Odată cu topirea zăpezii, Someșul Mare aduce la vale munți de gunoaie aruncate de toți cei care locuiesc în satele situate de o parte și de alta a râului...
Arhiva
Un incendiu a izbucnit la o casă din satul Dealul Ștefăniței, comuna Romuli, la fața locului fiind trimise două echipaje de pompieri și un echipaj de prim...
În județul Bistrița-Năsăud s-au asfaltat majoritatea drumurilor județene și comunale, așa încât e greu de găsit o distanță de o sută de kilometri de macadam...
Asociația Tășuleasa Social îi va provoca și anul acesta pe cei mai mici dintre voluntari – care au primit, de altfel, cadouri din Camionul de Crăciun...
Bistrița a găzduit, în acest sfârșit de săptămână, etapa zonală B a Campionatului Național de Culturism și Fitness, organizată de Federația Română de Culturism...
În clădirea de pe Bd. Independenţei nr. 24 Bistrița va fi amenajată Casa Colecţiilor şi a Documentelor de Patrimoniu, elaborarea documentațiilor necesare fiind...
Elevi de la mai multe școli din Bistrița-Năsăud vor afla, și anul acesta, la cursuri de educație forestieră, ce este pădurea, ce înseamnă silvicultura și cum...
Ziua Internațională a Francofoniei va fi sărbătorită, miercuri, la Bistrița, de Asociația pentru Resurse Francofone Active (ARFA) printr-un eveniment inedit...
”Stimați colegi primari, a apărut minunea județului, dl. deputat Ionuț Simionca. El face, el desface, el le știe pe toate. Vă aduceți aminte de invitația la...
Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, ocupanta locului 6 în Liga Florilor, a câștigat meciul disputat în deplasare cu Rapid București (liderul Seriei B din Divizia A)...







