIFIILE VOPSIT IN MAI MULTE CULORI ,SE MUTA DE LA UN PARTID LA ALTUL DUPA CUM SE SCHIMBA CEI DE LA GUVERNARE FOST PSD-IST PE VREMEA BARONULUI MARINESCU ,PUPATOR DE POALE IN TIMPUL DOMNULUI LIVIU RUSU,SI DIN NOU LINGATOR DE BLIDE ACUM LA CEASUL DOMNIEI FOSTULUI OSPATAR DE LA RESTAURANTUL TRANSILVANIA RADU MOLDOVAN ,ARE SANSA SA MAI CONSTRUIASCA VREO VILA DIN BANII PENTRU ACELE PRESUPUSE LOCUINTE SOCIALE ASA CUM A CONSTRUIT IN FOARTE SCURT TIMP CASA SOCRULUI SAU LA IESIREA DIN JELNA SI A RECONSTRUIT CASA PARINTEASCA DIN CENTRUL ACELEASI LOCALITATI ,DATII BANI IN CONTINUARE DOMNILOR DE LA PSD CACI DACA NU O SA IASA PONTA PRESEDINTE DOMNUL PRIMAR O SA ISI SCHIMBE DIN NOU CULOAREA SA FIE IN TON CU MODA ,BAFTA FOSTULE SOFER DE CAMION

  • De ce doar la rromi?? In domeniul invataturi rromi fac scoala gratis noi platim ca sa facem si multe alte se intampla in tara noastra a romanilor

  • domnul primar este un omcapabil, care a facut multe lucruri pentru comuna, reusind sa acceseze fonduri europene.speram sa continue si pe viitor.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS