În cadrul programului de reparații curente la străzi, derulat prin Direcția Servicii Publice, Primăria municipiului Bistrița anunță următoarele: Joi, 20 iunie...
Arhiva
(FOTO) Un nou acces auto ar putea fi creat între strada Colibiței și Bistrița Retail Park. Șanse există fiindcă persoanele care dețin teren între strada Drumul...
”Verzii” bistrițeni au vorbit într-o conferință de presă despre luptele pentru putere la nivel național în Partidul Verde, cărora le-au căzut victime Cristian...
(FOTO) Un fost punct termic din Bistrița va fi transformat în decurs de un an și patru luni într-un centru de zi pentru pensionari. ”Oamenii ne-au tot cerut...
Aflat într-o avansată stare de degradare, căminul cultural din localitatea Ghinda nu își găsește salvatorul cu una cu două, a atras atenția, la ultima ședință...
Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, locul 3 în campionatul trecut și participantă în cupele europene, debutează în noul sezon al Ligii Florilor în fața propriilor...
Festivalul Celtic Transilvania – ediția cu nr. 6 are loc în perioada 19-21 iulie la Băile Figa și aduce concerte, reconstituiri istorice, paradă moto...
Un cetățean din Nușeni a fost pur și simplu îngrozit de ceea ce a descoperit în curtea casei sale după ce s-au retras apele. Omul a anunțat Poliția care a...
De marți 18 iunie s-a închis circulația în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la intersecția străzilor Ion Slavici, Colibiței și Eroilor din Bistrița...
(FOTO) Sezonul estival nu pare nici pe departe compromis la Colibița unde lacul e din nou plin cu apă, bărcile și chiar mici vaporașe plutesc liniștite pe...







