Actualitate

Apele, la control. O comisie județeană va trece prin toate localitățile

Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud va începe, luni, verificarea modului în care au fost salubrizate cursurile de apă din județ, șanțurile și rigolele. Până în 27 iunie se vor controla toate localitățile.

”În urma adresei Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, se va organiza în perioada 5 mai – 27 iunie acțiunea de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă, șanțurile și rigolele în localități. Din ordinul prefectului se va constitui comisia de verificare împreună cu reprezentanți ai Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu, Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență și filialei de Îmbunătățiri Funciare Bistrița-Năsăud. Având în vedere perioada mare de verificare, din 5 mai până în 27 iunie, o să avem timp suficient să verificăm fiecare UAT în parte”, a spus subprefectul Decsei Atilla în ședința Colegiului Prefectural.

Scopul acestor controale este prevenirea inundațiilor și protejarea mediului prin menținerea unui sistem funcțional de drenare a apelor în toate localitățile din județ.

7 comentarii

  • Și asta e culmea,sa vina autoritățile statului vreo 5 la număr, sa le spună la primari să își facă curat!
    Doamne ferește ce am ajuns.
    Urmează să se facă înca o comisie de la inspectoratul școlar sa meargă pe la profesorii din mediul rural sa le amintească sa meargă la cursuri.
    Era o gluma. De fapt tot ce trăim în țara asta e o gluma, de la produse slab calitative, școli multe dar educație nimic, conducători de plastilina etc.

    34
    2
  • Ar fi cazul că aceste comisii să vadă și țevile de la canalizare care se scurg in pârâuri in anumite sate

    24
  • Acesta este rezultatul gândirii oamenilor de rând care folosesc cursul apelor naturale pe post de canal (șanț) de deversare și al autorităților care, la rândul lor, le pregătesc spre a deveni la propriu canale prin regularizări, distrugerea meandrelor, betonări de fund sau maluri și alte năzdrăvănii.
    Cursul natural al râurilor ar trebui restaurat ecologic, meandrele refăcute, câmpia inundabilă reactivată, stațiile de epurare modernizate la maxim, restaurate habitatele ripariene etc.

    14
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.