Din 12 mai, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), chiriile datorate de persoanele care...
Arhiva
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice...
Asociaţia OM (Oraşul Mariei), fondată de Gela Neamţu, Alina Diana Pop şi Dorin Oniga, va dărui sâmbătă 23 de biciclete noi şi second-hand unor copii din Tureac...
”Într-o viaţă în care predomină tehnologia, lipsa de mişcare şi stilul de viaţă sedentară este necesară conştientizarea populaţiei şi mai ales a tineretului de...
Ciobanii, inclusiv cei din Bistriţa-Năsăud, au rămas cu 90% din miei în turme fiindcă nu au avut cui să îi vândă nici măcar de Paşti, spune preşedintele...
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a Judeţului Bistriţa-Năsăud informează contribuabilii persoane fizice care în anul 2016 au realizat venituri din...
La data de 16 mai, în cadrul unei acțiuni, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean, au depistat în trafic un bărbat de 28 ani din Tiha Bârgăului, în timp...
Jandarmii montani din Rodna fac în această perioadă patrulări pe Muntele Saca, la Poiana cu narcise din arealul Parcului Naţional Munţii Rodnei, pentru a fi la...
Primăria Bistrița a scos la licitație elaborarea fazelor de proiectare pentru drumul de acces și utilitățile aferente Complexului Wonderland din Unirea...
Bucureştiul, cu 92 de adrese IP afectate, Iaşiul cu 38 şi Clujul cu 15 sunt primele în topul localităţilor în care a acţionat cel mai eficient ransomeware-ul...