Social

Dezastru după ploi. Din cauza căror slăbiciuni ale sistemului au fost inundate 600 de case

Ploile torențiale care au căzut în a doua jumătate a lunii mai au inundat 600 de case din tot județul, tot atâtea curți și gospodării și circa 5000 de hectare de teren, potrivit unui bilanț provizoriu prezentat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud. Nici până acum nu au fost rezolvate toate solicitările oamenilor care au apă în locuințele lor. În plus, au ieșit la iveală, cu această ocazie, și multe dintre cauzele dezastrului, de la autorizații de construire date de autorități locale în locuri inundabile, la nerespectarea altor reguli simple care țin de civilizație. Despre toate s-a vorbit în ședința de miercuri a Colegiului prefectural.

Col. Constantin Florea, inspectorul șef al ISU Bistrița-Năsăud: ”Am acționat cu toate echipele în teren și am adus și colegi din timpul liber pentru a asigura și intervențiile curente, partea medicală și de incendii, dar mai ales pentru evacuarea apei din zone critice. La sutele de apeluri care au existat, s-a făcut prioritizarea pe stația de energie electrică – ca să nu rămână Bistrița fără energie electrică – și în cât mai multe zone ca să se evacueze apa. Altă problemă a fost unde evacuezi apa. Scoți dintr-o parte și dai în altă zonă unde afectezi alte persoane. A fost destul de delicată situația. Încă se mai lucrează la Bistrița pentru a mai scoate apă din Zăvoaie, de exemplu. Încă mai este apă în beciuri, pe câmpuri. Am primit feedback de la cetățeni că au primit mesaje prin Ro-Alert. Monitorizăm în continuare. Încă o dată mulțumiri celor de la SGA, Aquabis și serviciilor voluntare din tot județul”.

Prefectul Ovidiu Frenț: ”Din păcate, am intrat și pe coduri care au curs unul după altul. Cred că le-am gestionat bine. Am avut și câteva situații limită, cum a fost cea de la Teraplast, unde apa a ajuns la bazinul de pentan. (…) A fost o situație limită la stația de transformare din înaltă tensiune în medie tensiune, acolo au lipsit câțiva centimetri ca apa să pătrundă în stație și peste jumătate din municipiu rămânea fără  alimentare cu energie electrică, pe lângă pagubele și reparația costisitoare și de lungă durată și acolo au intervenit prompt colegii de la ISU. Prin pompare, au reușit să mențină nivelul apei, iar ulterior chiar să-l scadă. A fost o perioadă de 10 zile de intervenții intense, continue. Am preferat să ies în teren cu colegii de la ISU să vedem unde sunt slăbiciunile sistemului, unde sunt punctele critice, unde trebuie acționat coordonat pentru că, până la urmă, acesta este rolul meu și al CJSU: să coordăm activitatea și asta am și făcut. Pe lângă cei de la CJSU a trebuit să ne coordonăm cu cei de la SGA, cu Administrația Bazinală Someș-Tisa, chiar doamna director Diaconescu a fost zile întregi aici și  a chemat două utilaje de mare capacitate din județul Bihor. A fost o coordonare bună, dar evident că, pe alocuri, situația ne-a depășit fiindcă am avut un număr limitat de echipe, de pompe și de dotări.

Și cetățenii au sunat la 112, au fost sute de apeluri, fiecare și-a văzut situația lui ca fiind cea mai gravă. Am asistat la scene incredibile cu un cetățean care și-a pus mașina de-a curmezișul ca să nu intre mașinile la el pe stradă că fac valuri, altul care a început să înjure pompierii, deci oamenii sunt disperați în asemenea situații și am încercat să le înțeleg necazul și să îi ajutăm, dar evident că nu poți fi în sute de locuri în același timp când tu ai doar câteva zeci de echipe de la ISU, CJSU și SGA.

Au apărut și multe nemulțumiri. Evident că le-am solicitat și celor de la Primăria Bistrița și de la celelalte primării din județ să-și facă o hartă a punctelor critice și unde au fost depășiți, să vedem care sunt cauzele și apoi să rezolvăm problemele punctual.

Au fost probleme cu autorizații de construcții nerespectate pe de-o parte, iar pe de altă parte vreau să vă spun că sunt uimit de ce au scos pompierii din canalizări: de la cauciucuri de mașini, cărucioare, pături, saltele, cârpe. Incredibil cu câte lucruri putem înfunda canalizările și apoi ne mirăm că iese apa sau face rău celui de lângă noi căruia îi intră apa în casă. Toți suntem vinovați, iar aceste probleme vor face obiectul unei liste: de la curățat rigolele cei de la Drumuri, cei de la primării cu eliberarea titlurilor care nu trebuie să meargă până în asfalt, până la obligația de a nu intra în pământ sub adâncime, sisteme de pompare, de drenare, canalizare.

Vreau să vă spun că am descoperit case construite pe vechi canale și vechi șanțuri de drenaj care nu ar fi avut voie să existe sau, dacă există, să fie cu respectarea tubulaturii, consolidarea terenului. Au fost foarte multe lucruri și tocmai de aceea am fost pe teren ca să văd cu ochii mei, iar acum am o imagine completă și clară. Rămâne să vedem cum le rezolvăm fiindcă ține de foarte mulți factori, începând cu cetățeanul care a făcut ce a făcut până la instituții limitate din punct de vedere material și uman.

În ce mă privește, sunt dispus la orice soluție de rezolvare și de semnalare acolo unde nu intră în atribuțiile mele. Eu le mulțumesc și celor de la ISU și Apele Române. Cred că pagubele ar fi putut fi mult mai mari dacă nu se intervenea așa cum s-a intervenit.

M-a bucurat că a  funcționat și Ro-Alert. Multă lume mi-a spus că a fost informată, deci am reușit să limităm nivelul pagubelor. Suntem în teren cu echipele să facem evaluarea pagubelor. Aceste rapoarte toate vor merge ca proiect de hotărâre de Guvern din partea mea urmând să solicităm fonduri. Colegii de la Direcția Agricolă fac evaluări pe pagubele din agricultură, pe calamități – Apele Române, iar noi pe infrastructură împreună cu colegii de la CJ, de la ISU.

De ce nu se pot face evaluările într-o zi sau două? Sunt două echipe în teren. Nu vrem să facem de mântuială aceste evaluări. De aceea, într-o zi cele două echipe pot să acopere fiecare câte un UAT. Având în vedere că au fost 15 UAT afectate, acestea este explicația, plus că au fost multe pagube care s-au manifestat ulterior precipitațiilor. Acum constatăm că începe să alunece terenul în diferite puncte”.

Ștefan Rus, șef Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud: ”S-au întocmit nouă procese verbale de calamitate pentru perioada 15-17 mai și trei pentru problemele din 22-23 mai. Ultimele se suprapun peste primele, dar s-au mărit capacitățile fiindcă am avut probleme cam în aceleași zone. Mai facem procese verbale de constatare pe cursul Bistriței Ardelene, la Prundu Bârgăului, Josenii Bârgăului, în Bistrița, Șintereag și Șieu Odorhei”.

Constantin Brașoveanu – șef Sucursala Bistrița a Agenției de Îmbunătățiri Funciare: ”În urma codurilor care au fost în județul nostru, noi am avut probleme pe raza comunelor Dumitra, Nimigea, Lechința și Budacu de Jos. Am făcut materialele necesare către forurile superioare de la București pentru a cere bani măcar pentru aceste patru zone ca să curățim canalele de desecare.

Problema e cu Bistrița care e ca o covată. Foarte multe văi vin de peste tot în Bistrița. O parte sunt ale Apelor Române, dar o parte sunt ale nimănui. La minister ni s-a spus că nu vor mai da bani pentru reparații la lucrările din intravilanul localităților. Soluția ar fi ca, prin hotărâre de Guvern, se pot lua acele lucrări care fac parte din intravilanul localităților.

De exemplu, la Bistrița, deja le-am făcut adresă: trebuie preluate, luată vale cu vale și pusă la punct, deolmatată, betonată. Ar trebui renunțat, după părerea mea, la mega proiecte și luat și puse toate văile la punct. La Apele Române e Valea Ghinzii și a Jelnei. Restul văilor sunt ale nimănui. S-a făcut un studiu de inundabilitate când primar era Vasile Moldovan. Nimeni nu mai ține cont de el.

Primăria ar trebui să le spună oamenilor când construiesc în zonele respective că e posibil să iasă apa afară. Eu, unde am dat aviz, am scris în aviz zonele inundabile și le-am spus că vor construi pe responsabilitatea lor. Sunt necesare și reabilitările lucrărilor de irigații, dar eu le-am spus celor de la Ministerul Agriculturii că trebuie un plan și pentru lucrări de desecare pentru că noi, în Transilvania, nu avem irigații. Și fermierii din Transilvania plătesc taxe și trebuie puse la punct și alte lucrări decât cele de irigații.

Apoi, noi stăm foarte rău cu oamenii. Eu am un om. Nu poți face cu un om lucrări la jumătate de județ. Vreau să modificăm legea care guvernează activitatea noastră să facem ca, pe fiecare amenajare, să fie 10-15 muncitori care să cosească de 2-3 ori pe an canalele că altfel e ca la Budești. Faci investiție de un milion de euro, dar, dacă doi ani nu cosim canalele, e ca și cum nu am făcut nimic”

9 comentarii

  • Lasati presupunerile dracului si puneti degetul pe rana.Primariile si urbanismul lor de cacaoa sunt primii vinovati. Nu trebuie sa se dea autorizatii in zonele inundabile foarte bine cunoscute de cei de la SGA si chiar de oamenii simpli din comunitati. Nu mai merge cu las ca e bine si asa si obtinem bani din asigurari si din fondurile pt. sinistrati de la gunern. Ciclic se intampla asemenea inndatii si daca faceti un calendar asa va iesi. Sa construiesti o societate comerciala la confluenta a trei rauri este chiar o grava scapare daca nu chiar o prostie. Daca ne uitam in vale de pe european din dreptul LUK OIL si orbii vad diferenta de nivel al platoului de langa Saratel. Sigur ca aici a fost si ieftin terenul, si exact ca la mancare si bulendre nu tot ce e ieftin este si bun.Domnul Prefect sa faca bine sa scuture cat de tare aceste administratii care se conduc haotic. LA REVEDERE !

    • iar bolboroseste closetul primariei? Nuuuu! Este Marius Balan locuitorul din closet! Marele expert in tot si in toate isi da cu parerea despre ce trebuie facut!

  • Motto:
    „… primăria rusă
    Proiectează pârtii pe Dealul Cocoș”
    (Imnul Pârtiei Cocoș)
    Constantin Brașoveanu – șeful Sucursalei Bistrița a Agenției de Îmbunătățiri Funciare a pus punctul pe „i”, in legatura cu inundatiile din orasul Bistrița: „Ar trebui renunțat, după părerea mea, la mega proiecte și luat și pus toate văile la punct. La Apele Române e Valea Ghinzii și a Jelnei. Restul văilor sunt ale nimănui. S-a făcut un studiu de inundabilitate când primar era Vasile Moldovan. Nimeni nu mai ține cont de el”.
    Dupa Vasile Moldovan, la Primăria Bistrița a urmat Ovidiu Cretu, cel care a aruncat la cos proiectele predecesorului si s-a apucat de tot felul de tâmpenii, neglijând problemele reale cu care se confrunta orasul. De vină nu e numai Cretu ci sunt si bistrițenii care i-au acordat trei mandate de primar, iar acum suportă consecintele.

    • Virgil, la Apele Române sunt (nu e, că-s mai multe) Valea Ghinzii și a Jelnei.

  • PROPUNERE DECENTA,,,,,DATI-VA TOTI DEMISIA SI MERGETI DRACULUI IN CONGO!!!! spune:

    V-ATI INTALNIT TOTI SI VA MULTUMITI UNII ALTUIA FARA SA LUATI NICI O MASURA….SI SA AJUNGETI LA CONCLUZIA CA…CETATEANU E DE VINA…..CA a facut casa pe santuri….nu arespectat dimensiunea….a crescut copilu si a aruncat carutu la canalizare…..
    ….
    DAR VOI CEI DE LA POMPIERI CARE ATI DAT AVIZ PENTRU CONDUCTELE DE CANALIZARE subdimensionate apelor de plOAie …STIIND CA VIN CU UN SISTEM UNITAR …..DE CANALIZARE (ADICA PRIN ACEA CONDUCTA TRECE SI APA menjera dar si apa pluviala)….DE CE NU ATI RESPINS DOCUMENTATIA SI SA INTREBATI PE CEI DE LA AQUABIS ce AU INGHITIT MILIOANE DE EURO PE CARE NOI ACUM TREBUIE SA LE PLATIM PRIN PRETUL APEI FOARTE RIdiCATE… CE FAC CU APELE DE PLOAIE???????????
    ….
    ALA DE LA ANIF PUTEA SA TACA CA E IN PLUS STIIND CA SUNT 10 ANGAJATI CARE IA BANI MOKA…FARA SA AIBA NICI O ACTIVITATE DEMNA DE ACEL SALARIU…..rog doar sa va interesati …sa aflati….si sa va ingroziti ce fac aia pentru acele salarii!!!!!
    …in termeni penali….STATUL PLATESTE NISTE SALARII MOKA….ASA CUM A PLATIT SI DIRECTIA COPILULUI DIN TELEORMAN PENTRU ANGAJATI FICTIVI…..
    ….
    prefectul care ar trebui sa stie cu ce se manaca inundatiile ca a invatat la facultate sa faca diferenta dintre lovitura de berbec si remuul e singurul care are o scuza….e numit politic si nu stie nimic….el e singurul nevinovat ca va pleca asa cum a plecat capu pana acum….CATE CIRCULARE ATI DAT IN JUDET CATRE PRIMARIII SA CURETE IMPREUNA CU ASISTATII CANALELELE SI SANTURILE SI PODETELE ????

  • Construcții în zone inundabile sau pe dealuri predispuse la alunecări de teren. Autoritățile nu sunt ferme în a refuza autorizarea construcțiilor în astfel de zone. Dar cum să se pună rău primarul cu omul care are un teren în luncă sau pe un deal lutos, vrea să-și facă o casă (lăudabil) și nu concepe că pe „pamântul” lui nu poate face ce vrea el. Dar când vine inundația sau alunecarea de teren prima dată merge la Primărie să-i trimită ajutoare.
    Intervențiile ISU în zone în care construcțiile ar trebui interzise trebuie imputate funcționarilor care nu au „deschis” (nu am folosit alt cuvânt, poate mai potrivit situației) ochii. După ce funcționari din primării, de la Aquabis, Apele Române și alte instituții care trebuie să dea avize la solicitările de autorizații de construcții, vor scoate bani din buzunarele lor pentru neglijență/indolență, nu vom mai vedea sau auzi despre astfel de situații.
    Până atunci, să ne rugăm la bunul Dumnezeu să nu ne pedepsească cu calamități.

  • Aduceti rachete anti grindina ca ne vor lovii grindina ca-n Zalau sau Maramures si va fi dezastru… degeaba va intalniti la sedinte daca nu faceti ceva concret. Daca maine va cadea grindina cat nucile sau ouale de gaina oare ce s-ar intampla??? Veti pune rachetele???

  • Apa trece dar dezastrul, adică psd, rămâne la conducerea CJ, primăriilor Bistrița, Beclean, Năsăud și majoritatea comunelor.
    Oameni buni, trebuie să rămâneți mobilizați până în decembrie 2020.
    Fără câștigarea alegerilor prezidențiale din 2019, a alegerilor locale din iunie 2020 și parlamentarele din decembrie 2020, victoria democraților, a pro-europenilor din 26 mai nu va fi împlinită!
    Nimic nu se va schimba radical spre binele României dacă forțele care au obținut majoritatea voturilor românilor în 26 mai nu vor câștiga următoarele 3 scrutinuri!
    Avem cel mai proaspăt exemplu de astăzi, pentru înlocuirea lui dragnea „ciuma roșie” s-a mobilizat, alde și anexele de la minorități l-au votat pe bișnițarul de Ciolacu. Ăștia, ciuma roșie, nu concep să lase puterea , trebuie alungați, democratic de peste tot, din administrația locală (să nu mai aibă atâția primari și consilieri locali, corupți și obedienți) și din administrația centrală. Nu va fi ușor, dar 26 mai a arătat că se poate!

  • Incompetența își spune cuvântul peste tot. Nu pretindem de la primari să fie atoateștiutori, dar ”specialiștii” cu care s-au înconjurat toți liderii conducerii administrative prin nepotisme, cumetrii și ochi frumoși, încetul cu încetul își arată roadele. ”Specialiștii” le pun sub nas lidereilor ”avizele” rezultate din incompetență și ”nepăsarea uneori interesată”, că ce să facem, și ei sunt oameni și se știu apărați de aripa ocrotitoare a cuiva, care i-a plasat pe locurile călduțe unde se simt bine, în spatele unor salarii ”bunișoare” (unii le spun nesimțite) și sigure, pe lângă care ”dacă nu curge, mai picură” câte un picur de miere !!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS